REPERTORIU, repertorii, s. n. 1. Caiet, registru în care datele (nume, titluri etc.) se înscriu în ordine alfabetică (în foile compartimentate pe litere). 2. Totalitatea pieselor teatrale sau muzicale care se joacă în cadrul unui teatru în timpul unei stagiuni. ♦ Totalitatea pieselor scrise de un autor dramatic. ♦ Totalitatea pieselor interpretate de un actor, de un muzician. 3. Culegere de texte, de cântece etc. [Var.: repertor, repertoar s. n.] – Din fr. répertoire, lat. repertorium.

repertoriu sn [At: CR (1834), 34²/25 / V: ~toar, ~tor / Pl: ~ii / E: fr répertoire, lat repertorium] 1 Caiet, registru (de obicei cu literele alfabetului puse în evidență la margine) în care se înscriu în ordine alfabetică date, nume etc. pentru a putea fi găsite ușor. 2 Totalitatea pieselor (teatrale, muzicale) care se reprezintă de către un teatru, o orchestră etc. (de obicei în cursul unei stagiuni). 3 (Prc) Totalitatea pieselor (teatrale sau muzicale) scrise de un autor. 4 (Prc) Totalitatea pieselor (muzicale) interpretate de un actor, cântăreț etc. 5 Culegere de texte, de cântece etc.

REPERTORIU, repertorii, s. n. 1. Caiet, registru în care se înscriu, în ordine alfabetică, date, nume etc., pentru a putea fi ușor găsite. 2. Totalitatea pieselor teatrale sau muzicale care se joacă în cadrul unui teatru în timpul unei stagiuni. ♦ Totalitatea pieselor scrise de un autor dramatic. 3. Culegere de texte, de cântece etc. [Var.: repertor, repertoar s. n.] – Din fr. répertoire, lat. repertorium.

REPERTORIU, repertorii, s. n. 1. Caiet-registru (uneori cu literele alfabetului puse în evidență la marginea din dreapta) în care se înscriu în ordine alfabetică date, nume etc. pentru a putea fi ușor găsite. V. catalog, indice. 2. Totalitatea pieselor teatrale sau muzicale care se joacă (sau urmează să se joace) într-un teatru, de obicei în timpul unei stagiuni. Repertoriile teatrelor sovietice sînt extrem de variate. SAHIA, U.R.S.S. 147. Publicul va rămînea mulțumit de concurența ce-și vor face ambii directori pentru a se întrece în alegerea repertoriului și în executarea lui. ALECSANDRI, S. 4. ◊ Fig. Privighetorile noastre își pregătesc și anul acesta repertoriul pentru livezile înflorite. SADOVEANU, O. VI 332. ♦ (Rar) Totalitatea pieselor scrise de un autor dramatic. Ți-am vorbit, mi se pare, de un proiect ce am de a publica întregul meu repertoriu dramatic. ALECSANDRI, S. 41. 3. Culegere. Pentru filolog, Nicolaie Costin e, firește, un bogat repertoriu de forme vechi. IORGA, L. I 92. Foaia noastră [Dacia Literară] va fi un repertoriu general al literaturii romînești, în care ca într-o oglindă se vor vedea scriitorii moldoveni, munteni, ardeleni, bănățeni, bucovineni, fiecare cu ideile sale, cu limba sa, cu chipul său. KOGĂLNICEANU, S. A. 40. – Variantă: repertor s. n.

REPERTORIU s.n. 1. Caiet, registru în care se înscriu (alfabetic) date, nume etc. pentru a putea fi ușor găsite; repertoar. 2. Totalitatea pieselor, operelor jucate într-o stagiune sau în cadrul unui teatru. ♦ Totalitatea pieselor scrise de un autor. 3. Culegere de texte, de cîntece etc. [Pron. -riu, var. repertor s.n. / cf. fr. répertoire, lat. repertorium].^[1]

REPERTORIU s. n. 1. caiet, registru, indice alfabetic cu date, nume etc. pentru a putea fi ușor găsite; repertoar. 2. totalitatea pieselor, operelor jucate într-o stagiune sau în cadrul unui teatru. ◊ totalitatea pieselor scrise de un autor. 3. culegere de texte, de cântece etc. (< fr. répertoire, lat. repertorium)

