rețin smn vz ricin

1) *rețín, rețínă s. V. ricin.

2) *rețín și rețíŭ, -ținút, a -țineá și -țíne v. tr. (re- și țin, după lat. re-tinére, și fr. retenir. – Se conj. ca țin). Opresc, țin, nu daŭ: nu reține ceĭa ce nu ți se cuvine. Opresc, scad: ți se reține un franc din leafă. Opresc, zic să rămîĭe: l-a oprit la masă. Opresc, țin, nu las să plece: comisaru l-a reținut la poliție, (fig.) afacerile l-aŭ reținut. Opresc din ainte, spun să mi se păstreze: rețin un loc la teatru. Țin minte: multe se învață, dar puține se rețin. Opresc, țin, înfrînez: a-țĭ reținea lacrămile, furia. V. refl. Mă țin, mă înfrînez: se reținea să nu plîngă.

REȚINE, rețin, vb. III. Tranz. 1. A ține pe loc, a împiedica de la ceva, a opri. ♦ A închide pe cineva temporar, a-l priva de libertate. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) stăpâni, a (se) înfrâna; a (se) abține. 2. A opri o parte din drepturile bănești (sau de altă natură) care se cuvin cuiva; a popri. 3. A rezerva un bilet, un loc, într-un vehicul, la un spectacol etc. 4. A ține asupra sa, a nu restitui; a păstra. 5. A ține minte, a-și aminti; a nu uita. – Pref. re- + ține (după fr. retenir).

rățin sm vz ricin

răținuș sn vz ricin

recin sm, sn vz ricin

rețim smn vz ricin

reține vt [At: MAIOR, în L. ROM. 1961, nr. 2, 141 / V: ~nea / Pzi: rețin / E: fr retenir după ține] 1 A ține pe loc, a împiedica de la ceva Si: a opri. 2 A înfrâna. 3 A nu lăsa să se desfășoare Si: a întrerupe, a opri. 4 A face pe cineva sau ceva să mai stea un timp oarecare într-un anumit loc Si: a opri. 5 A face pe cineva să-și piardă timpul (ținându-l de vorbă) Si: (reg) a opăci. 6 (Jur) A lipsi pe cineva temporar de libertate (pentru cercetări). 7 A opri o parte din drepturile (bănești) cuvenite cuiva. 8 A opri la sine ceva (ce nu-i aparține) Si: a nu restitui, a păstra. 9 A opri dinainte (un bilet, un loc în tren, la un spectacol, o marfa etc.) Si: a rezerva (1). 10 A-și întipări în memorie Si: a ține minte. 11 (Rar) A înregistra. 12 A-și opri atenția asupra... Si: a remarca, a releva. 13 (Jur) A admite (de către instanță) existența unei stări de fapt pe baza probelor prezentate. 14 A opri ceva absorbind sau păstrând în sine.

reținea v vz reține

reținus sn vz ricin

ricin [At: DDRF / V: (reg) re~, rițin, rețin, rețim, rățim sm, reținus, riținuș (A și: riținuș), rițâmuș, rițămuș, răținuș, rițiuș sn / Pl: ~i sm, ~e sn / E: lat ricinus, ger Rizinus, mg ricinus] 1 sm Plantă erbacee sau arborescentă originară din Africa, cu rădăcina pivotantă, puternică, cu tulpina înaltă de 1-2 m, cu flori verzi, roșii sau violete Si: căpușă (2) (Ricinus communis). 2 sm (Îc) Ulei (sau unt, pop oloi) de ~ Ulei extras din semințele ricinului (1), cu proprietăți purgative, nesicativ, neinflamabil, păstrându-și aceeași consistență la variații mari de temperatură, folosit în industria farmaceutică sau ca lubrifiant la motoarele de avion, precum și în industria pielăriei, a cauciucului sintetic etc. Si: (pop) ricină (2). 3 sn (Trs; Mar; îf riținuș) Ulei de ricin (2).

rițămuș sn vz ricin

rițâmuș sn vz ricin

rițin sm vz ricin

rițină sf vz ricină

riținuș sn vz ricin

rițiuș sn vz ricin

REȚINE, rețin, vb. III. Tranz. 1. A ține pe loc, a împiedica de la ceva, a opri. ♦ A închide pe cineva temporar, a-l priva de libertate. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) stăpâni, a (se) înfrâna; a (se) abține. 2. A opri o parte din drepturile bănești (sau de altă natură) care se cuvin cuiva; a popri. 3. A rezerva un bilet, un loc în tren, la teatru etc. 4. A nu înapoia, a nu restitui; a păstra. 5. A ține minte, a-și aminti; a nu uita. – Re¹- + ține (după fr. retenir).

REȚINE, rețin, vb. III. Tranz. 1. A ține pe loc, a nu lăsa să plece, să iasă etc.; a opri, a împiedica de la ceva. Annie e destul de voluntară, și are destul tact ca să știe cum să-l rețină acasă. C. PETRESCU, C. V. 193. Stăpîn și peste sine, stăpîn și peste-ai săi, Și fără ca să aibă un frîu spre a-l reține, Cu nimenea, să-i spuie ce este rău sau bine. MACEDONSKI, O. I 258. ♦ A lipsi temporar pe cineva de libertate, a închide (în vederea unor cercetări judiciare etc.). Delincventul a fost reținut. ♦ Fig. A stăpîni, a înfrîna. Îmi rețin mînia. ▭ Simțind că o revoltă neputincioasă îl înăbușă, doctorul, reținîndu-și lacrimile, se ridică încet, apropiindu-se de pat. BART, E. 388. ◊ Refl. Îi venea să plîngă, dar s-a reținut. 2. A nu înapoia, a nu restitui; a păstra. A reține talonul unui bilet. 3. (Cu privire la un bilet, la un loc într-o sală de spectacol, într-un tren etc.) A opri dinainte, a rezerva. A reținut un loc la operă. A reținut o cameră la hotel. 4. A nu achita o parte din drepturile bănești sau dintr-o sumă de bani datorată cuiva; a popri. 5. A ține minte, a-și aminti, a-și întipări în minte ceva, a nu fi uitat ceva. Ochii se deschid mari cătînd a reține cu vederea corpul acela negru care dispare înghițit de valuri. BART, S. M. 19. – Variantă: reținea vb. II.

REȚINEA vb. II v. reține.

RICIN, ricini, s. m. Plantă erbacee sau arborescentă originară din Africa, cu tulpina de culoare roșiatică, cu frunze mari, crestate ca o palmă, strălucitoare, cu florile dese, cele femele roșietice și cele mascule gălbui (Ricinus communis); căpușă (2). ◊ Ulei (sau unt) de ricin = ulei extras din semințele acestei plante, întrebuințat, în medicină, ca purgativ; (popular) ricină. – Variantă: (învechit) rițin (PISCUPESCU, O. 293) s. m.

REȚINE vb. III. tr. 1. A ține în loc, a împiedica de la ceva. ♦ A ține închis, arestat, a priva (pe cineva) de libertate. ♦ tr., refl. (Fig.) A (se) stăpîni, a (se) înfrîna. 2. A ține asupra, a păstra. 3. A rezerva. 4. A opri o parte dintr-o sumă de bani cuvenită cuiva. 5. A ține minte. 6. (Jur.) A se admite de către instanță existența unei stări de fapt pe baza probelor prezentate. [P.i. rețin. / < re- + ține, după fr. retenir].

RICIN s.m. Plantă oleaginoasă cu frunzele mari, strălucitoare și cu flori roșietice sau gălbui, din semințele căreia se extrage un ulei folosit ca lubrifiant și purgativ. [Cf. it. ricino, fr. ricin, lat. ricinus].

REȚINE vb. I. tr. 1. a ține în loc, a împiedica de la ceva. ◊ a ține închis, arestat, a priva de libertate. 2. a ține asupra sa, a păstra. 3. a rezerva. 4. a opri o parte dintr-o sumă de bani cuvenită cuiva. 5. a ține minte. 6. (jur.) a se admite de către instanță existența unei stări de fapt pe baza probelor. II. tr., refl. (fig.) a (se) stăpâni. (după fr. retenir)

RICIN s. m. plantă oleaginoasă cu frunze mari, strălucitoare, cu flori roșietice, din semințele căreia se extrage un ulei, ca lubrifiant și purgativ. (< fr. ricin, lat. ricinus, germ. Rizinus)

A REȚINE rețin tranz. 1) A face să se rețină. 2) (infractori) A priva temporar de libertate. 3) fig. (porniri, sentimente, stări sufletești etc.) A nu lăsa să se manifeste; a închide în sine. 4) (locuri, bilete etc.) A lăsa în rezervă; a păstra; a rezerva. ~ o cameră la hotel. 5) (sume datorate, impozite etc.) A opri din oficiu. 6) A-și întipări în memorie; a ține minte. ~ spusele (cuiva). 7) (torente de apă, zăpadă, aer, rafale de vânt etc.) A împiedica să pătrundă (undeva). /re- + a ține

A SE REȚINE mă rețin intranz. A-și înfrâna pornirile; a se stăpâni; a se controla; a se domina. /re- + a se ține

RICIN ~i m. Plantă erbacee, cu frunze mari, palmate, și cu flori roșietice, cultivată pentru fructul sub formă de capsulă care conține semințe bogate în ulei, folosit în medicină și în industrie. /<lat. ricinus, germ. Rizinus

reține v. 1. a ținea la sine ceeace e al altuia: a reține averea cuiva; 2. a pune în rezervă, a scădea: îmi reține atâta la sută; 3. a invita dinainte; a reține la prânz; 4. a-și asigura din precauțiune: a reține un loc la teatru; 5. a nu lăsa să meargă: nu mă rețineți, sunt grăbit; 6. a înfrâna, a modera: a-și reține mânia; 7. a se ținea să nu cază.

ricin n. plantă ale cării grăunțe dau un uleiu purgativ (vulgar căpușă).

*recín, V. ricin.

*ricín m. (lat. ricinus, it. ricino, fr. ricin; ngr. ritsinon și retsina). Bot. O plantă eŭforbiacee cu frunze marĭ palmate originară din Africa, unde ajunge un adevărat copac de 10-12 metri, și cultivată ca plantă ornamentală și’n Eŭropa, unde ajunge pînă la 2-3 metri (ricinus communis). Pop. recin, rețin și rețină. – Din semințele eĭ, ca niște boabe de fasole, se scoate cunoscutu purgativ numit unt de ricin, care e foarte eficace. Supt formă de infuziune, 5-6 semințe produc un efect puternic, ĭar dacă-s maĭ multe, rănesc mațele și pot avea urmărĭ grave. În China, untu saŭ uleĭu de ricin se întrebuințează la bucate!

rețin, -țină 3 conj., -ține inf.

reține (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rețin, 2 sg. reții, 3 sg. reține; conj. prez. 1 sg. să rețin, 3 să rețină; ger. reținând; part. reținut

ricin (plantă) s. m., pl. ricini

reține (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rețin, 2 sg. reții, 1 pl. reținem, 2 pl. rețineți; conj. prez. 3 să rețină; ger. reținând; part. reținut

ricin (plantă) s. m., pl. ricini

reține vb. ține

ricin s. m., pl. ricini

reține (ind. prez. 1 sg. rețin, 1 pl. reținem, conj. rețină, ger. reținînd)

REȚINE vb. 1. v. aresta. 2. v. împiedica. 3. a înfrâna, a struni, (înv. fig.) a hățui. (Te rog să-i mai ~, sunt prea zburdalnici.) 4. a-și opri, a-și stăpâni, (rar) a-și prididi, (fig.) a-și înghiți. (A-și ~ lacrimile.) 5. v. abține. 6. v. opri. 7. a opri, a păstra. (~ restul!) 8. v. rezerva. 9. v. păstra. 10. a păstra. (Solul ~ umiditatea.) 11. v. observa. 12. v. semnala.

RICIN s. (BOT.; Ricinus communis) căpușă.

REȚINE vb. 1. (JUR.) a aresta, a deține, a închide, a întemnița, (înv. și reg.) a robi, (înv.) a arestălui, a arestui, a popri, a temnița, a zăvorî. (Hoțul a fost ~ mai multă vreme.) 2. a împiedica, a opri, (înv. și reg.) a popri, (înv.) a apăra. (Nu-l pot ~ să nu plece.) 3. a înfrîna, a struni, (înv. fig.) a hățui. (Te rog să-i mai ~, sînt prea zburdalnici.) 4. a opri, a stăpîni, (rar) a prididi, (fig.) a înghiți. (A-și ~ lacrimile.) 5. a se abține, a se domina, a se înfrîna, a se opri, a răbda, a se stăpîni. (Nu s-a putut ~ să nu-i spună.) 6. a opri, a păstra, a rezerva. (Ți-am ~ niște măsline.) 7. a opri, a păstra. (~ restul!) 8. a rezerva. (I-a ~ un bilet.) 9. a păstra, a purta. (~ în suflet icoana copilăriei.) 10. a păstra. (Solul ~ umiditatea.) 11. a observa, a percepe, a remarca, a sesiza, a vedea, a zări, (înv.) a privi. (N-ai ~ nici o schimbare?) 12. a nota, a observa, a releva, a remarca, a semnala, a sublinia. (Să ~ următoarele însușiri...)

RICIN s. (BOT.; Ricinus communis) căpușă.

RICÍN (< fr., lat.) s. n. Plantă (anuală în climatul temperat și perenă în cel subtropical) din familia euforbiaceelor; are rădăcina puternică, pivotantă și tulpina înaltă de 1-2 m, cu frunze mari palmat-lobate, pețioli lungi și cu flori unisexuate de culoare, verde, roz, roșu sau violet (Ricinus communis). Fructul este o capsulă cu trei compartimente, cu semințe mari (de 5-22 cm) ce conțin 47-53% ulei nesicativ, neinflamabil, ce își păstrează consistența la variații mari de temperatură. Se folosește ca lubrifiant pentru angrenaje de mare viteză, la motoarele de avion și în industria farmaceutică, a pielăriei, a săpunului etc. Sin. căpușă (2). ◊ Ulei sau unt de r. = ulei extras din semințele de ricin, cu acțiune laxativă.

RICINUS L., RICIN, CĂPȘUNĂ, fam. Euphorbiaceae. Gen care are o singură specie: Ricinus communis L. Specie originară din Africa și sudul Europei. Plantă erbacee sau arborescentă cu creștere rapidă, tulpină roșiatică sau albăstruie, glabră, deseori făinoasă, fistuloasă, ramificată, pînă la 3 m înălțime, iar în locurile ei de proveniență, 12 m. Frunze mari, palmat-lobate, lobi dentați, alterne, lung-pețiolate, ascuțite, lucioase. Flori destul de mari, monoice (caliciul pergamentos cu 3-5 lacinii, stamine cu filamente de cîteva ori ramificate), dispuse în raceme, în vîrful crengilor, la bază cele mascule, gălbui, celelalte la vîrf, roșietice. înflorește vara. Fruct, capsulă. Are numeroase varietăți și soiuri care se deosebesc între ele prin înălțime, coloritul tulpinei sau al frunzelor, inflorescență, frunze (spinoase, glabre) etc.

poate că ai treabă și noi te reținem! expr. (adol., iron.) hai, pleacă!, lasă-ne în pace!