RUȘINARE s. f. Faptul de a (se) rușina. – V. rușina.

rușinare sf [At: BIBLIA (1688) 55¹/51 / E: rușina] 1 (Pop) Rușine¹ (1). 2 Sfială. 3 (Îvr) Umilire. 4 (Înv) Desfrâu (2). 5 (Îvr) Goliciune (5).

RUȘINARE, rușinări, s. f. Faptul de a (se) rușina. – V. rușina.

RUȘINARE s. f. Faptul de a (se) rușina; rușine. Și numaidecît simți o rușinare, o mustrare de conștiință. AGÎRBICEANU, S. P. 42. A ta față... Rumenă de rușinare și cu nurii înflorită... Au zîmbit. CONACHI, P. 100.

rușena v vz rușina

rușina [At: PSALT. HUR. 8721 / V: (înv) ~șna / Pzi: ~nez, (îrg) rușin / E: rușine] 1 vr A-i fi cuiva rușine¹ (1) Si: a se jena. 2 vtf A face pe cineva să-i fie rușine¹ (1) 3 vr A se simți stingherit Si: a se sfii. 4 vt (Înv) A umili. 5 vt (Rar) A mustra. 6 vt (Îrg) A viola.

RUȘINA, rușinez, vb. I. 1. Refl. A-i fi cuiva rușine, a fi cuprins de rușine, a se jena. Ș-atîta mă laudă, că foarte mă rușinez și mă doare-n suflet că nu sînt așa cum spune mămuca. VLAHUȚĂ, O. A. 428. Se rușina să-și spună pățania. RETEGANUL, P. I 63. ◊ Fig. Satul Broștenii fiind împrăștiat mai ca toate satele de la munte, nu se rușina lupul și ursul a se arăta ziua mare prin el. CREANGĂ, A. 26. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să-i fie rușine. Eu trăgeam cu coada ochiului... fierbeam în mine, dar nu vream să spui cucoanelor. – Rezon! ca să nu le rușinezi. CARAGIALE, O. I 46. ♦ A se simți stingherit, încurcat; a se sfii (în fața cuiva). Se gătise cu hainele cele negre și totuși se cam rușină la început cu ele. REBREANU, R. I 264. Eu de-aș fi flăcău odată Nu m-aș rușina de-o fată Nicidecum. COȘBUC, P. I 239. 2. Tranz. (Învechit șl arhaizant) A face ca cineva să se simtă jenat, încurcat; a face de batjocură. Se aduseră toți vracii... rămaseră însă rușinați, care n-avură ce-i face. ISPIRESCU, L. 311. Na, c-a spart ghergheful! Ei, da m-ai rușinat urît, măi badeo. ALECSANDRI, T. I 46. ♦ A necinsti, a dezonora. A cunoscut... pe boierul care-i rușinase logodnica în tinereță. SADOVEANU, O. VII 367.

A SE RUȘINA mă ~ez intranz. A fi cuprins de rușine; a fi lipsit de îndrăzneală; a se jena; a se sfii; a se intimida; a se stingheri; a se stânjeni. /Din rușine

A RUȘINA ~ez tranz. 1) A face să se rușineze. 2) înv. A face de rușine; a acoperi de rușine; a necinsti; a dezonora. /Din rușine

rușinà v. 1. a da de rușine; 2. a avea rușine.

rușinéz v. tr. (d. rușine). Daŭ de rușine, fac să se rușineze: eŭ vream să mă laud cu tine, dar tu m’aĭ rușinat! V. refl. Simt rușine: a te rușina de faptele tăle. – Vechĭ și înr-.

rușinare s. f., g.-d. art. rușinării

!rușinare s. f., g.-d. art. rușinării

rușinare s. f., g.-d. art. rușinării; pl. rușinări

rușina (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. rușinez, 3 rușinează; conj. prez. 1 sg. să rușinez, 3 să rușineze

rușina (a ~) vb., ind. prez. 3 rușinează

rușina vb., ind. prez. 1 sg. rușinez, 3 sg. și pl. rușinează

rușina (rușinez, rușinat), vb. – 1. A se sfii, a se simți încurcat. – 2. A se umple de rușine, a-i fi rușine. – 3. A umili, a înjosi. – Mr. arușnedz. De la roși „a face pe cineva să devină roșu” cu suf. expresiv -ina, ca clăti › clătina, tîmpi › (în)tîmpina, hîțîi › hîțîna, împopoța › împopoțona etc. Această explicație a fost dată de Spitzer, BL, XIV, 49, și pare cea mai bună. Celelalte ipoteze se bazează de obicei pe rușine, care trimit la un lat. *rosῑnus „trandafiriu” (Pușcariu 1488; REW 7382); la lat. *russiōnem (Pascu, I, 43; Pascu, Beiträge, 12), sau *rosiōnem (Candrea); sau la *rușiciune, de la roși (Tiktin). Der. rușine (mr. ar(u)șine, megl. rușoni, istr. rușire), s. f. (sfială, timiditate; jenă; ocară, batjocură; dezonoare, umilință); rușinat, adj. (jenat; umilit); nerușinat, adj. (fără rușine); nerușinare, s. f. (impudoare, necuviință); rușinător, adj. (rușinos); rușinos, adj. (sfios); nerușinos, adj. (înv., obraznic).

RUȘINARE s. v. desfrâu, dezmăț, jenă, orgie, rușine, sfială, sfiiciune, stinghereală, stânjeneală, stânjenire.

rușinare s. v. DESFRÎU. DEZMĂȚ. JENĂ. ORGIE. RUȘINE. SFIALĂ. SFIICIUNE. STINGHEREALĂ. STÎNJENEALĂ. STÎNJENIRE.

RUȘINA vb. v. batjocori, înjosi, necinsti, silui, umili, viola.

RUȘINA vb. v. sfii.

rușina vb. v. BATJOCORI. ÎNJOSI. NECINSTI. SILUI. UMILI. VIOLA.

RUȘINA vb. a se jena, a se sfii, (înv. și reg.) a se stînjeni, (înv.) a se scăndăli, a se stidi, (reg. fig.) a se teși. (Hai, nu te ~, spune!)