RETICÉNT, -Ă, reticenți, -te, adj. (Despre oameni și despre cuvintele lor) Care manifestă sau care arată reticență, reținere. – Din fr. réticent.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

RETICÉNT ~tă (~ți, ~te) rar 1) Care vădește reticență; caracterizat prin reticență. 2) (despre persoane sau despre exprimarea lor) Care exprimă îndoială; cu nesiguranță; șovăitor, ezitant. /<fr. réticent
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

RETICÉNT, -Ă adj. Care arată reticență. ♦ (Rar) Ezitant. [< fr. réticent].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

RETICÉNT, -Ă adj. care manifestă reticență. (< fr. réticent)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

RETICÉNT adj. v. reținut.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

reticént adj. m., pl. reticénți; f. sg. reticéntă, pl. reticénte
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink