RESTANȚĂ, restanțe, s. f. 1. Lucrare neefectuată la timp, aflată în întârziere. ♦ Examen care nu a fost promovat la termen. 2. Plată neachitată la termen. – Din it. restanza.

post-restant sni [At: BĂLCESCU ap. GHICA, A. 612 / S și: poste-restante, post-restante / E: fr poste-restante] 1 Serviciu special care păstrează la poștă corespondența unei persoane, până când aceasta vine să și-o ridice. 2 (Pex) Indicație menționată pe plic pentru această corespondență.

răstrație sf vz restanță

răștanție sf vz restanță

restant, ~ă a [At: BARIȚIU, PA. II, 722 / Pl: ~nți, ~e / E: fr restant, ger restant] 1 Care a rămas (de pe urma cuiva sau a ceva). 2 Rămas în urmă Si: întârziat.

restanță sf [At: (a. 1748) IORGA, S.D. XIII, 137 / V: (înv) răștanție, ~ție, reștanție (Pl: reștanții), (reg) răstranție / Pl: ~țe / E: lat restantia, it restanza, cf mg restancia] 1 Plată (în special impozit) neachitată la termen Si: rest (9), (îvp) rămășiță¹. 2 (Îla) În ~ Restanțier (2). 3 Lucru, lucrare în întârziere. 4 Examen care n-a fost trecut la termenul fixat. 5 (Mat; înv) Diferență (1).

restanție sf vz restanță

reștanție sf vz restanță

RESTANȚĂ, restanțe, s. f. 1. Lucrare neefectuată la timp, aflată în întârziere. ♦ Examen care nu a fost promovat la termen, pe care cineva îl are de trecut după termenul stabilit. 2. Plată neachitată la termen. – Din it. restanza.

RESTANT, -Ă, restanți, -te, adj. Rămas în urmă; întîrziat. Ordonanță de plată restantă.

RESTANȚĂ, restanțe, s. f. 1. Lucru, lucrare în întîrziere. ♦ Examen care n-a fost trecut la termen. 2. Plată (în special impozit) neachitată în termen legal.

RESTANT, -Ă adj. Rămas în urmă; întîrziat. [Cf. fr. restant].

RESTANȚĂ s.f. 1. Lucrare rămasă în întîrziere. ♦ Examen nepromovat la termen. 2. (Rămășiță de la o) plată neachitată la vreme. [< fr. restance, it. restanza].

RESTANT, -Ă adj. neachitat. ◊ rămas în urmă. (< fr. restant)

RESTANȚĂ s. f. 1. plată neachitată la termen; rest. 2. lucrare rămasă în întârziere. ◊ examen nepromovat la termen. (< it. restanza)

RESTANT ~tă (~ți, ~te) 1) Care se află în restanță; rămas în urmă. 2) (despre datorii, sume de bani etc.) Care nu este achitat la timp; neachitat la termen. /<fr. restant, germ. restant

RESTANȚĂ ~e f. 1) Datorie neachitată la timp. Are de plătit o ~. 2) Lucrare realizată cu întârziere. 3) Examen care nu a fost susținut în termen. A lichida o ~. / < it. restanza, lat. restantia

post-restant n. formulă scrisă pe adresa unei scrisori spre a înștiința că trebue să rămâie la biuroul poștal, unde destinatarul va veni s’o reclame.

*restánt, -ă adj. (fr. restant, it. restante. V. rest). Poșta restantă. V. poștă.

*restánță f., pl. e (d. restant; it. restanza, d. restare, a rămînea. V. constanță). Întîrziere. În restanță, în întîrziere: scrisorĭ, banĭ în restanță. Sumă rămasă neplătită: pensionariĭ cer restanțele.

restant adj. m., pl. restanți; f. restantă, pl. restante

restanță s. f., g.-d. art. restanței; pl. restanțe

restant adj. m., pl. restanți; f. restantă, pl. restante

restanță s. f., g.-d. art. restanței; pl. restanțe

restant adj. m., pl. restanți; f. sg. restantă, pl. restante

restanță s. f., g.-d. art. restanței; pl. restanțe

RESTANT adj. întârziat. (Plată ~.)

RESTANȚĂ s. v. diferență, rest.

RESTANȚĂ s. rest, (înv. și reg.) rămășiță, (înv. și reg.) cusur. (Ce ~ mai ai de plătit?)

RESTANT adj. întîrziat. (Plată ~.)

restanță s. v. DIFERENȚĂ. REST.

RESTANȚĂ s. rest, (înv. și pop.) rămășiță, (înv. și reg.) cusur. (Ce ~ mai ai de plătit?)