roșit, ~ă [At: PO 298/7 / V: (îrg) ruș~ / Pl: ~iți, ~e / E: roși] 1 a Colorat în roșu (1). 2 a Fardat cu roșu. 3 a (D. față, pex, d. persoane) Care a devenit roșu (de emoție, de frig etc) Si: îmbujorat, împurpurat. 4 a (D. ochi) Congestionat (1). 5 sf (Într-un descântec) Iritație (a pielii).

ROȘIT, -Ă, roșiți, -te, adj. Colorat în roșu; (despre persoane) aprins la față; roșu. Ana tresări și se ridică, roșită ca bujorul. SLAVICI, O. I 137.

roșit n. acțiunea de a roși: roșitul ouălor de Paște.

înroși [At: CORESI, EV. 192/11 / Pzi: ~șesc / V: ~ruși / E: în- + roșu] 1-2 vtr (A face să capete sau) a căpăta culoarea roșie. 3 vr A se îmbujora. 4 vr (Fig; rar) A se înflăcăra. 5-6 vtr (D. metale) A (se) încinge în foc. 7 vt A vopsi ceva în roșu Si: a roși, (fig) a însângera (3). 8 vr (D. fructe) A se coace.

înruși v vz înroși

roși [At: CORESI, EV. 192 / V: (îrg) ruși / Pzi: ~șesc, 3 (îvr) și ~șaște / E: roșu] 1-2 vrt(a) A deveni sau a face să devină roșu (1) (colorând, vopsind, fardând). 3 vi (Rar) A fi de culoare roșie (1). 4-5 vir (D. persoane) A deveni roșu (46) la față (datorită unei emoții, frigului etc.) Si: a se îmbujora, a se rumeni (1-2). 6-7 vrtf(a) (D. părți ale corpului) A se face roșu (1) (datorită unui flux de sânge). 8 vt (C. i. metale) A încinge în foc la roșu. 9-10 vrt (D. fructe sau legume) A (se) coace (13).

ruși v vz roși

rușit, ~ă a vz roșit

ÎNROȘI, înroșesc, vb. IV. 1. Tranz. A colora, a vopsi în roșu, a face să fie roșu. Soarele coboară în pîclele munților, înroșind asfințitul. SADOVEANU, O. I 74. Apusurile erau ca sîngele și parcă înroșeau și pămîntul. GÎRLEANU, L. 41. Refl. (Despre metale) A se încinge în foc, a deveni incandescent. Cît se înroșește ștanga de fier în jar, roade un hărtănaș de slănină. SADOVEANU, E. 90. 2. Refl. (Despre persoane sau despre fața, obrazul lor) A se face roșu (la față), datorită unui aflux de sînge; a se îmbujora. Eu, domn’ Tăun, îți mulțămesc... răspunse Ifrim, înroșindu-se ușor de atîta cinste cît i-o făcea. CAMILAR, TEM. 65. Grigoriță se uită furios la mine, se înroși pînă-n vîrful urechilor, dădu să zică ceva și nu zise nimic. HOGAȘ, DR. 240. ◊ Tranz. fact. Mă-nroșește singur gîndul Că tu ai aflat cu cale Tocmai azi să pui la probă Inima nevestei tale. COȘBUC, P. I 73. 3. Refl. (Rar, despre unele fructe sau legume) A deveni roșu (semn că a ajuns la maturitate); a se coace. Cireșile s-au înroșit. – Variantă: roși (ALECSANDRI, P. III 217, NEGRUZZI, S. II 38, EMINESCU, N. 25) vb. IV.

ROȘI, roșesc, vb. IV. (Adesea în concurență cu înroși) 1. Intranz. și refl. A căpăta o culoare roșie, a deveni roșu. Soarele în abur, ca un foc roșește. BOLINTINEANU, O. 10. Ceru-n zare se roșește. ALECSANDRI, P. A. 127. ♦ Tranz. A face să devină roșu (vopsind, colorînd, fardînd). Doamna deschise poșeta, își pudră nasul, își roși buzele. C. PETRESCU, Î. II 245. ◊ (Hiperbolic) Făcînd din pieptul vostru un zid, hotar de țeară, Roșind cu-a vostru sînge fierbinte, plin de viață, Siretul, Prutul. ALECSANDRI, P. III 217. ♦ (Despre persoane) A deveni roșu la față, a se îmbujora (ca efect al anumitor stări fizice sau, mai ales, psihice). Își umfla glasul, gesticula, se roșea. REBREANU, R. II 85. Și de ce-ai roșit?... Ai ceva de ascuns? DELAVRANCEA, O. II 139. Un astfel de răspuns îl făcu să roșească pe trimisul sultanului. BOLINTINEANU, O. 252. ◊ (Întărit prin comparații sau prin alte precizări) Se roșise, toată de bucurie. STANCU, D. 322. Nu ți-e rușine? iară Huțu s-a roșit pînă la urechi. SLAVICI, O. I 92. S-a roșit pînă-n vîrful urechilor. CARAGIALE, O. III 85. Fețele noastre se roșiseră ca niște rodii coapte. ALECSANDRI, O. P. 281. ◊ (Despre părți ale corpului) I se roșește obrazul. STANCU, D. 312. Pelițele de pe lumina ochiului i se roșise ca focul. EMINESCU, N. 25. 2. Intranz. (Poetic) A ieși în evidență (datorită culorii roșii); a apărea distinct pe un fond de altă culoare. Și pretutindeni pe ogoare-nguste... Roșesc ca macii, roși batiste, fuste, Și-albesc ca neaua pînzele de ii. D. BOTEZ, F. S. 79.

