O definiție pentru repetek

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

REPETEK, rezervație a biosferei (34.600 ha) situată în Turkmenistan, în marginea E a deșertului Karakum, la 180-220 m alt. Este cea mai importantă rezervație de deșert din Asia Centrală, cu barcane mobile de mari dimensiuni alternând cu dune fixate de vegetație și depresiuni interdune. Pe suprafețe întinse se formează cruste de gips, cu cristale foarte mari (60-80 cm), cunoscute sub numele de gipsuri de R. În floră se remarcă saxaulul alb și saxaulul negru și mușchiul Tortula desertorum, iar în faună diverse specii endemice de rozătoare, iepurele tolai, gazela cu gușă, râsul de deșert, dihorul pătat, vrabia de deșert, broasca țestoasă de Asia Centrală, varanul cenușiu, numeroși șerpi. 75% din speciile de nevertebrate sunt endemice.

Intrare: repetek
repetek
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.