REIFICÁRE, reificări, s. f. Proces în cursul căruia relațiile sociale îmbracă forma unor relații între obiecte concrete, iar omul însuși devine din subiect al proceselor sociale obiectul acestora, asemenea unui lucru. [Pr.: re-i-] – Cf. fr. réification.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
dante
| Semnalează o greșeală
| Permalink
REIFICÁRE s.f. (Fil.) Concretizare, materializare (a unei idei). ♦ Proces prin care relațiile sociale îmbracă forma unor relații obiectuale, omul însuși devenind din agent conștient al proceselor sociale simplu obiect, lucru, instrument al acestora. [< engl. reification, cf. lat. res – lucru].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
REIFICÁRE s. f. (fil.) 1. acțiunea de a reifica. 2. tendința de a da oricărui lucru dinamic, de mișcare un caracter static. 3. înțelegerea greșită a raporturilor sociale ca raporturi dintre lucruri, obiectuale, autonomizate. (< reifica)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
reificáre s. f. (sil. re-i-), g.-d. art. reificării; pl. reificări
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
REIFICÁ vb. tr. (fil.) a transforma un lucru, a da (unei idei) caracter material, concret. (< fr. réifier)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
reificá vb., ind. prez. 1 sg. reífic, 3 sg. și pl. reífică
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
REIFICÁRE (după fr. réification; de la lat. res „lucru”) s. f. (FILOZ.) Proces în cursul căruia relațiile sociale îmbracă forma unor relații obiectuale, iar omul însuși devine din subiect (agent conștient) al proceselor sociale obiectul acestora, asemenea unui lucru. Conceptul a fost formulat de G. Lukács și mai ales de Th. Adorno.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink