RUBÍDIU s. n. Element chimic, metal alcalin, strălucitor ca argintul, ușor oxidabil, care se găsește în natură în cantități mici, însoțind sodiul și potasiul. – Din fr. rubidium, germ. Rubidium.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

RUBIDÍU n. Metal alcalin, alb-argintiu, foarte activ, întrebuințat la confecționarea fotoelementelor, tuburilor luminoase și în medicină. /<fr. rubidium, germ. Rubidium
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

RUBÍDIU s.n. Metal alcalin alb, foarte reactiv, asemănător cu sodiul. [Pron. -diu. / < fr. rubidium].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

RUBÍDIU s. n. metal alcalin alb, ușor fuzibil, foarte activ chimic, care se păstrează în petrol. (< fr. rubidium)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

rubídiu s. n. [diu pron. -diu], art. rubídiul; simb. Rb
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

---

RUBÍDIU (‹ fr. {i}; {s} lat. rubidus „roșu-închis”) s. n. Element chimic (Rb; nr. at. 37, m. at. 85,47) din grupa metalelor alcaline. Strălucitor ca argintul, ușor oxidabil, se găsește în natură în cantități mici, însoțind sodiul, potasiul și litiul în minerale. A fost descoperit de R.W. Bunsen și G.R. Kirchhoff, în 1861. Se întrebuințează în calitate de catalizator în sinteza organică etc.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink