REFECÁ, reféc, vb. I. Tranz. 1. A coase un refec. 2. A detașa cu ferăstrăul marginile teșite ale scândurilor brute, pentru a obține scânduri paralelipipedice. – Cf. lat. refricare.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de IoanSoleriu | Semnalează o greșeală | Permalink

A REFECÁ reféc tranz. (obiecte confecționate din materiale textile) A înzestra cu un refec; a tivi. /cf. lat. reficare
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

REFECÁ vb. v. tivi.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

refecá (reféc, át), vb. – A coase cu refec, a tivi. – Mr. arufec(are). Origine necunoscută. Der. din sl. (Cihac, II, 311) este cît se poate de improbabilă (Byhan 329). Din lat. refrĭcāre (Pușcariu 1426; REW 7159) sau *orĭfĭcāre ‹ orĭfĭcium, cf. port. refegar (Candrea, GS, III, 426; Candrea; REW 7159N), sau din lat. *refĭccāre „a întări”, cf. it. ficcare (Tiktin) nu sînt convingătoare. – Der. refec, s. n. (cusătură de îmbinare, tiv; ceartă, dojană); refecătură, s. f. (însăilare, tiv).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

refecá vb., ind. prez. 1 sg. reféc, 3 sg. și pl. refécă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink