roina v vz ruina

roena v vz ruina

roină sf [At: ALR I, 1 943/800 / Pl: ~ne / E: roi²] (Bot; reg) Roiniță¹ (1) (Melissa officinalis).

rueni v vz ruina

ruiena v vz ruina

ruina [At: LB / V: (reg) ruiena, roina, roena, ruini, rueni / Pzi: ~nez / E: lat ruinare, fr ruiner] 1-2 vrt A (se) preface în mină (1) Si: a (se) dărăpăna (1), a (se) degrada (17), a (se) nărui. 3 vt (Fig) A strica. 4 vt (Fig) A distruge (6) (sănătatea). 5 vr (Fig) A decădea sufletește. 6-7 vrt (Fig) A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă averea Si: a (se) sărăci, a (se) distruge (7).

ruini v vz ruina

RUINA, ruinez, vb. I. 1. Refl. (Despre o construcție, o localitate) A cădea sau a se preface în ruină, a se dărăpăna, a se nărui, a se surpa, a se degrada. Intri pe o poartă boltită, pe sub clopotnița care începe să se ruineze. SADOVEANU, O. VII 204. 2. Tranz. Fig. A face pe cineva să-și piardă averea, a sărăci; a distruge. Nu vede că omul acest fățarnic îl înșală, îl ruinează, îl trage la pieire. NEGRUZZI, S. III 151. ♦ A distruge sănătatea cuiva. I-a ruinat sănătatea. ▭ Începu să asculte... privind pe gînduri trupurile și fețele lor ruinate de vreme. SADOVEANU, O. VIII 224.

RUINA vb. I. tr., refl. 1. A (se) dărăpăna, a (se) nărui, a (se) surpa. 2. (Fig.) A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă averea; a sărăci. ♦ (Fig.) A(-și) distruge sănătatea. [Pron. ru-i-. / cf. fr. ruiner].

RUINA vb. tr., refl. 1. a (se) dărăpăna, a (se) nărui, a (se) surpa. 2. (fig.) a-și pierde, a face pe cineva să-și piardă averea; a sărăci. ◊ (fig.) a(-și) distruge sănătatea. (< fr. ruiner, lat. ruinare)

A SE RUINA mă ~ez intranz. 1) (despre construcții) A se preface în ruine; a se dărâma; a se distruge. 2) fig. (despre persoane) A-și pierde averea; a deveni sărac; a sărăci; a se distruge. /<lat. ruinare, fr. ruiner

A RUINA ~ez tranz. A face să se ruineze. ◊ A-și ~ sănătatea a-și distruge sănătatea. /<lat. ruinare, fr. ruiner

ruinà v. 1. a schimba în ruine, a dărâma; 2. a cauza ruina averii, a sănătății: jocul ruinează; 3. a cădea în ruine; 4. a-și pierde averea, sănătatea.

róĭnă, V. rovină.

róvină f., pl. ĭ (vsl. bg. sîrb. róvina, d. rovŭ, groapă). Vest. Groapă, adîncătură, surpătură, padină mocirloasă, baltă cu stuf: locu nu e bun de nimic: numaĭ rovinĭ pîn el (Boc.); în rovina unuĭ pîrăŭ găsiĭ satu (Sadov. Cocost. alb. 1921, 6); îndată ce pin cutremur pămîntu rovinĭ deschide (Con. 247). – Și rovínă, pl. e: lupta de la Rovine (Ĭal.) și într’o poezie de Delv.: De pĭere-un șoarece’n ruină saŭ un brotac într’o rovină. Cp. cu padină, pricină, jápină, Cîmpina, Slátina (vest) și rogojină, pricină, jidovină (est), Gircina (Nț.), Docolina (Fc.). În Trans. (Săcele) roĭnă, pl. e, teren umed.

*ruinéz v. tr. (fr. ruiner). Dărîm, prăbușesc: cutremuru din 1908 a ruinat Messina. Fig. Sărăcesc: jocu de cărțĭ l-a ruinat. Stric tare: beția ĭ-a ruinat sănătatea. V. refl. Cad în ruină: mînăstirea a’nceput a se ruina. Sărăcesc, perd averea: a te ruina la jocu de cărțĭ. V. vatăm.

rovină s. f., g.-d. art. rovinei; pl. rovine

ruina (a ~) (desp. ru-i-) vb., ind. prez. 1 sg. ruinez, 3 sg. ruinează; conj. prez. 1 sg. să ruinez, 3 sg. să ruineze

ruina (a ~) (ru-i-) vb., ind. prez. 3 sg. ruinează

ruina vb. (sil. ru-i-), ind. prez. 1 sg. ruinez, 3 sg. ruinează; conj. prez. 3 sg. și pl. ruineze

RUINA vb. 1. a (se) dărăpăna, a (se) degrada, a (se) măcina, a (se) părăgini, a (se) strica, (reg. și fam.) a (se) părădui, (Transilv.) a (se) dorovăi. (Zidul de la grădină s-a ~.) 2. v. sărăci.

RUINA vb. v. distruge, nenoroci, prăpădi.

ROVINĂ s. (reg.) ropină. (O ~ adîncă.)

rovină s. v. BĂLTOACĂ. MLAȘTINĂ. MOCIRLĂ. SMÎRC.

ruina vb. v. DISTRUGE. NENOROCI. PRĂPĂDI.

RUINA vb. 1. a (se) dărăpăna, a (se) degrada, a (se) măcina, a (se) părăgini, a (se) strica, (reg. și fam.) a (se) părădui, (Transilv.) a (se) dorovăi. (Zidul de la grădină s-a ~.) 2. a calici, a sărăci, a scăpăta, (înv. și reg.) a sărmăni, (înv.) a meseri, a mișeli, a (se) mofluzi, a (se) stinge, (fam.) a (se) decava, (fig.) a (se) toca, a (se) usca. (S-a ~, nu mai are nimic.)

A (se) ruina ≠ a (se) îmbogăți, a (se) înavuți

roină¹, roine, s.f. – Groapă, surpătură; teren umed, mlaștină; rovină. – Din rovină (< sl. róvina, din rovǔ „groapă”, Scriban).

roină², roine, s.f. – (reg.) Pământ sfărâmicios. ♦ (top.) La roine, arătură în Dobricu Românesc: „Acolo-i pământ roinos, țârfos ca prundu” (Vișovan, 2008: 161). – Cf. roinic.