2 intrări

12 definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

robinson sm [At: BOGZA, C. O. 70 / Pl: ~i / E: np Robinson] Persoană care duce o viață izolată, singuratică.

ROBINSON s.m. Om care duce o viață izolată, în condiții depărtate de civilizație. [Cf. Robinson Crusoe – erou al romanului lui Daniel de Foë].

ROBINSON s. m. om care duce o viață izolată, în condiții depărtate de civilizație. (< germ. Robinson)

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

ROBINSON [róbinsn], Abraham (1918-1974), matematician și logician american de origine germană. Fondator al teoriei modelelor („Introducere în teoria modelelor, în matematici și algebre”). Cercetări de analiză infinitezimală, în domeniul naturii logicii.

ROBINSON [róbinsn], Edward G. (pseud. lui Emanuel Goldenberg) (1893-1973, n. București), actor american de film. Vedetă a cinematografului hollywoodian interbelic, când se specializează în roluri de gangsteri a căror furie necontrolată încearcă să o justifice psihologic („Micul Cesar”, „Orașul fără legi”, „Dubla existență a doctorului Clitterhouse”). Memorii. Premiul Oscar onorific: 1973.

ROBINSON [robinsn], Edwin Arlington (1869-1935), poet american. Maestru al versificației, autor al unor poeme narative de inspirație cavalerească, legendară, cu implicații filozofice și moralizatoare, cultivând alegoria („Omul împotriva cerului”, „Merlin” „Lancelot”, „Omul care a murit de două ori”, „Îndoiala lui Dionysos”). Lirică meditativă („Sonete”).

ROBINSON [robinsn], Joan Violet (1903-1983), economistă britanică. Prof. univ. la Cambridge. A introdus, independent de E.H. Chamberlin, conceptul de concurență imperfectă. Studii asupra creșterii economice („Acumularea capitalului”) și privind fundamentele științei economice („Ideologie și știință economică”, „Libertate și necesitate”).

ROBINSON [robinsn], Mary (n. 1944), om de stat irlandez. Prof. univ. la Dublin. Militantă pentru drepturile femeilor și ale grupurilor sociale defavorizate. Prima femeie președintă a Republicii Irlanda (1990-1997). Din 1997, Înalt Comisar al O.N.U. pentru drepturile omului.

ROBINSON [róbinsn], Ray Sugar (pe numele adevărat Walker Smith) (1920-1989), boxer american. Remarcabil tehnician, a avut, începând cu 1946, o cariera impresionantă, fiind campion mondial la categoria semimijlocie (până la 1950), apoi la mijlocie (1951-1957 și 1958-1960); a învins în cariera sa mari campioni: Jake La Motta, Rocky Graziano, Gene Fullmer ș.a.

ROBINSON [róbinsn], Sir Robert (1886-1975), chimist britanic. Prof. univ. la Sydney, Liverpool, Manchester și Oxford. cercetări fundamentale în domeniul compușilor organici naturali (alcaloizi, coloranți, hormoni, antibiotice). A detectat structura chimică a morfinei (1925) și a stricninei (1946). Premiul Nobel pentru chimie (1947). M. de onoare al Acad. Române (1965).

MAS A TIERRA sau ROBINSON CRUSOE, insulă chiliană în arh. Juan Fernández. Marinarul scoțian, Alexander Selkirk, care a trăit pe această insulă între 1704 și 1709, a fost eroul romanului Robinson Crusoe de Daniel Defoe.

Robinson Crusoe – este numele eroului unui foarte cunoscut roman englezesc. Romanul, inspirat din întîmplarea autentică trăită de un marinar scoțian, aparține lui Daniel Defoe și a apărut la Londra în anul 1719. Tradus imediat în limbile franceză și germană și apoi în numeroase alte limbi, a cîștigat o largă popularitate și Robinson Crusoe a devenit sinonim cu un om care trăiește singur, izolat, într-un loc care figurativ ar constitui „insula” sa. În Sonete pluvioase, Topîrceanu spune: „Sînt izolat ca Robinson Crusoe, Nu vine nime-n ușa mea să bată, Si dacă stau cu ușa încuiată E că nici eu de nime n-am nevoie”. Sonetul Nostalgie de Anghel și Iosif începe cu versul: „Ah, suflet vagabond de Robinson”. LIT.

Intrare: robinson
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • robinson
  • robinsonul
  • robinsonu‑
plural
  • robinsoni
  • robinsonii
genitiv-dativ singular
  • robinson
  • robinsonului
plural
  • robinsoni
  • robinsonilor
vocativ singular
plural
Intrare: Robinson
Robinson
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

robinson, robinsonisubstantiv masculin

  • 1. Om care duce o viață izolată, în condiții depărtate de civilizație. DN
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.