ROZMARIN, rozmarini, s. m. Arbust mic, din familia labiatelor, plăcut mirositor, cu frunze totdeauna verzi și cu flori albastre, albe sau roșii, întrebuințat în medicină și în industria parfumurilor (Rosmarinus officinalis). – Din germ. Rosmarin.

rozmarin s. m., pl. rozmarini

ROZMARIN s. (BOT.) 1. (Rosmarinus officinalis) (reg.) mirtân. 2. rozmarin-de-munte (Gnaphalium silvaticum) = (prin Bucov.) merișor.

ROZMARIN s. (BOT.) 1. (Rosmarinus officinalis) (reg.) mirtîn. 2. rozmarin-de-munte (Gnaphalium silvaticum) = (prin Bucov.) merișor.

ROZMARÍN s. În gastronomie, frunzele acifere, foarte aromate ale rozmarinului (Rosmarinus officinalis) se utilizează drept condiment, de obicei uscate, mărunțite sau pisate, în special în amestecurile de condimente occidentale (herbes de Provence, condimente pentru carne la grătar etc.), pentru aromatizarea preparatelor de carne (de porc, de vânat, de pui).

ROSMARINUS L., ROSMARIN, fam. Labiatae. Gen căruia i se cultivă specia: Rosmarinus officinalis L. Arbust mic, sempervirescent, originar de pe malul Mării Mediterane cu creștere compactă. Frunze verzi, plăcut mirositoare, persistente, sesile, înguste, pieloase, marginea revolută, pe dos alb-tomentoase, nedentate, inserate pe ramurile drepte ale unei tulpini de cca 1,5 rn înălțime. înflorește primăvara-vara. Flori albastre-liliachii (caliciul ovat-campanulat) cu 2 buze, cea superioară cu 3 dinți, cea inferioară bicrestată, corolă mică cu buza superioară bifidată, plană, erectă, cea inferioară de 3 ori fidată, cam de aceeași lungime cu cea superioară), în buchete, în axa frunzelor, reunite în raceme foliate, terminale, pe ramuri.