roureală sf [At: DDRF / P: ro-u~ / V: ~rică, (reg) rău~ / Pl: ~de / E: rouă] 1 (Îf ~rică) Plantă erbacee din familia gramineelor, cu inflorescența spiculețe verzui, cu fructe dulci, comestibile, care crește în locuri umede Si: (reg) firuță (4), iarbă dulce, plutitoare, rochia (4) ~ cerului (Glyceria fluitans) 2 (Bot; rar) Mană-de-apă (Gliceria aquatica). 3 (Reg) Burniță.

răureală sf vz roureală

râureală sf vz roureală

rourică sf vz roureală

róŭă f. fără pl., gen., roŭăĭ (d. lat. ros, róris. Din ros s’a făcut *ro, apoĭ roŭă, ca zi, ziŭă). Picăturĭ de apă care cad din aer și se depun pe pămînt în nopțile senine. (Roŭa se observă maĭ ales în ĭarbă dimineața): pică saŭ cade roŭă. Roŭa ceruluĭ, o plantă insectivoră aĭ căreĭ perĭ glanduloșĭ secretează un cleĭ de care se lipesc insectele, pe al căror corp îl mistuĭe planta încet-încet (drósera rotundifolia). – Vechĭ roáo, roáă, róo și roáŭă, roáoă, róoă, róă (care une-orĭ îs numaĭ variante grafice. Cp. cu noŭa, ziŭa, pe care uniĭ le scriŭ nooa, zioa). Pl. articulat rourele în Ps. Șch. și la Cor.

rouă s. f., g.-d. art. rouăi

ROUREALĂ s. v. bură, burniță, burnițeală, țârcâială, țârâială.

roureală s. v. BURĂ. BURNIȚĂ. BURNIȚEALĂ. ȚÎRCÎIALĂ. ȚÎRÎIALĂ.

roua vb. v. BURA. BURNIȚA. ȚÎRCÎI. ȚÎRÎI.