Definiția cu ID-ul 779473:

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

RELÍGIE (< lar., fr., germ.) s. f. Ansamblu de idei, sentimente și acțiuni împărtășite de un grup și care oferă membrilor săi un obiect de venerare, un cod de comportament, un cadru de referință pentru a intra în relație cu grupul și universul. De obicei, r. distinge între real și supranatural, vizează ceva ce transcende cunoscutul sau naturalul, este o recunoaștere a misteriosului și a supranaturalului; r. include un concept sau o divinitate care implică omul într-o experiență dincolo de nevoile lui personale sau sociale imediate, recunoscută ca „sacră” sau „sfântă”. R. revelată = r. al cărei corp de cunoștințe este de natură revelată: iudaism (Dumnezeu a revelat poruncile lui Moise); creștinism (Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a revelat Cuvântul Tatălui); islam (arhanghelul Gabriel a revelat lui Mahomed voința lui Dumnezeu). R. culturală = stadiu superior al religiozității corespunzând unei culturi și organizări social-politice avansate. R. universală = r. care depășește granițele unui popor, cu mesaj universal (budismul, creștinismul, islamul). ♦ Fig. Crez, cult.