resimțire sf [At: DEX-S / Pl: ~ri / E: resimți] 1 Simțire. 2 Simțire a urmărilor unei împrejurări (anterioare).

RESIMȚIRE s.f. Faptul de a (se) resimți. [< resimți].

răsimți v vz resimți

resimți vir [At: DEX / Pzi: resimt / E: fr ressentir după simți] 1 vt A simți. 2 vr A simți urmările, consecințele unei împrejurări (anterioare). 3 vr A avea repercusiuni.

RESIMȚI, resimt, vb. IV. 1. Tranz. A simți. Îmi tremură mîna ca și cînd prin descrierea crimelor aș resimți eu, în locul ucigașilor, remușcările conștiinței. HASDEU, I. V. 175. Impresiune ce resimte cîmpeanul care, trecînd prin pădure, vede deodată... un dobitoc mare și negru. ODOBESCU, S. III 134. ◊ Refl. (Neobișnuit) De-o năprasnică putere mă resimt însuflețit. MACEDONSKI, O. I 29. Zefirii pintre frunze cu-a lor aripi răcoroase Răspîndesc un dulce sunet pe natură-nveselind Și la glasul lor făptura se resimte înviind. NEGRUZZI, S. II 13. 2. Refl. A simți urmările, consecințele unei împrejurări anterioare. Și auzul se resimte de vibrări asurzitoare, De răsunetul metalic al tam-tamului de bronz. ALECSANDRI, P. III 84. ♦ A se face simțit, a avea repercusiuni. Revoluția franceză, zguduind Europa pînă în cele mai adînci ale sale temelii, se resimți și între romîni. KOGĂLNICEANU, S. A. 74.

RESIMȚI vb. IV. 1. tr. A simți (din nou). 2. refl. A simți consecințele, urmările, o slăbiciune etc. ♦ A avea urmări. [P.i. resimt. / după fr. ressentir].

RESIMȚI vb. I. tr. a simți puternic (o senzație fizică, un sentiment). II. refl. a simți unele consecințe neplăcute, o slăbiciune etc. ◊ a avea urmări. (după fr. ressentir)

A SE RESIMȚI mă resimt intranz. 1) A fi urmărit în continuare suportând efectele. 2) A simți urmările; a-și manifesta efectele; a avea urmări; a se răsfrânge. /<fr. ressentir

A RESIMȚI resimt tranz. A simți din nou. /<fr. ressentir

resimțì v. 1. a simți cu vioiciune.; 2. a simți urmările mai ales rele: răsboaiele se resimt mult timp. [După fr. ressentir].

*resímt, a -țí v. tr. (re- și simt, după fr. ressentir. V. resentiment). Simt urmările. V. refl. Tot maĭ simt ceva pe urmă: el s’a resimțit mult timp după acea răceală. Las urme din ceĭa ce s’a simțit odată: războaĭele se resimt mult timp. – Se poate zice și resimț (vest) și resimțesc.

resimțire s. f., g.-d. art. resimțirii; pl. resimțiri

resimți (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. resimt, 3 sg. resimte, imperf. 1 resimțeam; conj. prez. 1 sg. să resimt, 3 să resimtă; imper. 2 sg. afirm. resimte

resimți (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. resimt, imperf. 3 sg. resimțea; conj. prez. 3 să resimtă

resimți vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. resimt; conj. prez. 3 sg. și pl. resimtă

resimt, -tă 3 conj.

RESIMȚI vb. a se repercuta, a se simți. (Unele efecte se ~ asupra lui.)

RESIMȚI vb. a se repercuta, a se simți. (Unele efecte se ~ asupra lui.)