12 definiții pentru relict (adj.)

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

RELICT, -Ă, relicte, adj. (Biol.; în sintagma) Specie relictă (și substantivat, f.) = specie de plantă sau de animal care a supraviețuit dispariției unei faune sau unei flore în decursul timpurilor geologice. – Din germ. relikt, lat. relictus.

relict, ~ă [At: MG I, 143 / Pl: ~e / E: lat relictus, -a, -unt] 1 a Care s-a păstrat din trecut. 2 sf, a (Șîs specie ~ă) (Specie actuală de plante sau de animale) care a supraviețuit dispariției unei faune sau flore, cunoscută într-o formă identică sau abia schimbată din timpuri geologice trecute. 3 sn Vestigiu.

RELICT, -Ă adj., s.n. (Specie de plante sau de animale) care constituie o rămășiță a unei faune sau a unei flore dispărute. ◊ Sol relict = sol format în trecut, a cărui dinamică inițială a încetat. [Cf. germ. relikt, Relikt, lat. relictus].

RELICT, -Ă I. adj. care s-a păstrat din trecut. II. s. n. (biol.) 1. soi, specie care a supraviețuit din epocile geologice. 2. rămășiță, vestigiu. (< germ. Relikt, lat. relictus)

RELICT ~tă (~ți, ~te) și substantival: Specie ~tă specie de plante sau de animale care s-a menținut până astăzi dintr-o floră sau dintr-o faună dispărută. /<germ. relikt, lat. relictus

RELICTĂ, relicte, adj. (Biol.; în sintagma) Specie relictă (și substantivat, f.) = specie de plantă sau de animal care a supraviețuit dispariției unei faune sau unei flore în decursul timpurilor geologice. – Din germ. relikt, lat. relictus.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

relict adj. m. (+ s. n.: sol ~); f. relictă (specie ~), pl. relicte

!relict adj. m.; f. relictă, pl. relicte

relict adj. n., s. n., f. relictă; pl. n. și f. relicte

relictă (specie supraviețuioare) s. f., g.-d. art. relictei; pl. relicte

!relictă s. f., g.-d. art. relictei; pl. relicte

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

RELÍCT, -Ă (< germ.; {s} lat. relictum „rămas”) adj. (BIOL.) Specie r. = specie actuală de plante sau de animale, rămășiță a unei flore sau a unei faune dispărute, cunoscută într-o formă identică sau abia schimbată din timpuri geologice trecute. Unele s.r. s-au menținut până în zilele noastre (s.r. conservative), datorită constanței condițiilor de mediu (ex. drețele, relict Terțiar; hatteria, relict mezozoic din Noua Zeelandă), iar altele s-au adaptat condițiilor noi, supraviețuind (ex. mizidele). Sol r. = sol format în alte condiții decât cele actuale.

Intrare: relict (adj.)
relict1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOOM 3
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • relict
  • relictul
  • relictu‑
  • relictă
  • relicta
plural
  • relicți
  • relicții
  • relicte
  • relictele
genitiv-dativ singular
  • relict
  • relictului
  • relicte
  • relictei
plural
  • relicți
  • relicților
  • relicte
  • relictelor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • relictă
  • relicta
plural
  • relicte
  • relictele
genitiv-dativ singular
  • relicte
  • relictei
plural
  • relicte
  • relictelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

relict, relictăadjectiv

  • 1. Care s-a păstrat din trecut. MDN '00
    • chat_bubble biologie (în) sintagmă (și) substantivat feminin Specie relictă = specie de plantă sau de animal care a supraviețuit dispariției unei faune sau unei flore în decursul timpurilor geologice. DEX '09 DEX '98 DN
    • chat_bubble (în) sintagmă Sol relict = sol format în trecut, a cărui dinamică inițială a încetat. DN
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.