RESTRIȘTE, (rar) restriști, s. f. (Pop.) Situație grea, primejdie, nenorocire care se abate asupra cuiva. – Pref. răs- + triște.

restriște sf [At: HELIADE, O. I, 159 / V: răs~ / Pl: (rar) ~ti, (înv) ~ / E: răs- + triște] 1 Vreme rea, de cumpănă, de încercări. 2 Șir de nenorociri care se abat asupra cuiva Si: suferință, tristețe.

RESTRIȘTE, (rar) restriști, s. f. (Pop.) Situație grea, primejdie în care se află cineva, șir de nenorociri care se abat asupra cuiva. – Probabil răs- + triște.

RESTRIȘTE, (rar) restriști, s. f. Situație grea, șir de nenorociri abătute asupra cuiva. V. cumpănă În acele vremi de restriște, singurul cheag care ținea pe bătrîni erau limba și credința. SADOVEANU, E. 11. Clopotul suna mereu a restriște. GANE, N. I 162. ◊ (Metaforic) Izvoarele în liniștea pustiei își tînguie eterna lor restriște. IOSIF, V. 70. – Variantă: răstriște (ODOBESCU, S. I 93) s. f.

RESTRIȘTE ~i f. pop. Situație de încercări grele în care se află cineva; vreme de cumpănă; șir de nenorociri. Vremuri de ~. /răs- + triște

restríște, V. răstriște.

răstriște sf vz restriște

răstriște f. soartă nenorocită. [Slav. RAS și triște].

răstríște și re- f. (răs- și triște). Nenorocire, timpurĭ critice: în zilele de răstriște.

restriște (pop.) s. f., g.-d. art. restriștii; pl. restriști

restriște (pop.) s. f., g.-d. art. restriștii; pl. restriști

restriște s. f., g.-d. art. restriștii; pl. restriști

răstriște

răstriște, -ti.

RESTRIȘTE s. (fig.) cumpănă. (Vremuri de ~.)

RESTRIȘTE s. (fig.) cumpănă. (Vremuri de ~.)