REZULTÁ, pers. 3 rezúltă, vb. I. Intranz. A urma, a apărea ca o consecință logică; a decurge din..., a reieși, a izvorî. ♦ (Mat.; mai ales la calculele aritmetice) A avea drept rezultat; a ieși, a da. – Din fr. résulter.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de IoanSoleriu | Semnalează o greșeală | Permalink

A REZULTÁ pers. 3 rezúltă tranz. A decurge în mod firesc; a urma; a reieși. /<fr. résulter
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

REZULTÁ vb. I. intr. A apărea ca o consecință logică; a urma, a reieși, a izvorî. ♦ (Mat.) A ieși, a rămâne (la o operație). [P.i. 3 rezúltă. / < fr. résulter].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

REZULTÁ vb. intr. 1. a apărea ca o consecință logică; a urma, a reieși, a izvorî. 2. (mat.) a ieși, a rămâne (la o operație). (< fr. résulter)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

REZULTÁ vb. 1. v. decurge. 2. a deriva, a proveni, (pop.) a se trage. (Multe consecințe ~ de aici.) 3. a însemna, a reieși, a urma, (fig.) a se desprinde. (De aici nu ~ că ...) 4. v. subînțelege. 5. a proveni, (înv., în Transilv.) a atârna. (Prostia lui ~ de acolo că...)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

rezultá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. rezúltă; conj. prez. 3 sg. și pl. rezúlte
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink