20 definiții pentru revoca, revocare   conjugări / declinări

REVOCÁRE, revocări, s. f. 1. Acțiunea de a revoca și rezultatul ei; revocație. 2. (Jur.) Desfacere unilaterală a unui act prin manifestarea de voință a persoanei care l-a făcut. ♦ Desfacere a unui act juridic în cazurile prevăzute de lege. 3. Act prin care organul de stat competent hotărăște încetarea calității sale de membru într-un organ ales. ♦ Retragere de către alegători a mandatului încredințat unei persoane de a-i reprezenta în organele de conducere ale statului. – V. revoca.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

REVOCÁRE, revocări, s. f. 1. Acțiunea de a revoca și rezultatul ei; revocație. 2. (Jur.) Desfacere unilaterală a unui act prin manifestarea de voință a persoanei care l-a făcut. ♦ Desfacere a unui act juridic în cazurile prevăzute de lege. 3. Act prin care organul de stat competent hotărăște încetarea calității sale de membru într-un organ ales. ♦ Retragere de către alegători a mandatului încredințat unei persoane de a-i reprezenta în organele de conducere ale statului. – V. revoca.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

revocáre s. f., g.-d. art. revocắrii; pl. revocắri
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

REVOCÁRE s. anulare, contramandare, (înv.) revocație. (~ unui ordin.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

REVOCÁRE ~ări f. 1) v. A REVOCA. 2) Retragere de către alegători a mandatului încredințat unei persoane. /v. a revoca
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

REVOCÁRE s.f. Acțiunea de a revoca și rezultatul ei; anulare, retragere, contramandare; revocație. [< revoca].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

revocáre s. f., g.-d. art. revocării; pl. revocări
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

revocare f. acțiunea de a revoca și actul prin care se revocă.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

REVOCÁ, revóc, vb. I. Tranz. 1. A anula, a abroga, a contramanda un decret, un ordin, o dispoziție. 2. A scoate dintr-o funcție publică, în baza unui drept legal, pe cineva care a fost numit în acea funcție printr-un act de guvernământ. — Din fr. révoquer, lat. revocare.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

REVOCÁ, revóc, vb. I. Tranz. 1. A anula, a abroga, a contramanda un decret, un ordin, o dispoziție. 2. A scoate dintr-o funcție publică, în baza unui drept legal, pe cineva care a fost numit în aceea funcție printr-un act de guvernământ. – Din fr. révoquer, lat. revocare.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de C_Taut | Semnalează o greșeală | Permalink

revocá (a ~) vb., ind. prez. 3 revócă
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

REVOCÁ vb. a anula, a contramanda. (A ~ un ordin.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A revoca ≠ a desemna, a numi
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A REVOCÁ revóc tranz. 1) (legi, dispoziții oficiale etc.) A declara nul printr-un ordin; a anula; a contramanda; a abroga; a aboli; a infirma. ~ un arest. 2) (miniștri sau titulari) A înlătura din funcție; a destitui. ~ un ambasador. ~ un funcționar. /<fr. révoquer, lat. revocare
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

REVOCÁ vb. I. tr. 1. A anula, a contramanda (un ordin, o lege etc.). 2. A destitui dintr-o funcție publică, în baza unui drept legal, pe cineva care a fost numit printr-un act de guvernământ. [P.i. revóc, 3,6 revocă, conj. revoce. / < fr. révoquer, cf. lat. revocare].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

REVOCÁ vb. tr. 1. a anula, a contramanda (un ordin, un decret etc.) 2. a destitui dintr-o funcție publică, în baza unui drept legal. (< fr. révoquer, lat. revocare)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

revocá vb., ind. prez. 1 sg. revóc, 3 sg. și pl. revócă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

revocà v. 1. a rechema în imaginațiune: el revocă´n dulci icoane a istoriei minune EM.; 2. a rechema dintr´un post, a destitui; 3. a declara nul: a revoca o lege, a revoca un ordin.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

*revóc, a v. tr. (lat. révoco, -áre, d. vocare, a chema; fr. révoquer. V. voce, convoc). Chem înapoĭ, destituĭ, scot din funcțiune, din misiune: a revoca un prefect. Desființez, retrag, anulez: a revoca un ordin. V. rechem.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

*revocațiúne f. (lat. revocatio, -ónis. V. vocațiune). Acțiunea de a revoca. – Și -áție, dar ob. -áre.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink