retoroman, ~ă [At: ȘĂINEANU / Pl: -i, -e / E: ger rhetoromanisch, fr rhétoroman] 1 smp Populație romanică care trăiește în sud-estul Elveției și în nord-estul Italiei. 2 smf Persoană care aparține retoromanilor (1). 3 a Care aparține retoromanilor (1). 4 a Privitor la retoromani (2). 5-6 sf, a (Șîs limba ~ă) (Limba) vorbită de retoromani (1).

RETOROMAN, -Ă, retoromani, -e, adj. (Despre limbă, dialect etc.) Vorbit de populația romanică care trăiește în unele regiuni ale Elveției orientale, în Tirol și în Friul. Limba retoromană.

RETOROMAN, -Ă adj. (Despre limbă, dialecte) Vorbit de o populație romanică din unele regiuni ale Elveției orientale, din Tirol și din Friul. [< fr. rhéto-roman].

RETOROMAN, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) care aparține unei populații din sud-estul Elveției și nord-estul Italiei și din unele regiuni ale Alpilor Dolomitici. ◊ (s. f.) limbă romanică vorbită de retoromani, prezentând mari deosebiri dialectale (romanșa și friulana). (< fr. rhéto-roman, germ. rhetoromanisch)

RETOROMAN¹ ~i m. Persoană care face parte din populația de bază a regiunii alpine din sud-estul Elveției și din nord-estul Italiei. /<fr. rhéto-roman

RETOROMAN² ~ă (~i, ~e) Care aparține retoromanilor; de retoroman. /<fr. rhéto-roman

RETOROMANĂ f. art. Limbă romanică vorbită de retoromani; limba ladină. /<fr. rhétoroman

*reto-román saŭ retoromán, -ă adj. (d. ret-ic și roman). Din Reția (Rhaetia) saŭ din cantonu Grizonilor (Elveția): limba retoromană se derivă din latină și se vorbește la izvoru Rinuluĭ și Inuluĭ, în sudu Tiroluluĭ și răsăritu provinciiĭ Veneția. S. m. și f. Locuitor din aceste regiunĭ: un Retoroman.

retoroman adj. m., s. m., pl. retoromani; adj. f., s. f. retoromană, pl. retoromane

retoroman adj. m., s. m., pl. retoromani; adj. f., s. f. retoromană, pl. retoromane

retoroman s. m., adj. m. roman

retoroman.

retoromană (grup de idiomuri) s. f., g.-d. art. retoromanei

retoromană (idiom) s. f., g.-d. art. retoromanei

retoromană (limba) s. f., g.-d. art. retoromanei

RETOROMAN adj. ladin. (Populație ~.)

RETOROMAN adj. ladin. (Populație ~.)

RETOROMANĂ s. (LINGV.) ladină.

RETOROMANĂ s. (LINGV.) ladină.

RETOROMANĂ (rar RETICĂ) s. f. (< fr. rhétoroman): limbă romanică din grupul central, vorbită de retoromani, populații diferite care trăiesc în sud-estul Elveției, în nord-estul Italiei (în Friul) și în unele zone ale Alpilor Dolomitici (în Tirolul italian), fără a constitui un popor, o unitate etnică. Prezintă mari deosebiri dialectale (cuprinde trei grupuri distincte: romanșa sau grupul occidental, în sud-estul Elveției; ladina dolomitică sau grupul central, în munții Tirolului italian, și friulana sau grupul oriental, în Friul din nord-estul Italiei). În evul mediu era vorbită pe un vast teritoriu, dar invaziile au obligat pe vorbitorii ei să-și restrângă spațiul. Primele documente de limbă r. datează din secolul al XII-lea. Cu caracter religios la început, literatura retică s-a laicizat încă din secolul al XIV-lea, proces accentuat în secolul al XIX-lea, odată cu mișcarea de renaștere a r., reprezentată prin organizația Società Retorumanscha. În anul 1938, ea a fost declarată a patra limbă națională a Elveției (alături de germană, franceză și italiană). În prezent, r. este vorbită de aproximativ 50.000 de locuitori din provinciile Graubünden și Engadin și se află în pericol de dispariție. Pentru a o revitaliza, autoritățile elvețiene au creat în 1982, cu ajutorul specialiștilor, pe baza celor cinci graiuri retoromane existente (sursilvan, sutsilvan, surmiran, ladinic puter și ladinic vallander), o limbă retoromană literară scrisă, denumită romantsh grischun, menită să stăvilească procesul de abandonare a r. în fața celorlalte trei limbi vorbite în Elveția (germana, franceza și italiana). Și în țara noastră există vorbitori de friulană; ei au venit în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și s-au așezat inițial în localitățile Comarnic și Albești (Prahova), mutându-se apoi în Iacobdeal (Tulcea), în Iași (Moldova), în Greci și Craiova (Oltenia) și în Țara Hațegului (cam o sută de familii). Toți sunt bilingvi sau trilingvi. Cea mai importantă contribuție în studiul friulanei de la noi o are romanista Maria Iliescu.

RETOROMÁN, -Ă (< fr.) s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La m. pl.) Populație care trăiește în SE Elveției și în NE Italiei, în unele regiuni ale Alpilor Dolomitici; (la sg.) persoană care aparține acestei populații. 2. Adj. Care aparține retoromanilor, privitor la retoromani. ◊ Limba r. (și subst.) = limbă romanică vorbită de retoromani; prezintă mari deosebiri dialectale. Varietatea cea mai bine reprezentată este friulana, apoi urmează romanșa (varietatea vestică), pe baza căreia s-a dezvoltat retoromana literară, devenită una dintre cele patru limbi de stat ale Elveției. Cele mai vechi texte datează din sec. 11-12.