ROMAN², -Ă, romani, -e, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Persoană care făcea parte din populația Imperiului Roman și care se bucura de drepturi depline de cetățenie. 2. Locuitor al Romei. II. Adj. Propriu Romei antice sau imperiului întemeiat de Roma, care se referă la Roma, care aparține Romei. ◊ Cifre romane = cifre reprezentate prin litere sau combinații de litere din alfabetul latin. Biserica romană = Biserica catolică; catolicism. – Din lat. romanus.

roman³, ~ă [At: (a. 1660-1680) GCR I, 176/22 / Pl: ~i, ~e / E: lat romanus, -a, -um, fr roman, romain, it romano] 1-4 smf, a (Persoană) care facea parte din populația de bază a Imperiului Roman (9) sau era originară de acolo (și care se bucura de drepturi depline de cetățenie). 5 smf Persoană care facea parte din Sfântul Imperiu Roman de națiune germană. 6 smf Populația, poporul Imperiului Roman de națiune germană. 7 smf Locuitor al Romei. 8 a Originar din Roma sau din Imperiul Roman. 9 a Care aparține Romei, Imperiului Roman sau romanilor. 10 a Referitor la Roma, la Imperiul Roman (8) sau la romani (3) Si: (înv) râmlean, râmlenesc, romaicesc, romanesc², romanicesc. 11 a Specific Romei sau Imperiului Roman. 12-13 sn, a (Îoc arab; șîs cifre ~e) (Cifre) reprezentate prin litere din alfabetul latin. 14 a (Șîs litere ~) Litere latine. 15 a (Îs) Biserica ~ă Biserica catolică. 16 a Romano-catolic. 17 smf Un fel de cadril, care a devenit apoi dans popular. 18 sm (Trs) Dansul călușarilor. 19 sm Melodie pe care se dansează romanii 20 sfp Sandale cu talpa subțire. 21 sfp Sandale de lemn.

romano-catolic, ~ă [At: BENIUC, M. C. I, 107 / Pl: ~ici, ~ice / E: roman³ + catolic] 1 a Care ține de biserica catolică (3). 2 a Care aparține catolicismului. 3 smf Catolic (8).

ROMAN², -Ă, romani, -e, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Persoană care făcea parte din populația de bază a statului roman și care se bucura de drepturi depline de cetățenie. 2. Locuitor al Romei. II. Adj. Propriu Romei antice sau imperiului întemeiat de Roma, care se referă la Roma, care aparține Romei. ◊ Cifre romane = cifre reprezentate prin litere din alfabetul latin. Biserica romană = Biserica catolică; catolicism. – Din lat. romanus.

ROMAN³, -Ă, romani, -e, s. m. și f. 1. Persoană care făcea parte din populația statului roman și care se bucura de drepturile de cetățenie. Cucerirea Daciei de către romani. ▭ Sînt roman din Dacia Transcarpatină. ALECSANDRI, T. I 247. 2. Locuitor al Romei (antice sau moderne).

ROMAN, -Ă adj. Propriu Romei antice sau Imperiului roman. ♦ (Despre caractere tipografice) Format din linii perpendiculare și unghiuri drepte. ♦ Cifre romane = cifre reprezentate prin litere sau combinații de litere. ♦ Arta romană = arta dezvoltată în Roma antică și apoi în Imperiul roman între sec. IV î.e.n. și IV e.n., care se caracterizează în arhitectură prin edificii grandioase de o mare diversitate, în sculptură cultivînd cu precădere portretul puternic individualizat, iar în pictură prin ansambluri de frescă și de mozaic cu tematică bogată. ♦ Balanță romană = balanță formată dintr-o pîrghie cu brațe neegale, mobilă în jurul unui ax orizontal, pe brațul mai lung și gradat alunecînd o greutate care echilibrează obiectul de cîntărit. // s.m. și f. 1. Persoană care făcea parte din populația de bază a statului roman. 2. Locuitor al Romei. [< lat. romanus, cf. fr. romain, it. romano].

ROMAN², -Ă I. adj., s. m. f. (locuitor) al Romei antice. II. adj. 1. din Imperiul Roman. ◊ (despre caractere tipografice) din linii perpendiculare și unghiuri drepte. ♦ cifre ~e = cifre prin litere sau combinații de litere; biserica ~ă = biserica catolică; catolicism. 2. limbă romanică populară vorbită de vechii francezi (înainte de sec. IX). 3. arta ~ă = arta dezvoltată în Roma antică și apoi în Imperiul Roman, caracterizată în arhitectură prin edificii grandioase de o mare diversitate, în sculptură cultivând cu precădere portretul puternic individualizat, iar în pictură prin ansambluri de frescă și de mozaic cu tematică bogată. (< lat. romanus)

roman² (operă literară) s. n., pl. romane

roman¹ adj. m., s. m. (persoană), pl. romani; adj. f., s. f. romană, pl. romane

romano-catolic adj. m., s. m., pl. romano-catolici; adj. f., s. f. romano-catolică, pl. romano-catolice

roman¹ (referitor la Roma) adj. m., s. m., pl. romani; adj. f., s. f. romană, pl. romane

ROMAN s., adj. 1. s. (înv.) râmlean, rumân. (Împăratul Dioclețian era ~.) 2. adj. (înv.) râmlean, râmlenesc, romaicesc, romanesc, romanicesc. (General ~; consul ~.) 3. s., adj. latin. 4. adj. v. catolic.

