regretat, ~ă [At: CARAGIALE, O. I, 1 / Pl: ~ați, ~e / E: regreta] 1-2 smf, a (D. o persoană decedată) (Persoană) de care îți pare rău că nu mai există 3 a (D. o situație, o întâmplare etc.) De care îți pare rău ca s-a întâmplat.

REGRETAT, -Ă, regretați, -te, adj. (Mai ales articulat, precedînd numele unei persoane decedate; și substantivat) De care îți pare rău (că nu mai există), a cărui dispariție a provocat regrete; (despre o întîmplare, o situație etc.) de care îți pare rău (că s-a întîmplat). Mult regretata artistă juca pe regină într-o melodramă înfricoșată. CARAGIALE, O. III 7.

REGRETAT, -Ă adj. Care provoacă regrete. // s.m. și f. Cel a cărui moarte a provocat regrete. [Cf. fr. regretté].

REGRETAT, -Ă adj., s. m. f. (cel) a cărui moarte a provocat regrete. (< fr. regretté)

REGRETAT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A REGRETA. 2) (despre un decedat) A cărui moarte trezește un sentiment de adânc regret; biet. /v. a regreta

regret sn [At: MACEDONSKI, O. I, 52 / Pl: ~e / E: fr regret] 1 Părere de rău cauzată de pierderea unui lucru sau a unei ființe, de o nereușită sau de săvârșirea unei fapte. 2 (Pex) Remușcare. 3 (Îlav) Cu ~ sau cu tot ~ul Cu (multă) părere de rău.

regreta vt [At: NEGRUZZI, S. I, 341 / Pzi: regret, (înv) ~tez / E: fr regretter] 1 A a fî cuprins de părere de rău (pentru o faptă). 2 (Pex) A avea remușcări.

REGRETA, regret, vb. I. Tranz. A simți un regret, a fi cuprins de părere de rău (pentru o faptă), a-i părea rău (după ceva sau după cineva); a se căi. Astăzi am regretat sprijinul pe care i l-am dat. DUMITRIU, N. 36. Acum regret și mai mult despărțirea noastră. SADOVEANU, Z. C. 77. Regret albia-ți frumoasă, Amaradie iubită, Regret piscurile tale coperite de păduri. MACEDONSKI, O. I 9. Nu poate cineva decît a regreta activitatea în darn cheltuită atîtor oameni laborioși! NEGRUZZI, S. I 341. ◊ Absol. Regret, dar nu știu să dansez, declară umilit... Guță. C. PETRESCU, C. V. 196. – Prez. ind. și: (învechit) regretez (ALEXANDRESCU, M. 72).

REGRETA vb. I. tr. A-i părea rău, a avea remușcări, a se căi. [P.i. regret. / < fr. regretter].

REGRETA vb. tr. a-i părea rău (după ceva sau cineva); a avea remușcări, a se căi. (< fr. regretter)

A REGRETA regret 1. intranz. A fi cuprins de regret; a-i părea rău; a se căi. 2. tranz. (fapte sau acțiuni) A îndura cu greu, fiind cuprins de regret; a jeli. ~ o pierdere. /<fr. regretter

regretà v. a-i părea rău de o pierdere sau de o greșală.

2) *regrét, a -á v. tr. (fr. regretter, d. got. greton, isl. grata, engl. greet, a se văĭta). Îmĭ pare răŭ, simt întristare p. ceĭa ce nu maĭ pot avea saŭ p. ceĭa ce am făcut: a regreta moartea unuĭ amic, perderea unor banĭ, o greșală.

regretat s. m., adj. m., pl. regretați; f. sg. regretată, pl. regretate

regret (desp. re-gret) s. n., pl. regrete

regreta (a ~) (desp. re-gre-) vb., ind. prez. 1 sg. regret, 2 sg. regreți, 3 regretă; conj. prez. 1 sg. să regret, 3 să regrete

regreta (a ~) (re-gre-) vb., ind. prez. 3 regretă

regreta vb. (sil. -gre-), ind. prez. 1 sg. regret, 3 sg. și pl. regretă

REGRETA vb. 1. v. căi. 2. (înv. și pop.) a plânge. (Își ~ păcatele.)

REGRETA vb. 1. a se căi, a se pocăi, (reg.) a se măcădui, (prin Transilv. și Mold.) a(-și) bănui, (prin Transilv.) a șăinăli, (înv.) a se înfrînge, a jeli, a jelui, a se scîrbi, a se smeri. (~ pentru cele făcute.) 2. (înv. și pop.) a plînge. (Își ~ păcatele.)