rocoșit¹ sn [At: M. COSTIN, ap. GÎDEI / Pl: ~uri / E: rocoși] (Îvr) Revoltă.

rocoșit², ~ă a [At: DDRF / V: răc~ / Pl: ~iți, ~e / E: rocoși] (Îvr) Răzvrătit.

răcoși v vz rocoși

răcoșit, ~ă a vz rocoșit²

rocoși vr [At: URECHE, L. 64 / V: răc~ / Pzi: ~șesc / E: pn rokoszyč się] (Înv) A se răzvrăti.

ROCOȘI, rocoșesc, vb. IV. Refl. (Învechit și arhaizant) A se răzvrăti, a se răscula. Constantin Serdarul Cantemir învăluise pe mazilii și răzeșii care se rocoșiseră împotriva domniei. SADOVEANU, Z. C. 203.

A SE ROCOȘI mă ~esc intranz. înv. A se ridica la luptă; a se revolta; a se răzvrăti; a se răscula. / < pol. rokoszyc sie

răcoșésc, V. rocoșesc.

rocoșésc (mă) v. refl. (pol. rokoszyć sie). Rar azĭ. Mă revolt (Let. 2, 43, și 3, 27). – Vechĭ și răc- și -șănesc.

rocoși (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă rocoșesc, 3 sg. se rocoșește, imperf. 1 mă rocoșeam; conj. prez. 1 sg. să mă rocoșesc, 3 să se rocoșească; imper. 2 sg. afirm. rocoșește-te; ger. rocoșindu-mă

!rocoși (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rocoșește, imperf. 3 sg. se rocoșea; conj. prez. 3 să se rocoșească; ger. rocoșindu-se

rocoși vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rocoșesc, imperf. 3 sg. rocoșea; conj. prez. 3 sg. și pl. rocoșească; ger. rocoșind

rocoși (rocoșesc, rocoșit), vb. refl. – A se răzvrăti, a se răscula. – Var. răcoși. Pol. rokosz „ridicare, răscoală” (Cihac, II, 316), rokoszyć sę „a se răscula”, cf. rut. rakaš, rus. rokoš. – Der. rocoșan, s. m. (rebel); rocoșelnic, adj. (rebel); rocoșitură, s. f. (răscoală). Toate aceste cuvinte sînt înv., sec. XVII-XVIII.

ROCOȘIT adj., s. v. răsculat, răzvrătit, rebel, revoltat.

ROCOȘIT s. v. răscoală, răsculare, răzmeriță, răzvrătire, rebeliune, revoltă.

rocoșit adj., s. v. RĂSCULAT. RĂZVRĂTIT. REBEL. REVOLTAT.

rocoșit s. v. RĂSCOALĂ. RĂSCULARE. RĂZMERIȚĂ. RĂZVRĂTIRE. REBELIUNE. REVOLTĂ.

ROCOȘI vb. v. răscula, răzvrăti, revolta, ridica.

rocoși vb. v. RĂSCULA. RĂZVRĂTI. REVOLTA. RIDICA.

ROCOȘIT s. n. (Mold.) Răzvrătire, răscoală. Sosind solul acela în Țarigrad, au aflat împărățiia lui Sultan Osman la mare turburare și închis Țarigradul de rocoșitul ienicearilor asupra împărăției. M. COSTIN. Etimologie: rocoși. Vezi și rocoș, rocoșan, rocoșeală, rocoșelnic, rocoși, rocoșire, cocoșitor, rocoșitură. Cf. h ă b r u ș a g, rocoș, rocoșeală, rocoșire, rocoșitură, zurba (2), zurbalîc.

RĂCOȘI vb. v. rocoși.

ROCOȘI vb. (Mold.) A se răzvrăti, a se răscula. De multe ori i-au și biruit ... de multe ori i-au asudat, rocoșindu-să și nu fără moarte. URECHE. Aceale capete ce s-au fost rocoșit asupra lui, nevrînd să i să inchine, Duca-Vodă le-au dat război la Chișinău. PSEUDO-COSTIN, 12^v. Iară cu cît s-au lepădat omul de Dumnedzău, cu atîta și zidirile s-au rocoșit asupra omului. NCCD, 307; cf. M. COSTIN; N. COSTIN; NCL I 33, 45; CANTEMIR. HR.; PSEUDO-AMIRAS; PSEUDO-MUSTE. Variante: răcoși (CANTEMIR, HR.). Etimologie: pol. rokoszyc sie. Vezi și rocoș, rocoșan, rocoșeală, rocoșelnic, rocoșire, rocoșit, rocoșitor, rocoșitură.