ROMAN s., adj. 1. s. (înv.) rîmlean, rumân. (Împăratul Dioclețian era ~.) 2. adj. (înv.) rîmlean, rîmlenesc, romaicesc, romanesc, romanicesc. (General ~; consul ~.) 3. s., adj. latin. (Populația ~.) 4. adj. (BIS.) catolic, papal, romano-catolic, (rar) latin, (astăzi rar) papist, (înv. și reg., mai ales în Transilv.) papistaș, papistășesc. (Biserica ~.)

ROMANO, Dionisie (Dimitrie) V. Dionisie.

ROMANO, Giulio (zis și Giulio Pippi) (1492 sau 1499-1540), pictor și arhitect italian. Însemnat elev al lui Rafael, cu care a colaborat la frescele Vaticanului și pe care le-a terminat după moartea acestuia („Transfigurația”). Din 1527 s-a stabilit la Mantova, unde a construit palatul „del Te”, pe care l-a decorat cu fresce. Printre creațiile sale arhitecturale se numără și vilele Madama și Lante din Roma.

DIONISIE ROMANO (1806-1873, n. Săliște, jud. Sibiu), prelat român. M. de onoare al Acad. (1868), prof. la seminariile din Buzău și București. Episcop de Buzău (1865-1873). Participant la Revoluția de la 1848 din Țara Românească și la mișcarea unionistă. Inițiator al „Bibliotecii religioase-morale” în care a publicat scrieri proprii („Geografie sfântă”, „Hermeneutica”) și traduceri din Sf. Augustin, Chauteaubriand.

GIULIO ROMANO (Giulio Pippi, zis ~) (1492 sau 1499-1546), pictor, arhitect și desenator italian. A lucrat cu Rafael la Vatican și la Villa Farnesina. A decorat catedrala din Mantova și a elaborat planul urbanistic al acestui oraș.

OSSERVATORE ROMANO, L’~, principalul organ de presă al Vaticanului, care apare zilnic, la Roma, din 1861. După 1870, organ oficial al sfântului Scaun, care a devenit și proprietarul său (1885).