REPERTORIU ~i n. 1) Registru în care se înscriu, într-o anumită ordine, date, nume etc. pentru a facilita consultarea. 2) Totalitate a operelor de artă (piese, compozitii muzicale etc.) incluse în programul unui colectiv artistic. 3) Ansamblu de roluri sau de bucăți muzicale realizate de un interpret. /<fr. répertoire, lat. repertorium^[1]

repertoriu n. 1. tablă, colecțiune, menită a înlesni cercetările: repertoriu alfabetic; 2. listă de piese dramatice ce se joacă din când în când: această comedie face parte din repertoriu; 3. fig. cel ce știe multe și e totdeauna gata a instrui pe ceilalți.

*repertóriŭ n. (lat. repertorium, inventar, d. reperire, repertum, a găsi). Listă, catalog, colecțiune: repertoriŭ alfabetic. Lista pĭeselor care se joacă la un teatru saŭ se cîntă la concerte. Fig. Totalitate de cunoștințe: această carte e un vast repertoriŭ. Om care știe multe și e totdeauna gata să te învețe: acest om e un repertoriŭ viŭ.

repertoar sn vz repertoriu

repertor sn vz repertoriu

REPERTOAR s.n. Repertoriu (1). [< fr. repertoire].

REPERTOR s.n. v. repertoriu.

REPERTOAR s. n. repertoriu (1). (< fr. répertoire)

repertoriu (totalitatea pieselor teatrale, muzicale) [riu pron. rĭu] s. n., art. repertoriul; pl. repertorii, art. repertoriile (desp. -ri-i-)

repertoriu [riu pron. rĭu] s. n., art. repertoriul; pl. repertorii, art. repertoriile (-ri-i-)

repertoriu s. n. [-riu pron. -rĭu], art. repertoriul; pl. repertorii, art. repertoriile (sil. -ri-i-)^[1]

repertoriu (nu: repertoar)

repertoriu, -torii.

+repertoar (caiet) (desp. -per-toar) s. n., pl. repertoare

repertoriu (< fr. répertoire „listă-reper”) 1. Suma lucrărilor muzicale executate de un solist* sau un ansamblu*. Alcătuirea unui r. se face în funcție de preferințe, posibilități tehnice, afinități temperamentale și cerințe ale publicului. Există și o specializare în formarea unui r. (r. național, r. tradițional, r. pe epoci) 2. (în folc. rom.) Totalitatea producțiilor artistice (de muzică vocală, instr. dramatice, coregrafice) create și acceptate de popor. După funcție, conținut muzical și poetic, r. se grupează în următoarele categorii: r. legat de viața de familie, de momentele importante din viața individului: cântecele, jocurile, orațiile* și strigăturile* de nuntă, cântecul de înmormântare (bocetele*) și cântecele funebre cu caracter ceremonial și ritual (cântecul bradului*, zorile*, cântecele de petrecut, de priveghi* etc.); r. legat de date calendaristice, de munca agrară și păstorească, a. (în perioada de iarnă): colindele*, cântecele de stea, precum și cântecele și jocurile incluse în manifestările dramatice complexe (capra*, teatrul profan și religios – v. irozi – „junii”), b. (în perioada primăvară-vară): cântecele de seceră (cununa*, Dealul Mohului*, drăgaica*, lazărul*), cântecele de secetă (caloianul*, paparuda*), cântecele de șezătoare; r. nelegat de un prilej anumit: cântecul (I, 1) propriu-zis (liric), doina*, balada (IV) (cântecul bătrânesc), jocurile* pop. (vocal și înstr.), cîntecele și jocurile de copii*, genurile instr. „de ascultat” „când ciobanul și-a pierdut oile”. O categorie aparte o reprezintă r. păstoresc (v. și semnul (2)). În decursul timpului, pentru a corespunde nevoilor spirituale ale colectivității, r. se actualizează, prin suprapuneri de genuri (I, 3), prin eliminări ale unora dintre elemente etc.