rosură¹ sf [At: DOSOFTEI, V. S. decembrie 245 V32 / V: răs~, (rar) rus~ / Pl: ~ri / E: ros + -ură] 1 (Reg) Roadere (1). 2 Zgomot care se aude când roade (1) un animal. 3 (Îe) A fi pe ~ A-i merge bine Si: a se pune pe trai. 4 (Îe) A nu mai avea de ~ A nu mai avea cu ce trăi. 5 (Îls) ~ a urechilor Sâcâială. 6 (Îe) A fi la ~ A fi „la tocmeală”, în vorbă, la intrigă, la contră, care pe care". 7 (Mun) Loc ros (5), găurit, tocit. 8 (Îrg) Rosătură (1). 9 (Îrg) Durere (la încheieturi). 10 Crampă (1). 11 (Mpl) Contracții ale lăuzei după naștere. 12 (Mol) Rofii (1). 13 (Reg) Epitet depreciativ pentru un cal slab Si: gloabă (4), mârțoagă. 14 (Reg; lpl) Resturile de aluat care rămân pe covată de la frământatul pâinii Si: răsătură (8).

ROSURĂ, rosuri, s. f. (Regional) Rosătură. Se întrebuințează... și ca leac contra mai multor boale, precum rosuri sau rosături de picioare. MARIAN, la CADE. ◊ Rosura urechilor = faptul de a împuia cuiva capul, repetîndu-i neîncetat același lucru. Împăratul... nemaiputînd răbda rosura urechilor din partea țigăncii s-au învoit. SBIERA, P. 111.

ROSURĂ, rosuri, s. f. (Reg.) Rosătură. – Din ros + suf. -ură.

rosúră f., pl. ĭ (d. rod, ros). Rosătură. Roaderea urechilor cu vorba: îs sătul de atîta rosură. Pl. Parte roasă, maĭ ales vorbind de durerile de mitră după naștere. – Și răsură (d. rad, ras).

răsură⁵ sf vz rosură

rusură sf vz rosură

ROSURĂ s. v. eroziune, rosătură.

rosură s. v. EROZIUNE. ROSĂTURĂ.

rosură, rosuri, s.f. (înv. și reg.) 1. roadere, zgomot când un animal roade ceva. 2. durere la încheietură. 3. resturi de aluat; răsătură. 4. mârțoagă, gloabă.