18 definiții pentru relicvă

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

RELICVĂ, relicve, s. f. 1. Obiect rămas din trecut și păstrat ca o amintire scumpă sau valoroasă; vestigiu. 2. (La pl.) Moaște. – Din fr. relique, lat. reliquiae.

RELICVĂ, relicve, s. f. 1. Obiect rămas din trecut și păstrat ca o amintire scumpă sau valoroasă; vestigiu. 2. (La pl.) Moaște. – Din fr. relique, lat. reliquiae.

relicvă sf [At: (a. 1829). URICARIUL, XIV, 296 / V: ~ichie, ~vie (Pl: ~vii) / Pl: ~ve / E: lat reliquiae, lm reliquia, fr reliques] 1 (Mpl) Moaște. 2 Obiect rămas din trecut și păstrat (cu venerație) ca amintire.

RELICVĂ, relicve, s. f. 1. Obiect rămas din trecut (de la o persoană iubită sau de la o personalitate de seamă) și păstrat ca o amintire scumpă. V. vestigiu. Ce rană dureroasă aveam să-i scormonesc cu aceste relicve ale mortului, pe care i le aduceam în buzunarul meu! C. PETRESCU, S. 162. ◊ Fig. Bietul bătrîn... biata relicvă, peste a cărei ochi anii își lăsase paianjenitele cortine, apărea adus ca un specimen rar de longevitate. ANGHEL, PR. 62. 2. (De obicei la pl.) Moaște. – Variantă: relicvie, relicvii (NEGRUZZI, S. I 214), s. f.

RELICVĂ s.f. 1. (la pl.) Moaște. 2. (Fig.) Amintire scumpă, obiect rămas ca amintire. [< lat. reliqua, cf. it. reliquia].

RELICVĂ s. f. 1. obiect rămas din trecut și păstrat ca amintire (scumpă). 2. (pl.) moaște. (< fr. relique, lat. reliquiae)

RELICVĂ ~e f. 1) Obiect păstrat ca o amintire scumpă din trecut; vestigiu. 2) la pl. Rămășiță (oseminte, resturi de îmbrăcăminte etc.) aparținând unei persoane, considerate sfântă; moaște. /<fr. relique, lat. reliquiae

*relíchie f. (lat. reliquia și de ordinar la pl.: reliquae). Resturĭ sfinte, moaște. – Ob. relicvie, după germ. reliquie, ceĭa ce nu e în spiritu latin, nicĭ românesc.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

relicvă (vestigiu) s. f., g.-d. art. relicvei; pl. relicve

relicvă s. f., g.-d. art. relicvei; pl. relicve

relicvă s. f., g.-d. art. relicvei; pl. relicve

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

RELICVĂ s. 1. rămășiță, urmă, vestigiu. (~e ale trecutului.) 2. (la pl.) v. moaște.

RELICVĂ s. 1. rămășiță, urmă, vestigiu. (~e ale trecutului.) 2. (la pl.) moaște (pl.), vestigii (pl.), (înv.) rămășițe (pl.). (~ sfinte.)

Intrare: relicvă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • relicvă
  • relicva
plural
  • relicve
  • relicvele
genitiv-dativ singular
  • relicve
  • relicvei
plural
  • relicve
  • relicvelor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F135)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • relicvie
  • relicvia
plural
  • relicvii
  • relicviile
genitiv-dativ singular
  • relicvii
  • relicviei
plural
  • relicvii
  • relicviilor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

relicvă, relicvesubstantiv feminin

  • 1. Obiect rămas din trecut și păstrat ca o amintire scumpă sau valoroasă. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Ce rană dureroasă aveam să-i scormonesc cu aceste relicve ale mortului, pe care i le aduceam în buzunarul meu! C. PETRESCU, S. 162. DLRLC
    • format_quote figurat Bietul bătrîn... biata relicvă, peste a cărei ochi anii își lăsase paianjenitele cortine, apărea adus ca un specimen rar de longevitate. DLRLC
  • 2. (la) plural Moaște. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: moaște
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.