Definiția cu ID-ul 929846:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

REZONANȚĂ, rezonanțe, s. f. 1. Proprietate a unor corpuri, a unor încăperi de a întări și prelungi sunetele; răsunet. Acesta de la Ateneu, e drept, mai are în favoarea sa și rezonanța excelentă a emiciclului. CARAGIALE, N. F. 108. Acel minunat cor de vînători... se pierde apoi cu vuiet armonios, prin tainica rezonanță a codrilor de brazi. ODOBESCU, S. III 93. ◊ Fig. Fiecare sentiment, fiecare stare nouă sufletească trezește un fel de rezonanțe nebănuite în versurile acestui genial copil al durerii [Eminescu]. SADOVEANU, O. VI 466. Fiece amănunt, oricît de neînsemnat, avea o rezonanță vie pentru întreaga lui fire. REBREANU, R. I 32. Deși intriga nu e lipsită de peripeții, deși analiza e minuțioasă și subtilă, această nuvelă-roman, prin subiect și prin atmosfera de melancolie, are rezonanța unui poem. IBRĂILEANU, S. 92. ◊ Cutie de rezonanță = cutie care produce rezonanța unui diapazon sau a unui instrument cu coarde. 2. Stare de vibrație în care se găsește un corp sau un sistem fizic cînd asupra lui se exercită o acțiune exterioară periodică, cu o frecvență egală cu frecvența proprie vibrației corpului sau sistemului.