REIMENTAR S. m. (Mold.) Comandant de regiment. A: Iară aice pre Ieși fiindu lăsat reimentar Grujinschii ... NCL II, 298; cf. NECULCE. // B: Cap oștilor era Dimidenschi, reghimentariul de la Snelin. R. POPESCU Variante: răimentar (NECULCE), rămentar (NECULCE), reghimentariu (R. POPESCU), rementariu (NECULCE). Etimologie: pol. regimentarz. Cf. oberst, polcovnic (1).

reimentár, V. regimentar.

răimentar sm vz reimentar

rămentar sm vz reimentar

regimentar, ~ă a [At: MO (1860), 3/14 / V: (înv) ~iu, (rar) ~al / E: fr régimentaire] 1 Care aparține regimentului (1). 2 Privitor la regiment (1). 3 Caracteristic regimentului (1). 4 (Iuz; îs) Tren ~ Convoi de căruțe sau de camioane care transportă pe front munițiile sau proviziile unei unități militare.

rementariu sm vz reimenter

RĂIMENTAR s.m. v. reimentar.

RĂMENTAR s.m. v. reimentar.

REMENTARIU s. n. v. reimentar.

*regimentár, -ă adj. (d. regiment; fr. régimentaire). Arm. De regiment, al regimentuluĭ: școale, treburĭ regimentare. – Vechĭ reimentar, șef de regiment (pol. regimentarz).

regimentar adj. m., pl. regimentari; f. regimentară, pl. regimentare