REFECTORIU, refectorii, s. n. Sală de mâncare într-un internat, într-o mănăstire etc. [Var.: refector s. n.] – Din fr. réfectoire, lat. refectorium.

refectoriu sn [At: FILIMON, O. I, 308 / V: (rar) ~tor (Pl: ~oare) / Pl: ~ii / E: lat refectorium, fr réfectoire] 1 Sală de mâncare într-un internat, într-o mănăstire etc. 2 (Rar; pex) Sufragerie.

REFECTORIU, refectorii, s. n. (Rar) Sală de mâncare într-un internat, într-o mănăstire etc. [Var.: refector s. n.] – Din fr. réfectoire, lat. refectorium.

REFECTORIU s.n. v. refector.

REFECTORIU s. n. sală de mese într-un internat, într-o mănăstire etc. (< lat. refectorium, fr. réfectoire)

refectoriu n. sală unde se mănâncă împreună, într’un colegiu.

*refectóriŭ n. (mlat. refectorium d. reficere, a reface; fr. réfectoire). Sofragerie (adică locu unde îțĭ refacĭ puterile mîncînd) la o școală, la o cazarmă ș. a.

refector sn vz refectoriu

REFECTOR, refectoare, s. n. (Rar) Sală de mîncare într-un internat, într-o mănăstire etc.

REFECTOR s.n. (Rar) Sală de mîncare, sufragerie comună într-o mănăstire, în internate et. [Var. refectoriu s.n. / < lat. refectorium, cf. fr. réfectoire].

refectoriu [riu pron. rĭu] s. n., art. refectoriul; pl. refectorii, art. refectoriile (desp. -ri-i-)

refectoriu [riu pron. rĭu] s. n., art. refectoriul; pl. refectorii, art. refectoriile (-ri-i-)

refectoriu s. n. [-riu pron. -riu], art. refectoriul; pl. refectorii, art. refectoriile (sil. -ri-i-)

refectoriu, -torii.

REFECTOR s. v. trapeză.

REFECTOR s. trapeză, (înv.) trapezare, trapezărie. (~ unei mănăstiri.)^[1]