rigăi² v vz râgâi²

rígăĭ, a -í verb. V. rîgîĭ.

răgăi² v vz râgâi¹

râcâi⁴ v vz râgâi¹

râgâi¹ [At: ANON. CAR. / V: (reg) gârăi, gârâi, răgăi, râcăi, ~găi, rigăi, ricăi, or~ / Pzi: râgâi și (reg) ~esc / E: fo, cf bg рыгнѫ, scr rigati] 1 A scoate din gât un zgomot caracteristic, provocat de eliminarea gazelor din stomac. 2 (Rar) A hârâi.

ricăi² v vz râgâi¹ corectat(ă)

rigă¹ sm [At: (a. 1829) AR, 71/11 / Pl: rigi / E: ngr ῥήγας] 1 (Înv) Rege¹ (1). 2 Carte de joc cu figura regelui Si: popă, crai (26).

RIGĂ, rigi, s. m. 1. (Învechit și arhaizant) Rege. Este un semn de război între riga leșilor și spurcatul de Mehmed-sultan. Mare zdruncin va fi deci pentru creștinătate. SADOVEANU, F. J. 96. O alianță să cat ele m-obligă, Pentru-ale mele planuri... cu spița unui rigă. ALECSANDRI, T. II 161. 2. Carte de joc cu figura regelui; popă, crai. Riga de verde și valetul de verde mă prigonesc. SADOVEANU, N. F. 8. Cărți de joc unse la suprafață: rigi pe jumătate șterși, valeți pătați de muște, asul de cupă refăcut de mînă cu cerneală violetă. BASSARABESCU, V. 32. De ce ai tras acu pe riga dedesubtul cărților? ALECSANDRI, T. I 162.

RÎGÎI, rîgîi, vb. IV. Intranz. A scoate din gît un zgomot caracteristic, provocat de gazele din stomac. Nu suferea mirosul de rachiu... iar Vasile mereu îi duhnea în nas și rîgîia. REBREANU, I. 26.

A RÂGÂI râgâi intranz. depr. A elimina pe gât gazele din stomac, producând un sunet caracteristic. /Onomat.

RIGĂ rigi m. 1) înv. (în unele state; folosit și ca titlu pe lângă numele respectiv) Conducător absolut al țării; rege; monarh; suveran; împărat. 2) rar (la jocul de cărți) Figură pe care este reprezentat chipul unui bărbat în vârstă cu coroană; rege; popă. /<ngr. righas

răgăì v. a scoate gazuri din stomac, prin gură. [Slav. RYGATI, a ghiorțăi].

rigă m. 1. od. rege: cu trufie riga ungur către țară ’naintează GR. AL.; 2. carte de joc ce înfățișează un rege: rigă de cupă. [Gr. mod.].

rígă m., pl. ĭ, gen. al rigăĭ (ngr. rígas, d. lat. rex, regis, rege. Cp. cu ducă 1). Sec. 18-19. Rege. Azĭ. Rar. Rege saŭ popă la cărțĭ.

rîgîĭ și -ĭésc, a -í v. intr. (vsl. rygati, a rîgîi; bg. rignŭ, sîrb. rigati, rus. rygátĭ, rudă cu lat. *rúgere, ructare [it. ruttare, fr. roter], vgr. ereúgomai, érygon, vgerm. de sus it-ruch-an, precum și cu rîcîĭ). Ĭes cu zgomot pe gură, vorbind de gazurile din stomah cînd aĭ mîncat mult: mitocanu rîgîĭe. – Și gîrîĭ. Vechĭ și ricăĭ(esc), rigăĭ(esc). V. ghĭorăĭ.

râgâi (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. râgâi, 3 râgâie, imperf. 1 râgâiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să râgâi, 3 să râgâie

rigă (înv.) s. m., g.-d. art. rigăi; pl. rigi

râgâi (a ~) vb., ind. prez. 3 râgâie, imperf. 3 sg. râgâia; conj. prez. 3 să râgâie

rigă (înv.) s. m., g.-d. art. rigăi; pl. rigi

râgâi vb., ind. și conj. prez. 1 sg. râgâi, 3 sg. și pl. râgâie, imperf. 3 sg. râgâia

rigă s. m., g.-d. art. rigăi; pl. rigi

râgâiu, -gâe 3.

RÂGÂI vb. v. eructa.

RIGĂ s. v. popă.

RIGĂ s. v. cap încoronat, monarh, rege, suveran.

RIGĂ s. popă, rege, (înv.) crai. (~ la jocul de cărți.)

rigă s. v. MONARH. REGE. SUVERAN.

RÎGÎI vb. (FIZIOL.) a eructa.

rîgîi (rîgîi, rîgîit), vb. – A scoate un zgomot caracteristic, provocat de gazele din stomac. Sl. rygati (Miklosich, Slaw. Elem., 43; Cihac, II, 312; Conev 92), cf. sb., cr., slov. rigati, rus. rygnatĭ. – Der. rîgîit, s. n. (eructație); rîgîială, s. f. (eructație). Din rom. provine ngr. ῥουγϰαίζω (Meyer, Neugr. St., 78; Murnu, Lehnw., 39).