2 definiții pentru rhein

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

RHEIN v. Rin.

RIN (fr. RHIN, germ. RHEIN, ol. RIJN), fluviu în V Europei, care străbate E și N Elveției, V Liechtenstein-ului, V Austriei, SV și V Germaniei și partea central-sudică a Olandei; 1.326 km supr. bazinului hidrografic: 224,4 mii km2. Izvorăște din Alpii Lepontini, prin intermediul a doi afluenți, care confluează în amonte de orașul Chur (Elveția), respectiv Vorderrhein (Rinul anterior), care își adună apele din lacul Toma, de la 2.341 m alt. și Hinterrhein (Rinul posterior), care izv. din masivul Adula, de la 2.216 m alt. După confluența celor două izvoare, R. se îndreaptă către N, formând mai întâi granița dintre Elveția și Liechtenstein, iar apoi între Elveția și Austria, traversează lacul Constanța, schimbându-și cursul spre V, până la Basel, constituind frontiera între Germania și Franța, pe porțiunea Basel-SV de Karlsruhe, în continuare drenează partea de V a Germaniei, până în aval de Wessel, după care intră pe terit. Olandei (în amonte de Arnhem) pe care o parcurge de la E la V, vărsându-se în Marea Nordului printr-o deltă extinsă pe 220 mii km2. Navigabil în val de Basel (886 km). Trece prin numeroase orașe importante: Vaduz, Basel, Strasbourg, Mannheim, Mainz, Koblenz, Bonn, Köln, Duisburg, Wessel, Arnhem, Rotterdam. Afl. pr.: Aaare, Moselle, Meuse (Maas) (pe stg.), Neckar, Main, Lahn, Ruhr, Lieppe (pe dr.). Este legat prin canale cu Dunărea, Ronul, Marna, Elba și constituie una dintre cele mai importante căi de navigație europene. Pe cursul superior al R. se petrece acțiunea legendei Lorelai. Numeroase castele există de-a lungul văii R. (Marksburg, Stolzenfels, Rheinfels ș.a.) În Antic., R. a constituit (c. 400 de ani) granița între triburile germanice și Imp. Roman, pe malurile sale dezvoltându-se orașele romane Colonia Agrippinensium (azi Köln), Confluentes (Koblenz), Mogontiacum (Mainz), Argentoratum (Strasbourg) ș.a. Valea sa mijlocie și superioară (peste 100 km) a fost inclusă (2002) în lista Patrimoniului natural universal.

Intrare: rhein
rhein
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.