rocoșitură sf [At: N. COSTIN, LET², I, 76 / Pl: ~ri / E: rocoși + -tură] (Înv) Răzvrătire.

ROCOȘITURĂ s. f. (Mold.) Răzvrătire, răscoală. Rădicîndu-se asupra nemților pentru rocoșiturile lor și-au agonisit ură despre toți și l-au ucis. N. COSTIN; cf. PSEUDO-MUSTE. Etimologie: rocoși + suf. -tură. Vezi și rocoș, rocoșeală, rocoșan, rocoșelnic, rocoși, rocoșire, rocoșit, rocoșitor. Cf. h ă b r u ș a g, rocoș, rocoșeală, rocoșire, rocoșit; zurba (2), zurbalîc.

rocoșíre și rocoșitúră f., pl. ĭ. Vechĭ. Revoltă (Let. I, 73).

ROCOȘITURĂ s. v. răscoală, răsculare, răzmeriță, răzvrătire, rebeliune, revoltă.

rocoșitură s. v. RĂSCOALĂ. RĂSCULARE. RĂZMERIȚĂ. RĂZVRĂTIRE. REBELIUNE. REVOLTĂ.