REVENDICÁ, revéndic, vb. I. Tranz. A reclama, a cere un bun care i se cuvine, asupra căruia are drepturi. ♦ A cere, a pretinde un drept, ca fiind al său. ♦ A asuma. – Din fr. revendiquer.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A REVENDICÁ revéndic tranz. (drepturi, ceva care i se cuvine sau îi aparține cuiva) A pretinde pe baza prevederilor legii; a reclama; a cere. /<fr. revendiquer
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
REVENDICÁ vb. I. tr. A reclama un drept, un bun etc. care se cuvine sau aparține cuiva și care se află în posesiunea altcuiva. ♦ A cere, a pretinde. [P.i. revéndic, 3,6 -că. / < fr. revendiquer, cf. lat. vindicare – a chema în judecată].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
REVENDICÁ vb. tr. a reclama un drept, un bun etc. care se cuvine sau aparține cuiva și care se află în posesiunea altcuiva. ◊ a cere, a pretinde. (< fr. revendiquer)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
REVENDICÁ vb. v. cere.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
revendicá vb., ind. prez. 1 sg. revéndic, 3 sg. și pl. revéndică
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
revendicá vb. I A-și atribui, a-și asuma (de obicei o crimă, un atentat, răpirea unei persoane etc.) ◊ „Două organizații teroriste diferite au «revendicat» – acesta este termenul încetățenit în vocabularul ziarelor care sunt puse mereu în situația de a relata despre asemenea nemernicii – asasinarea remarcabilului irlandez.” R.lit. 3 V 79 p. 22. ◊ „Până în prezent, cele cinci atentate nu au fost revendicate.” R.l. 21 V 79 p. 6 (din fr. revendiquer; DN, DEX, DN3 – alte sensuri)
Sursa: DCR2
(1997)
|
Furnizată de Editura Logos |
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink