opțiuni
  • info

2 intrări

13 definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ROSTRU, rostruri, s. n. 1. Organ bucal la unele insecte (muște, ploșnițe etc.), alungit în formă de trompă. 2. Prelungire cartilaginoasă a botului rechinilor și al altor animale. 3. Un fel de ghimpe frontal al cefalotoracelui la unii raci. – Din lat. rostrum, fr. rostre.

rostru sn [At: DER / Pl: ~ri / E: fr rostre cf lat rostrum] 1 (Zlg) Prelungire cartilaginoasă a botului unor pești. 2 (Ent) Trompă ascuțită la unele insecte. 3 (Pex) Formație anatomică în formă de cioc. 4 (Ant) Pinten care se punea la prora unei corăbii.

ROSTRU, rostruri, s. n. 1. Organ bucal la unele insecte (muște, ploșnițe etc.), alungit în formă de trompă. 2. Prelungire cartilaginoasă a botului rechinilor și altor animale. 3. Un fel de ghimpe frontal al cefalotoracelui la unii raci. – Din lat. rostrum, fr. rostre.

ROSTRU s.n. 1. (Ant.) Pinten care se punea la prora corăbiilor. 2. Tribuna oratorilor în forul roman, împodobită cu prore de corăbii capturate în războaie. 3. Formație anatomică în formă de cioc. ♦ Partea terminală a scheletului unui belemnit. ♦ Organ bucal la unele insecte, alungit în formă de cioc. ♦ Prelungire care se observă la vîrful unor organe (de exemplu la silicua verzei). [Pl. -ruri, (s.m.) -ri. / cf. lat. rostrum, fr. rostre].

ROSTRU1 s. n. 1. (ant.) pinten la prova navelor de luptă, cu care se spărgea bordajul navelor inamice. 2. tribuna oratorilor în forul roman, împodobită cu prore de corăbii capturate în războaie. 2. (bot., anat.) prelungire în formă de cioc la partea terminală a unui organ, prelungire cartilaginoasă a botului unor pești. ◊ trompă alungită la unele insecte. (< fr. rostre, lat. rostrum)

-ROSTRU elem. rostr(i)-.

ROSTRU ~ri n. 1) (la unele insecte) Organ bucal de forma unei trompe. 2) Prelungire cartilaginoasă a botului unor pești. /<lat. rostrum, fr. rostre

ROSTR(I)-, -ROSTRU elem. „cioc, rostru”. (< fr. rostr/i/-, -rostre, cf. lat. rostrum)

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

rostru s. n., art. rostrul; pl. rostruri

rostru s. n., art. rostrul; pl. rostruri

rostru s. n., art. rostrul; pl. rostruri

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

-ROSTRU „cioc, rostru”. ◊ L. rostrum „cioc, plisc” > fr. -rostre > rom. -rostru.

ROSTRI- „cioc, rostru, rostrat”. ◊ L. rostrum „cioc” > fr. rostri-, engl. id. > rom. rostri-. □ ~fer (v. -fer), adj., prevăzut cu un rostru; ~flor (v. -flor), adj., cu flori rostrate; ~form (v. -form), adj., în formă de cioc.

Intrare: rostru (s.n.)
rostru1 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N39)
Surse flexiune: DOOM 3
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • rostru
  • rostrul
  • rostru‑
plural
  • rostruri
  • rostrurile
genitiv-dativ singular
  • rostru
  • rostrului
plural
  • rostruri
  • rostrurilor
vocativ singular —
plural —
rostru2 (pl. -i) substantiv masculin
substantiv masculin (M62)
Surse flexiune: DN
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • rostru
  • rostrul
  • rostru‑
plural
  • rostri
  • rostrii
genitiv-dativ singular
  • rostru
  • rostrului
plural
  • rostri
  • rostrilor
vocativ singular —
plural —
Intrare: rostri
prefix (I7-P)
  • rostri
prefix (I7-P)
  • rostr
rostru3 (suf.) element de compunere sufix
sufix (I7-S)
  • rostru
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

rostru, rostrurisubstantiv neutru

  • 1. Organ bucal la unele insecte (muște, ploșnițe etc.), alungit în formă de trompă. DEX '09 DEX '98 MDN '00
  • 2. Prelungire cartilaginoasă a botului rechinilor și al altor animale. DEX '09
  • 3. Un fel de ghimpe frontal al cefalotoracelui la unii raci. DEX '09 DEX '98
  • 4. în Antichitate Pinten care se punea la prora corăbiilor. DN
  • 5. Tribuna oratorilor în forul roman, împodobită cu prore de corăbii capturate în războaie. DN
  • 6. Formație anatomică în formă de cioc. DN
    • 6.1. Partea terminală a scheletului unui belemnit. DN
    • 6.2. Prelungire care se observă la vârful unor organe (de exemplu la silicua verzei). DN
etimologie:

rostrielement de compunere, prefix

  • 1. Element de compunere cu semnificația „cioc, rostru”. MDN '00
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.