A SE ÎNROȘI mă ~esc intranz. v. A SE ROȘI. /în + roșu

A ROȘI¹ ~esc tranz. A face să se roșească. /Din roșu

A ROȘI² ~esc intranz. 1) v. A SE ROȘI. 2) A suporta un sentiment de jenă; a trage rușine. * ~ până-n vârful urechilor a se emoționa foarte tare, îmbujorându-se la față. 3) A se zări ceva bătând în roșu. /Din roșu

A SE ROȘI mă ~esc intranz. 1) A căpăta culoare roșie; a deveni roșu. 2) (despre unele fructe și legume) A începe să se coacă, devenind roșiatic. /Din roșu

înroșí v. a (se) face roșu: de a sângelui vărsare pământul se înroșia NEGR.

roșì v. 1. a (se) face roș; 2. fig. a roși tare la față printr’o emoțiune vie.

înroșésc și roșésc v. tr. Fac roș: a înroși pămîntu pin sînge, feru pin foc. V. refl. Mă fac roș: feru s’a înroșit în foc, eŭ m’am înroșit de rușine. – Vechĭ rușesc.

roșésc v. tr. și refl. V. înroșesc. V. intr. (neol. după fr. rougir). Mă înroșesc de rușine: obrazu gros nu roșește.

rușésc, V. înroșesc.

înroși (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înroșesc, 3 sg. înroșește, imperf. 1 înroșeam; conj. prez. 1 sg. să înroșesc, 3 să înroșească

roși (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. roșesc, 3 sg. roșește, imperf. 1 roșeam; conj. prez. 1 sg. să roșesc, 3 să roșească

înroși (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înroșesc, imperf. 3 sg. înroșea; conj. prez. 3 să înroșească

roși (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. roșesc, imperf. 3 sg. roșea; conj. prez. 3 să roșească

înroși vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înroșesc, imperf. 3 sg. înroșea; conj. prez. 3 sg. și pl. înroșească

roși vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. roșesc, imperf. 3 sg. roșea; conj. prez. 3 sg. și pl. roșească

înroși (conj. înroșească)

roși (conj. roșească)

roșesc, -șească 3 conj., -șeam 1 imp.

ROȘIT adj. v. îmbujorat, împurpurat, înroșit, roșu, rumen, rumenit.

roșit adj. v. ÎMBUJORAT. ÎMPURPURAT. ÎNROȘIT. ROȘU. RUMEN. RUMENIT.

ÎNROȘI vb. 1. v. sângera. 2. a (se) înflăcăra, a (se) înfoca, (fig.) a (se) aprinde, a (se) încinge. (S-a ~ de emoție.) 3. v. îmbujora. 4. v. congestiona. 5. v. injecta.

ROȘI vb. 1. v. sângera. 2. v. îmbujora.

ÎNROȘI vb. 1. a (se) însîngera, a (se) roși, a sîngera, (înv.) a (se) crunta, a (se) încrunta, (înv. Mold.) a (se) mohorîți. (S-a ~ tot la rană.) 2. a (se) înflăcăra, a (se) înfoca, (fig.) a (se) aprinde, a (se) încinge. (S-a ~ de emoție.) 3. a (se) îmbujora, a (se) împurpura, a (se) roși, a (se) rumeni, (înv.) a (se) răsura, (fig.) a (se) aprinde. (S-a ~ la față.) 4. a se congestiona, (pop. fig.) a se aprinde. (Fața i s-a ~.) 5. (MED.) a se congestiona, a se injecta. (Ochii i s-au ~.)

ROȘI vb. 1. a (se) înroși, a (se) însîngera, a sîngera, (înv.) a (se) crunta, a (se) încrunta, (înv., în Mold.) a (se) mohorîți. (S-a ~ la rană.) 2. a (se) îmbujora, a (se) împurpura, a (se) înroși, a (se) rumeni, (înv.) a (se) răsura, (fig.) a (se) aprinde. (S-a ~ la față.)

EPISTULA NON ERUBESCIT (lat.) scrisoarea nu roșește – Cicero, „Epistulae ad familiares”, V, 12, 1. Autorul își scuză astfel confidențele din scrisori. În sens mai larg: hârtia suportă orice.

Epistola non erubescit (lat. „Scrisoarea nu roșește”) – vezi Hîrtia suportă orice. LIT.