RUGI, rugesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A striga ca leul. – Cf. lat. rugire, fr. rugir.

rugi vi [At: DOSOFTEI, V. S. octombrie 81^v/24 / V: (reg) rugea / Pzi: rugesc / E: lat rugire] (Îrg; d. animale) A rage.

RUGI, rugesc, vb. IV. Intranz. (Livr.) A striga ca leul. – Cf. lat. rugire, fr. rugir.

mur² sm [At: N. TEST. (1648), 92^r/11 / V: mură (Pl: ~e) sf, (reg) mure sf / Pl: ~i / E: ml morus] 1 (Îrg) Dud (Morus). 2 (Reg șîc ~-negru, ~a-ursului, rug-de-~e] Gen de arbuști din familia rozaceelor, cu tulpina dreaptă sau târâtoare acoperită cu ghimpi, cu ramuri lungi și mlădioase, cu frunze păroase, cu flori albe sau roz și cu fructe negre, comestibile Si: (reg) murar² (1), murai, muroi¹ (Rubus). 3 (Bot; reg; îc) ~ea-pădurilor Muma-pădurii (Lathraea Squamaria). 4 (Bot; reg) Rug (Rubus caesius). 5 (Bot; îvr) Sicomor (Ficus sycomorus).

rug³ sms [At: ȘEZ VII, 120 / E: nct] (Îs) ~ul drumului Mijlocul drumului.

rug¹ [At: CORESI, ap. TDRG / V: rugă sf / Pl: rugi, ruguri / E: ml rubus] 1 sm (Înv) Mărăcine (1). 2-3 sm (îrg; șîc ~ de mure, ~ de munte, ~ de pădure) Mur² (Rubus caesius și plicatus). 4 sm (Îc) ~ de zmeură, ~ de munte, ~ jidovesc, ~ul jidovului Zmeur (Rubus idaeus). 5 sm (Șîc ~ de măceș, ~ de câmp, ~ sălbatic, ~ă sălbatică, ~ul vacii) Măceș (Rosa canina). 6 sm (rar sn) Tulpina rugului¹ (1-5). 7 sm (Prc) Flori de rug¹ (1-5). 8 sm (Reg; șîc ~ de casă, ~ de flori, ~ domnesc) Trandafir (Rosa). 9 sm (Ban) Salcâm (Robinia pseudacacia). 10 sm (Mol) Viță de Canada (Parthenocissus quinqunefolia) 11 sn (Mol) Viță 12 sn (Mol) Vrej.

rugă² sf vz rug¹

rugă¹ sf [At: PSALT, HUR. 2^V/18 / Pl: rugi, (înv) ruge / E: pvb ruga] 1 Rugăminte (1). 2 Rugăciune (2). 3 (Reg; îs) ~ga cea mare Rugăciune (2) făcută când în casă e cineva grav bolnav. 4 (Îlv) A face (sau a da, a aduce) ~ sau a-și face ~a, a fi în ~, a sta la (sau, înv, cu, spre) ~ A se ruga (6). 5 (Trs; mpl) Serviciu religios în timpul păresimilor Si: priveghere, (îpp) denie (4). 6 (Trs; Mar) Capelă 7 (Mar; Trs) Biserică (1). 8 (Mar; Trs) Mănăstire. 9 (Trs; Ban) Troiță. 10 (Reg) Serbare a patronului unei biserici creștine Si: hram (2). 11 (Reg; pex) Patronul unei biserici Si: hram (1). 12 Șezătoare. 13 (Reg; îe) A se duce ~ A se duce vestea.

rugea v vz rugi

RUG¹, (1, 2, 4) rugi, s. m., și (3) ruguri, s. n. 1. (Și în forma rug-de-mure) Mur¹. O fetișcană cu marama albă culegea mure tîrzii, din rugii înfloriți a doua oară. C. PETRESCU, S. 228. Cînd zorul primenelei sosește, cu pînze de flori pe cîmpii și bălării prin părăgini, rugii și troscotul se tîrăsc către colibă ș-o acopăr c-o velință răcoroasă. DELAVRANCEA, S. 163. Frunză verde rugi-de-mure, A mea casă-i subt pădure. ȘEZ. XXII 74. 2. Măcieș. 3. Tulpina unor plante; viță. Se strecurau sîrmele de aur ale lunii prin rugurile viței sălbatice. SADOVEANU, O. I 518. 4. Compus: rug-de-munte (sau rug-de-zmeură) = zmeur.

RUGĂ, rugi, s. f. 1. Rugăminte, implorare. Vin cu rugă în cuvinte și cu lacrămi în priviri Să mă ierți că voiei tale am ieșit cu-mpotriviri. EFTIMIU, Î. 21. Doi vineți ochi în suflet mă săgeată... Să fie numai o părere oare? Mi s-a părut că-mi povesteau o rugă. IOSIF, P. 19. Ea-l oprește-n loc cu ochii și c-o mult smerită rugă. EMINESCU, O. I 80. 2. Rugăciune. Ruga mea e fără cuvinte Și cîntul, doamne, mi-e fără glas. ARGHEZI, V. 48. Erau ocări în larma lunaticei orhestre Și rugă arzătoare în tainicul ei zvon. TOPÎRCEANU, B. 38. Te rog soție iubită, fă o rugă umilită pentru suflețelul meu. MARIAN, Î. 21. Precum se urcă tămîia-n sus, Nalță-se ruga-mi pînă la tine. HELIADE, O. I 110. 3. (Transilv.) Cruce sau troiță ridicată la marginea satului. Lîngă Rîpița este o rugă, lîngă rugă este o fîntînă. SLAVICI, O. I 68. 4. (Transilv.) Serbarea patronului unei biserici sau mănăstiri; p. ext. tîrg care are loc cu acest prilej.

RUG² ~i m. 1) Tulpină târâtoare a unor plante erbacee. 2) Plantă erbacee cu tulpina spinoasă, cu flori albe sau roz și cu fructe negre comestibile; mur. 3) Trandafir sălbatic; măceș; răsură; rujă. /<lat. rubus

RUGĂ ~i f. 1) v. RUGĂMINTE. 2) v. RUGĂCIUNE. /v. a ruga

rug m. 1. arbust spinos al cărui fruct se zice mură (Rubus caesius); 2. Tr. măceș. [Lat. RUBUS].

rugă f. 1. rugăciune: să ’nalțe la cer o sfântă rugă AL.; 2. Tr. sărbătoare pentru hramul bisericii. [Abstras din rugà].

1) rug m. (lat. rŭbus, rug. P. g din b, cp. cu negură). Tufă rozacee, ca cea de rubus caesius, de mure, de smeură orĭ de măceș. Mărăcine. Ban. Salcîm.

rúgă f., pl. ĭ (d. rog, a ruga). Rugăcĭune către Dumnezeŭ. Rugăminte: mĭ-a fost ruga în zadar. Vest. Icoană saŭ cruce (troiță) pusă pe la răspîntiĭ p. închinare. Trans. Hram, sărbătoarea hramuluĭ. Ban. Meh. Hațeg. (rTP. 1, 105; BSG. 1937, 59). Nedeĭe, mic bîlcĭ și horă.

rugésc v. intr. (lat. rŭgire, it. rugeire, pv. sp. pg. rugir, vfr. ruir). Sec. 17. Mugesc, vorbind de leĭ.

rugi (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. rugește, 3 pl. rugesc, imperf. 3 sg. rugea; conj. prez. 3 să rugească

rugi (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. rugește, imperf. 3 sg. rugea; conj. prez. 3 să rugească

rugi vb., ind. prez. 3 sg. rugește, imperf. 3 sg. rugea; conj. prez. 3 sg. și pl. rugească

rug² (plantă) s. m., pl. rugi

rug¹ (grămadă de lemne) s. n., pl. ruguri

rug-de-munte (zmeur) s. m., pl. rugi-de-munte

rug-domnesc (plantă) s. m., pl. rugi-domnești

rugă s. f., g.-d. art. rugii; pl. rugi

rugul-vacii (plantă) s. m. art.

rug¹ (plantă) s. m., pl. rugi

!rug-de-munte (zmeur) s. m., pl. rugi-de-munte

!rug-domnesc (plantă) s. m., pl. rugi-domnești

rugă s. f., g.-d. art. rugii; pl. rugi

!rugul-vacii (plantă) s. m. art.

rug (plantă) s. m., pl. rugi

rug de munte s. m. + prep. + s. m.

rug-domnesc s. m.

rugă s. f., g.-d. art. rugii; pl. rugi

rugul-vacii s. m.

RUGI vb. v. mugi, rage, zbiera.

rugi vb. v. MUGI. RAGE. ZBIERA.

RUG s. (BOT.) (reg.) strug. (~ de mure.)

RUG s. v. curpen, măceș, mărăcine, mur, roză, salcâm, spin, trandafir, trandafir sălbatic, vrej, zmeur, zmeurar.

RUGĂ s. 1. v. rugăminte. 2. v. rugăciune.

RUGĂ s. v. cruce, denie, hram, troiță.

RUG s. (BOT.) (reg.) strug. (~ de mure.)

rug s. v. CURPEN. MĂCEȘ. MĂRĂCINE. MUR. ROZĂ. SALCÎM. SPIN. TRANDAFIR. TRANDAFIR SĂLBATIC. VREJ. ZMEUR. ZMEURAR.

rugă s. v. CRUCE. DENIE. HRAM. TROIȚĂ.

RUGĂ s. 1. rugăciune, rugăminte, (pop.) rugare, (înv.) regea, regealîc. (Vrea să-i facă o ~.) 2. (BIS.) închinare, închinăciune, rugăciune, (înv. și reg.) ocinaș, (înv.) molitvă, rugare, rugăminte. (Mergea zilnic la ~.)

rugi (rugesc, rugit), vb. – A rage. – Mr. arujire „a necheza”. Lat. rūgῑre (Pușcariu 1481; REW 7428), cf. it. ruggire, prov., sp., port. rugir, v. fr. ruir. Folosit în sec. XVII de Dosoftei, azi rar.

rug (-guri), s. n. – 1. Mur (Rubus caesius). – 2. Arbust sau tufă spinoasă în general. – Mr. (a)rug, megl. rug. Lat. rŭbus (Diez, II, 58; Pascu, I, 141), cf. it. rovo, rogo; pentru schimbarea b › g, cf. neg, negură. – Der. ruget, s. n. (loc de rugi).

rug, rugi, s.m. – (bot.) 1. Mur. 2. Măceș; câcădare. – Lat. rubus „mărăcine, măceș” (Șăineanu, Scriban; Diez, Pascu, cf. DER; DEX, MDA).

rugă, rugi, s.f. – Rugăciune: „Doamne, ascultă ruga mea!” (Farcaș, 2009). – Din ruga (< lat. rogare) (Scriban, DEX, MDA).

rug, rugi, s.m. – (bot.) 1. Mur. 2. Măceș; câcădare. – Lat. rubus.