RENUNȚÁ, renúnț, vb. I. Intranz. A se lăsa de ceva, a întrerupe, a înceta de a mai face ceva; a părăsi de bunăvoie (ceva sau pe cineva). – Din fr. renoncer, lat. renuntiare.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală | Permalink

A RENUNȚÁ renúnț 1. tranz. A nu mai dori; a înceta în mod voluntar (să mai vrea). A renunțat să participe. 2. intranz. 1) A înceta de a mai râvni (la ceva). ~ la anumite privilegii. 2) A se retrage în mod benevol. ~ la putere. 3) A înceta de a practica, de a exercita. ~ la un drept. 4) A înceta de a mai întrebuința. ~ la fumat. /
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

RENUNȚÁ vb. I. intr. A părăsi (de bună voie ceva), a se lăsa de ceva. [P.i. renúnț. / < lat. renuntiare, cf. fr. renoncer].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

RENUNȚA vb. intr. a se lăsa de ceva, a părăsi (de bunăvoie ceva sau pe cineva). (< fr. renoncer, lat. renuntiare)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

RENUNȚÁ vb. 1. (JUR.) a desista. (A ~ la o pretenție.) 2. v. abandona. 3. v. ceda. 4. v. dispensa. 5. a se priva, a-și refuza. (Nu ~ la nimic.) 6. a se lăsa, (pop.) a se lepăda. (A ~ la fumat.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A renunța ≠ a accepta
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

renunțá vb., ind. prez. 1 sg. renúnț, 3 sg. și pl. renúnță
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink