RUGÁRE, rugări, s. f. Ac iunea de a (se) ruga si rezultatul ei. ♦ (Pop.) Rugăminte, rugă. ♦ (Înv. si reg.) Petiție, cerere. – V. ruga.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
nicksson
| Semnalează o greșeală
| Permalink
RUGÁRE s. v. cerere, închinare, închinăciune, petiție, rugă, rugăciune, rugăminte.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
rugáre s. f., g.-d. art. rugării; (rugăminți, petiții) pl. rugări
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
RUGÁ, rog, vb. I. 1. Tranz. A cere cuiva stăruitor îndeplinirea unei dorințe, un serviciu, o favoare etc. ◊ Expr. A ruga (pe cineva) de toți dumnezeii (sau cu Dumnezeu) = a cere foarte insistent un lucru de la cineva. Te rog (sau rogu-te), formulă de politețe cu care te adresezi cuiva când îi ceri ceva; fii bun, fii amabil. A-și ruga moartea = a-și dori moartea. A-i ruga (cuiva) moartea = a dori moartea (cuiva). ♦ A pofti, a invita. 2. Refl. (În practicile religioase) A face o rugăciune, a invoca divinitatea. 3. Refl. A cere cuiva voia sau îngăduința de a face ceva. ◊ Expr. Mă rog, formulă întrebuințată ca element incidental, fără legătură cu restul frazei, însemnând uneori „dacă vrei, cum vrei”. – Lat. rogare.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
nicksson
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A RUGÁ rog tranz. (persoane) A solicita printr-o adresare politicoasă sau umilă. ◊ Te rog (frumos)! se spune, ca formulă de politețe, când cineva se adresează unei persoane, cerându-i un serviciu. ~ (pe cineva) de toți dumnezeii a cere foarte insistent; a implora. Mă rog se spune când vorbitorul lasă o hotărâre la discreția interlocutorului său. /<lat. rogare
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A SE RUGÁ mă rog intranz. 1) A solicita manifestând un interes personal deosebit. ◊ Mă rog matale te rog cu multă insistență. 2) (în credințele religioase) A face o rugăciune; a cere ajutorul lui Dumnezeu. ◊ ~ cu cerul și cu pământul a se ruga cu o stăruință deosebită. /<lat. rogare
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
RUGÁ vb. 1. (înv.) a cerca. (L-a ~ să-i facă un serviciu.) 2. a invita, a pofti, a solicita. (Îl ~ să intre.) 3. (BIS.) a se închina, (reg.) a (se) sineca. (Toată ziua se ~.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
rugá (róg, rugát), vb. – 1. A implora. – 2. A cere, a solicita. – 3. A invita. – Mr., megl., istr. rog. Lat. rǒgāre (Pușcariu 1472; REW 7361; Densusianu, GS, II, 310), cf. it. rogare, prov., cat., sp., port. rogar, v. fr. rover. – Der. rugă, s. f. (rugăciune, implorare; petiție, cerere; Trans., Olt., hram; Mold., Trans., cruce, troiță); rugăciune (megl. rugăciuni), s. f. (închinare, rugă), probabil direct din lat. rǒgātiōnem (Pușcariu 1479; REW 7362), cf. prov. roazó, fr. rovaison, port. pogações; rugăminte (megl. rugămînt), s. n. (rugă, cerere), probabil pl. n. de la rugămînt, interpretat ca sing. f., cf. încălțăminte (după Pușcariu 1480, direct din lat. rǒgāmentum); rugător, adj. (care cere). – Din rom. provine săs. rugan, vb.
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
rugá vb., ind. prez. 1 sg. rog, 3 sg. și pl. roágă
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a se ruga cu cerul și pământul (de cineva) expr. a implora (pe cineva).
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink