renunțare sf [At: CANELLA V. 1 / V: (înv) ~țiare / Pl: ~țări / E: renunța] 1 Încetarea de a mai face ceva Si: abandon (1), abandonare (1). 2 Părăsire de bunăvoie (a cuiva sau a ceva) Si: abandon (3), abandonare (3), (iuz) repășire (2).

RENUNȚARE, renunțări, s. f. Faptul de a renunța; părăsire (a unui gînd, a unei activități etc.). S-a simțit stînjenit cînd ai dat cu ochii de el... și a avut un zîmbet de oboseală și renunțare. PAS, Z. I 305. Deodată trece-o cugetare, Un văl pe ochii tăi fierbinți. E-ntunecoasa renunțare, E umbra dulcilor dorinți. EMINESCU, O. I 117.

RENUNȚARE s.f. Acțiunea de a renunța și rezultatul ei; părăsire, abandonare. [< renunța].

renunțare f. acțiunea de a renunța și actul prin care se renunță: e’ntunecoasa renunțare, umbra dulcilor dorinți EM.

renonsa v vz renunța

renunța vit [At: HELIADE, D. J. 68/7 / V: (înv) ~ția, ~nonsa / Pzi: renunț / E: fr renoncer, lat renuntiare] 1-2 (De obicei urmat de determinări) A se lăsa de ceva, a înceta de a mai face ceva Si: a abandona. 3-4 (De obicei urmat de determinări) A părăsi de bunăvoie (ceva sau pe cineva) Si: a abandona (1).

renunția v vz renunța

renunțiare sf vz renunțare

RENUNȚA, renunț, vb. I. Intranz. (Adesea cu determinări introduse prin prep. «la») A părăsi de bunăvoie (ceva sau pe cineva); a se lăsa de ceva, a înceta de a mai face ceva. Se gîndi o clipă să renunțe să se mai ducă în oraș. DUMITRIU, N. 105. Încercă să-și ia un aer melancolic, dar lucrul era așa de nepotrivit cu firea lui veselă, că renunță numaidecît. VLAHUȚĂ, O. A. III 69. Trebuie să renunț cu totul la așa falnice năzuiri. ODOBESCU, S. III 13.

RENUNȚA vb. I. intr. A părăsi (de bună voie ceva), a se lăsa de ceva. [P.i. renunț. / < lat. renuntiare, cf. fr. renoncer].

RENUNȚA vb. intr. a se lăsa de ceva, a părăsi (de bunăvoie ceva sau pe cineva). (< fr. renoncer, lat. renuntiare)

A RENUNȚA renunț 1. tranz. A nu mai dori; a înceta în mod voluntar (să mai vrea). A renunțat să participe. 2. intranz. 1) A înceta de a mai râvni (la ceva). ~ la anumite privilegii. 2) A se retrage în mod benevol. ~ la putere. 3) A înceta de a practica, de a exercita. ~ la un drept. 4) A înceta de a mai întrebuința. ~ la fumat. /

renunțà v. 1. a se lăsa de ceva, a părăsi (de bună voie): a renunța la plăceri; 2. a se lepăda: a renunța la o succesiune.

*renúnț, a -á v. intr. (lat. renuntiare; fr. renoncer. V. a-nunț). Mă las de, mă dezist, mă retrag din saŭ de la: a renunța la plecare, la o moștenire, la petrecerĭ, la lume.

renunțare s. f., g.-d. art. renunțării; pl. renunțări

renunțare s. f., g.-d. art. renunțării; pl. renunțări

renunțare s. f., g.-d. art. renunțării; pl. renunțări

renunța (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. renunț, 3 renunță; conj. prez. 1 sg. să renunț, 3 să renunțe

renunța (a ~) vb., ind. prez. 3 renunță

renunța vb., ind. prez. 1 sg. renunț, 3 sg. și pl. renunță

RENUNȚARE s. v. cedare.

RENUNȚARE s. cedare, (fig.) capitulare. (O ~ deliberată.)

Renunțare ≠ acceptare

RENUNȚA vb. 1. (JUR.) a desista. (A ~ la o pretenție.) 2. v. abandona. 3. v. ceda. 4. v. dispensa. 5. a se priva, a-și refuza. (Nu ~ la nimic.) 6. a se lăsa, (pop.) a se lepăda. (A ~ la fumat.)

RENUNȚA vb. 1. (JUR.) a desista. (A ~ la o pretenție.) 2. a abandona. (A ~ la dispută.) 3. a ceda, (fig.) a capitula. (A ~, n-a mai continuat discuția.) 4. a se dispensa, a se lipsi. (A ~ la serviciile lui.) 5. a se lăsa, (pop.) a se lepăda. (A ~ la tutun.)

A renunța ≠ a accepta

RENUNȚARE. Subst. Renunțare, încetare, abandonare, abandon, retragere, părăsire; omitere, omisiune, neglijare. Resemnare, resignare (înv.), împăcare; cedare, concesie, compromis. Predare, capitulare; dezertare, fugă. Renegare, dezicere, retractare, lepădare (pop.). Dezbărare, dezvăț, dezobișnuire. Înapoiere, restituire, restituție, retrocedare; retrocesiune. Adj. Resemnat, resignat (rar), împăcat, concesiv. Părăsit, neglijat, omis. Retrocedant. Vb. A renunța, a înceta, a o lăsa baltă, a o lăsa moartă-n păpușoi, a se lăsa păgubaș, a-și lua gîndul (nădejdea) de la ceva, a-și pune pofta în cui, a abandona; a se retrage, a da înapoi, a bate în retragere, a se da deoparte, a se da în lături, a ieși din joc, a părăsi; a lăsa la o parte; a omite, a neglija. A se resemna, a se resigna (înv.), a se împăca (cu o situație). A ceda, a face concesii, a ajunge la un compromis. A renunța la luptă, a se preda, a depune armele, a capitula; a dezerta, a fugi, a da bir cu fugiții. A renega, a se dezice, a retracta, a se lepăda (pop.). A se dezbăra, a se dezvăța, a se dezobișnui. A înapoia, a restitui, a da înapoi (îndărăt), a retroceda. V. anulare, dispariție, fugă, negare.