19 definiții pentru refracție

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

REFRACȚIE, refracții, s. f. (Fiz.) Fenomen de abatere a direcției de propagare a unei unde, a unei radiații sau a unui corpuscul, când aceștia întâlnesc suprafața de separație a două medii diferite. ◊ Indice de refracție = număr care caracterizează fenomenul de refracție a unei radiații luminoase sau a unei unde, egal cu raportul dintre viteza de propagare a acelei radiații sau a acelor unde în mediul din care provin și viteza lor de propagare în mediul în care pătrund. Refracție astronomică = deviere a razei de lumină a unui astru de la direcția rectilinie, datorată refracției sale în atmosfera terestră. [Var.: refracțiune s. f.] – Din fr. réfraction, lat. refractio, -onis.

refracție sf [At: GENILIE, G. 102/22 / V: (înv) ~iune / Pl: ~ii / E: fr réfraction, ger Refraktion] 1 Fenomen de modificare a direcției de propagare a unei unde, a unei radiații sau a unui corpuscul rapid atunci când traversează suprafața de separare a două medii diferite. 2 (Îs) Indice de ~ Mărime ce caracterizează fenomenul de refracție (1), egală cu raportul dintre viteza undelor sau radiațiilor în mediul din care acestea vin și viteza lor de propagare în mediul în care pătrund. 3 (Îs) ~ astronomică Deviere a razei de lumină a unui astru de la direcția rectilinie, datorită refracției (1) sale în atmosfera terestră.

REFRACȚIE, refracții, s. f. (Fiz.) Fenomen de abatere a direcției de propagare a unei unde, a unei radiații sau a unui corpuscul, când aceștia întâlnesc suprafața de separație a două medii diferite. ◊ Indice de refracție = număr care caracterizează fenomenul de refracție a unei radiații luminoase sau a unei unde, egal cu raportul dintre viteza de propagare a acelei radiații sau a acelor unde în mediul din care provin și viteza lor de propagare în mediul în care pătrund. Refracție astronomică = deviere a razei de lumină a unui astru de la direcția rectilinie, datorită refracției sale în atmosfera terestră. [Var.: refracțiune s. f.] – Din fr. réfraction, lat. refractio, -onis.

REFRACȚIE, refracții, s. f. (Fiz.) Fenomenul de schimbare a direcției de propagare a unei unde, în special a unei raze luminoase, sonore sau electromagnetice, cînd aceasta întîlnește suprafața de separație dintre două medii diferite, trecînd dintr-un mediu în altul. Refracția luminii în structura pietrei s-a mutat și un alt tablou, cu efecte picturale, se formează. RALEA, O. 86. ◊ Indice de refracție = număr care caracterizează fenomenul de refracție a unei radiații luminoase sau a unor unde, egal cu raportul dintre viteza de propagare a acelei radiații sau a acelor unde în mediul din care provin și viteza lor de propagare în mediul în care pătrund.

REFRACȚIE s.f. Fenomenul de deviere a unei raze luminoase ori sonore sau a unei unde electromagnetice care străbate medii transparente (de densități) diferite. ♦ Indice de refracție = număr care reprezintă cîtul dintre viteza unei radiații electromagnetice în vid și viteza ei în mediul respectiv din care provine. [Gen. -iei, var. refracțiune s.f. / cf. fr. réfraction, germ. Refraktion].

REFRACȚIE s. f. deviere a unui fascicul de radiații luminoase, sonore sau a unei unde electromagnetice care străbate medii transparente (de densități) diferite. ♦ ~ astronomică = deviere a razei de lumină a unui astru de la direcția rectilinie, datorită refracției sale în atmosfera terestră; indice de ~ = număr, câtul dintre viteza unei radiații electromagnetice în vid și viteza ei în mediul din care provine. (< fr. réfraction, lat. refractio)

REFRACȚIE ~i f. fiz. Fenomen de schimbare a direcției de propagare a unor raze sau unde la traversarea suprafeței de separare a două medii. [G.-D. refracției] /<fr. réfraction, lat. refractio, ~onis

REFRACȚIUNE s. f. v. refracție.

REFRACȚIUNE s.f. v. refracție.

refracți(un)e f. schimbare de direcțiune ce încearcă o rază de lumină trecând dintr’un mediu într’altul.

*refracțiúne f. (lat. refractio, -ónis. V. fracțiune). Fiz. Frîngerea uneĭ raze luminoase cînd trece pin apă, pintr’o prizmă transparentă ș. a. – Legile refracțiuniĭ sînt: 1. raza incidentă, raza refractată și normală îs pe aceșașĭ plan; 2. raportu între sinu unghĭuluĭ de incidență și sinu unghĭuluĭ de refracțiune e constant p. doŭă mediĭ bine definite. Acest raport constant se numește indice de refracțiune. – Și -ácție (rus. refrákctĭa).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

refracție (fenomen fizic) (desp. re-frac-ți-e) s. f., art. refracția (desp. -ți-a), g.-d. art. refracției; pl. refracții, art. refracțiile (desp. -ți-i-)

refracție (fenomen fizic) (re-frac-ți-e) s. f., art. refracția (-ți-a), g.-d. art. refracției; pl. refracții, art. refracțiile (-ți-i-)

refracție s. f. (sil. -frac-ți-e), art. refracția (sil. -ți-a), g.-d. art. refracției; pl. refracții, art. refracțiile (sil. -ți-i-)

retracție (desp. re-trac-ți-e) s. f., art. retracția (desp. -ți-a), g.-d. art. retracției; pl. retracții, art. retracțiile (desp. -ți-i-)

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

REFRACȚIE s. (FIZ.) răsfrângere. (~ luminii printr-un diamant.)

REFRACȚIE s. (FIZ.) răsfrîngere. (~ luminii printr-un diamant.)

Intrare: refracție
refracție substantiv feminin
  • silabație: re-frac-ți-e info
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • refracție
  • refracția
plural
  • refracții
  • refracțiile
genitiv-dativ singular
  • refracții
  • refracției
plural
  • refracții
  • refracțiilor
vocativ singular
plural
refracțiune substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • refracțiune
  • refracțiunea
plural
  • refracțiuni
  • refracțiunile
genitiv-dativ singular
  • refracțiuni
  • refracțiunii
plural
  • refracțiuni
  • refracțiunilor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

refracție, refracțiisubstantiv feminin

  • 1. fizică Fenomen de abatere a direcției de propagare a unei unde, a unei radiații sau a unui corpuscul, când aceștia întâlnesc suprafața de separație a două medii diferite. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: răsfrângere
    • format_quote Refracția luminii în structura pietrei s-a mutat și un alt tablou, cu efecte picturale, se formează. RALEA, O. 86. DLRLC
    • 1.1. Indice de refracție = număr care caracterizează fenomenul de refracție a unei radiații luminoase sau a unei unde, egal cu raportul dintre viteza de propagare a acelei radiații sau a acelor unde în mediul din care provin și viteza lor de propagare în mediul în care pătrund. DEX '09 DLRLC DN
    • 1.2. Refracție astronomică = deviere a razei de lumină a unui astru de la direcția rectilinie, datorată refracției sale în atmosfera terestră. DEX '09 MDN '00
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.