opțiuni
  • info

2 intrări

16 definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ROMANȚARE, romanțări, s. f. Faptul de a romanța. – V. romanța.

ROMANȚARE, romanțări, s. f. Faptul de a romanța. – V. romanța.

romanțare sf [At: V. ROM., ianuarie 1954, 202 / Pl: ~țări / E: romanța] 1 Descriere a vieții unui om celebru, a unui fapt istoric, cu adausuri imaginate de autor. 2 Imprimare a unui caracter de roman1.

ROMANȚARE s.f. Acțiunea de a romanța și rezultatul ei. [< romanța].

ROMANȚA, romanțez, vb. I. Tranz. A expune într-o formă literară un fapt istoric, o biografie (a unei persoane celebre), a unui fapt istoric etc. cu detalii imaginate de autor. – Din it. romanzare, fr. romancer.

romanța vt [At: BUL. FIL. III, 186 / Pzi: ~țez / E: fr romancer, it romanzare] 1 A descrie viața unui om celebru, un fapt istoric, cu adausuri imaginate de autor. 2 A da caracter de roman1.

ROMANȚA, romanțez, vb. I. Tranz. A prezenta viața unui om celebru, a unui fapt istoric etc. cu detalii imaginate de autor. – Din it. romanzare, fr. romancer.

ROMANȚA, romanțez, vb. I. Tranz. A descrie viața unui om celebru, cu adaosuri imaginate de autor, pentru a da impresia unui roman creat de imaginație.

ROMANȚA vb. I. tr. A prezenta, a descrie viața cuiva cu adaosuri imaginate de autor. [< it. romanzare, cf. fr. romancer].

ROMANȚA vb. tr. a descrie viața unui om celebru, cu adaosuri imaginate de autor. (< it. romanzare, fr. romancer)

A ROMANȚA ~ez tranz. (viețile unor persoane, fapte istorice etc.) A descrie în formă de roman. / < it. romanzare, fr. romancer

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

romanțare s. f., g.-d. art. romanțării; pl. romanțări

romanțare s. f., g.-d. art. romanțării; pl. romanțări

romanțare s. f., g.-d. art. romanțării; pl. romanțări

romanța (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. romanțez, 3 romanțează; conj. prez. 1 sg. să romanțez, 3 să romanțeze

romanța (a ~) vb., ind. prez. 3 romanțează

romanța vb., ind. prez. 1 sg. romanțez, 3 sg. și pl. romanțează

Intrare: romanțare
romanțare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • romanțare
  • romanțarea
plural
  • romanțări
  • romanțările
genitiv-dativ singular
  • romanțări
  • romanțării
plural
  • romanțări
  • romanțărilor
vocativ singular —
plural —
Intrare: romanța
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • romanța
  • romanțare
  • romanțat
  • romanțatu‑
  • romanțând
  • romanțându‑
 singular plural
  • romanțează
  • romanțați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • romanțez
 (să)
  • romanțez
  • romanțam
  • romanțai
  • romanțasem
a II-a (tu)
  • romanțezi
 (să)
  • romanțezi
  • romanțai
  • romanțași
  • romanțaseși
a III-a (el, ea)
  • romanțează
 (să)
  • romanțeze
  • romanța
  • romanță
  • romanțase
plural I (noi)
  • romanțăm
 (să)
  • romanțăm
  • romanțam
  • romanțarăm
  • romanțaserăm
  • romanțasem
a II-a (voi)
  • romanțați
 (să)
  • romanțați
  • romanțați
  • romanțarăți
  • romanțaserăți
  • romanțaseți
a III-a (ei, ele)
  • romanțează
 (să)
  • romanțeze
  • romanțau
  • romanțară
  • romanțaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

romanțare, romanțărisubstantiv feminin

  • 1. Faptul de a romanța. DEX '09 DEX '98 DN
etimologie:
  • vezi romanța DEX '09 DEX '98 DN

romanța, romanțezverb

  • 1. A expune într-o formă literară un fapt istoric, o biografie (a unei persoane celebre), a unui fapt istoric etc. cu detalii imaginate de autor. DEX '09 DLRLC DN
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.