ROMAN², -Ă (< lat. romanus) adj., s. m. și f. 1. Adj. Propriu Romei antice, care se referă la Roma, care aparține Romei. V. latin. ◊ Cifre romane = semne speciale (litere sau combinații de litere), care reprezintă numerele. V. și cifră. Biserica r. = Biserica catolică; catolicism. 2. Arta r. = denumire dată artei dezvoltate în Roma antică și apoi în Imp. Roman, a cărei evoluție se situează între sec. 4 î. Hr. și sec. 4 d. Hr. Prin a.r. antică se înțelege nu numai arta care s-a dezvoltat în metropolă, ci și realizările artistice din provincii. Istoria a.r. se divide în două mari perioade: republicană și imperială. În prima parte a perioadei republicane, până către sec. 3 î. Hr. (așa-numita perioadă primitivă), a.r. antică a fost puternic influențată de arta etruscă. Principalele elemente ale arhitecturii etrusce, arcul și cupola, au fost mult utilizate în arhitectura romană; tot de la etrusci, romanii au preluat sistemul construcțiilor de apeducte, tehnica tăierii pietrei și prelucrarea metalelor. Din această perioadă datează închisoarea mamertină, templul lui Iupiter Capitolinul ș.a. Începând din sec. 3 î. Hr. pătrund în arta romană influențele elenistice, care, altoite pe fondul tradițional, vor constitui un factor definitoriu în perioada următoare. O prelucrare tot mai abilă a materialelor, folosirea pe scară largă a betonului, constanta preocupare pentru realizarea, cu un minimum de cheltuială, a unor edificii grandioase și cu apareiaj complex au asigurat arhitecturii romane din perioada imperială o diversitate și măreție fără precedent în arta antică. Preluând din arhitectura elenistică sistemul ordinelor grecești, romanii au preferat corinticul, pe care l-au interpretat în nenumărate forme decorative, creând în cele din urmă un ordin nou, ordinul compozit. De asemenea, în arhitectura romană a fost folosit așa-numitul ordin toscan, de origine etruscă. În perioada imperială, arhitectura romană a atins deplina maturitate. Definitorii pentru arhitectura romană din această perioadă sunt: a) folosirea blocajului și placajului în construcții (miezul zidului era alcătuit dintr-o masă informă de pietre și cărămizi legate prin mortare, fațadele fiind placate cu piatră fățuită sau marmură divers colorată în cazul construcțiilor pretențioase); b) îndrăzneața întrebuințare a arcului și cupolei (Panteonul din Roma are o cupolă cu diametrul de 43,30 m); c) varietatea și măreția programelor arhitectonice. Construcțiile erau încadrate într-un sistem urbanistic precis, constând în esență din două axe stradale perpendiculare (carda și decumanum), la intersecția cărora se află piața principală, forul. Arhitecții romani au tratat cu multă libertate programele statornicite în arhitectura greacă (temple, bazilici, amfiteatre), creând în același timp programe noi. Pornindu-se de la prototipuri grecești, au fost construite temple dreptunghiulare (templul Fortunei virile) sau circulare (templul Vestei, Panteonul). Un loc important în arhitectura publică îl ocupau termele, uneori de proporții grandioase (termele lui Caracalla), teatrele (teatrul lui Marcellus), circurile (Colosseum), amfiteatrele (amfiteatrul Castrense), bazilicile (bazilica lui Maxențiu), arcurile de triumf (arcul lui Titus, arcul lui Constantin). Construcțiile dobândeau deseori rezolvări de o certă valoare inginerească și artistică, apeductele de la Sequoia (Spania) și Gard (Franța), ca și podul de pe Via Aurelia (Roma), fiind exemple de notorietate universală. Palatele și vilele de lux ale patriciatului roman uimesc și azi prin amploare și rafinamentul amenajărilor. Curțile interioare și încăperile palatelor erau decorate cu statui și picturi murale, foarte multe inspirate din arta greacă (Palatul Flaviilor de pe Palatinum – Roma, Vila lui Adrian la Tivoli, Palatul lui Dioclețian din Split – Croația, casa Poetului și casa Faunului din Pompei). În sculptură, romanii au fost puternic influențați de statuara greacă. Deosebit de interesante ca document istoric sunt reliefurile care decorează monumentele trimfale evocând războaiele R. cu diferite popoare (Columna lui Traian și Columna lui Aureliu – Roma, Monumentul de la Adamclisi – Dobrogea). De reală valoare artistică sunt reliefurile, amintind arta elenistică, care decorează Altarul Păcii (Ara Pacis), ridicat de Octavian August (13 î. Hr.) la Roma. Sculptura romană a excelat în arta portretului, gen în care au fost realizate numeroase opere remarcabile prin puterea de caracterizare a personajelor (bustul lui Nero, bustul lui Caracalla, bustul lui Gordianus). Pictura s-a bucurat de un real prestigiu în R. antică atât în decorarea edificiilor publice și a locuințelor, cât și în ornamentarea sarcofagelor și a mobilierului. Cele mai frumoase exemple de pictură romană s-au păstrat pe pereții unor vile din Pompei și Roma. Dezvoltând tradițiile picturii elenistice, alexandrine în primul rând, pictorii romani au realizat opere caracterizate prin vioiciunea cromatică, prin efectele de lumină și prin libertatea tratării (decorațiile din Casino Rospigliossi – Roma, din casa Poetului – Pompei etc.). În provincii, în funcție de tradițiile artistice locale, au avut loc și unele sinteze care nu se regăsesc în alte părți. Deosebit de importantă a fost arta romană din provincia Siria, unde au fost realizate monumente de dimensiuni colosale (tempulul lui Iupiter Heliopolitanul din Baalbek) și unde s-a constituit un anume tip de bazilică, transmis apoi arhitecturii medievale bizantine și romanice. Un loc important în a.r. l-au ocupat orfevrăria, numismatica și gliptica. Pe terit. României, a.r. este reprezentată prin câteva monumente importante: monumentul triumfal de la Adamclisi, ridicat de Traian în 105, palatul Augustaliilor și amfiteatrul de la Sarmizegetusa, termele de la Histria, podul de la Drobeta Turnu-Severin, construit de către arhitectul Apolodor din Damasc (101), mozaicul de la Constanța (sec. 2-3) etc. În muzeele arheologice din București, Constanța, Cluj-Napoca, Deva etc. se păstrează numeroase statui de epocă romană, vase de lut, obiecte de artă, care ilustrează excepționala înflorire a artelor și meșteșugurilor pe teritoriul Daciei romane. A.r. a sintetizat și a răspândit principiile artistice ale lumii antice, influențând arta bizantină, musulmană, romanică și a Renașterii. 3. S. m. (În Imp. Roman) Nume dat celor care se bucurau de drepturi depline de cetățenie. ♦ Locuitor al Romei.

ROMANO-CATOLIC v. Catolic.