2 intrări

28 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

REDONDANT, -Ă adj. v. redundant.

REDONDANȚĂ s. f. v. redundanță.

REDONDANȚĂ s. f. v. redundanță.

REDUNDANT, -Ă, redundanți, -te, adj. Care se referă la redundanță, care prezintă redundanță. [Var.: redondant, -ă adj.] – Din engl. redundant, fr. redondant.

REDUNDANT, -Ă, redundanți, -te, adj. Care se referă la redundanță, care prezintă redundanță. [Var.: redondant, -ă adj.] – Din engl. redundant, fr. redondant.

REDUNDANȚĂ, redundanțe, s. f. Surplus de informație transmis față de strictul necesar și care asigură exactitatea transmiterii informației în telecomunicații. ♦ Abundență inutilă de expresii, de cuvinte sau de imagini în formularea unei idei. [Var.: redondanță s. f.] – Din engl. redundance, fr. redondance.

REDUNDANȚĂ, redundanțe, s. f. Surplus de informație transmis față de strictul necesar și care asigură exactitatea transmiterii informației în telecomunicații. ♦ Abundență inutilă de expresii, de cuvinte sau de imagini în formularea unei idei. [Var.: redondanță s. f.] – Din engl. redundance, fr. redondance.

redondanță sf vz redundanță

redundant, ~ă a [At: BARCIANU / V: ~don~ / Pl: ~nți, ~e / E: eg redundant, fr redondant] 1 Referitor la redundanță (1). 2 Care prezintă redundanță (1). 3 Care este în plus. 4 (Rar; d. stil) Care prezintă redundanță (2).

redundanță sf [At: ALEXI, W. / V: ~don~ / E: fr redondance, eg redundancy] 1 Defect stilistic constând în abundența inutilă a expresiilor, a cuvintelor sau a imaginilor în formularea unei idei. 2 (Tel) Exces de semnale față de strictul necesar pentru transmiterea unei anumite cantități de informație. 3 (Lin) Surplus de comunicare ce asigură exactitatea transmiterii ei.

REDONDANT, -Ă adj. v. redundant.

REDONDANȚĂ s.f. v. redundanță.

REDUNDANT, -Ă adj. Referitor la redundanță, care prezintă redundanță. V. superfluu. ♦ (Rar; despre stil) Încărcat; plin de emfază, sforăitor. [Var. redondant, -ă adj. / < engl. redundant, fr. redondant, lat. redundans].

REDUNDANȚĂ s.f. Supraabundență inutilă a expresiilor, a cuvintelor sau a imaginilor în formularea unei idei. V. superfluitate. ♦ Surplus de comunicare menit să asigure exactitatea transmiterii unui mesaj. ♦ (Telec.) Exces de semnale pentru transmiterea unei anumite cantități de informație. [Var. redondanță s.f. / < engl. redundancy, fr. redondance, cf. lat. redundantia – revărsare, abundență].

REDUNDANT, -Ă adj. 1. referitor la redundanță (1), care prezintă redundanță. 2. (despre stil) încărcat; plin de emfază, sforăitor. 3. (inform.) care conține informații identice în mai multe părți ale aceluiași sistem de informații. (< engl. redundant, fr. redondant)

REDUNDANȚĂ s. f. 1. surplus de informație menit să asigure exactitatea transmiterii unui mesaj. ◊ (inform.) excedent de semnale pentru transmiterea fidelă a unei cantități de informație. 2. supraabundență inutilă de expresii, cuvinte sau imagini în formularea unei idei. 3. (tehn.) introducere de dispozitive suplimentare față de cel de bază, care să asigure funcționarea unui sistem în cazul când primul sau altul dintre dispozitivele cu aceeași funcție a ieșit întâmplător din uz. (< engl. redundancy, fr. redondance)

REDUNDANT ~tă (~ți, ~te) Care ține de redundanță; propriu redundanței. /<fr. redondant

REDUNDANȚĂ ~e f. 1) Defect stilistic constând în abundența inutilă de cuvinte și expresii la redarea unei idei. 2) telec. Surplus nejustificat de informație la transmiterea unui mesaj. [G.-D. redundanței] /<engl. redundancy, fr. redondance

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

redundant adj. m., pl. redundanți; f. redundantă, pl. redundante

redundanță s. f., g.-d. art. redundanței; pl. redundanțe

redundant adj. m., pl. redundanți; f. redundantă, pl. redundante

redundanță s. f., g.-d. art. redundanței; pl. redundanțe

redundant adj. m., pl. redundanți; f. sg. redundantă, pl. redundante

redundanță s. f., g.-d. art. redundanței; pl. redundanțe

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

REDUNDANT adj. v. inutil, nenecesar, netrebuincios, neutil.

redundant adj. v. INUTIL. NENECESAR. NETREBUINCIOS. NEUTIL.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

REDUNDANT, -Ă adj. (< engl. redundant, fr. redondant, lat. redundans): în sintagmele alternanță fonetică redundantă, construcție gramaticală redundantă, cuvânt redundant și formă redundantă (v.).

REDUNDANȚĂ (REDONDANȚĂ) s. f. (< fr. rédondance, engl. redundancy, cf. lat. redundantia „revărsare”, „abundență” < redundare „a curge pe deasupra”): 1. surplus de informație care asigură exactitatea transmiterii ei; prisos de semne lingvistice față de cele strict necesare transmiterii unui mesaj. Astfel, desinența e și sunetele e și i din rădăcină constituie elemente de r. în marcarea pluralului substantivului sămânță: semințe. Pe baza r., ca formă de realizare a informației, este posibilă identificarea noutății dintr-un mesaj. Într-o limbă nu se poate menține decât ceea ce aduce o contribuție precisă la comunicare. Necesitățile practice ale comunicării cer deci ca forma lingvistică să fie constant și pe toate planurile cât se poate de redundantă. R. este indispensabilă funcționării limbajului, când copilul învață folosirea limbii de la cei din jur sau când adultul întâlnește cuvinte noi. 2. abundență inutilă de cuvinte, de expresii sau de imagini în formularea ideilor.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

REDUNDÁNȚĂ (REDONDÁNȚĂ) (< engl., fr.) s. f. 1. (TELEC.) Mărime care caracterizează o sursă de mesaje și care prezintă excesul de informație transmisă față de strictul necesar; este utilă când excesul de semnale se introduce pentru a se asigura transmisiunea fără erori (în prezența perturbațiilor). 2. Abundență (inutilă) de cuvinte, de figuri retorice, de imagini pentru exprimarea unei idei care repetă aceeași informație.

Intrare: redundant
redundant adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • redundant
  • redundantul
  • redundantu‑
  • redundantă
  • redundanta
plural
  • redundanți
  • redundanții
  • redundante
  • redundantele
genitiv-dativ singular
  • redundant
  • redundantului
  • redundante
  • redundantei
plural
  • redundanți
  • redundanților
  • redundante
  • redundantelor
vocativ singular
plural
redondant adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • redondant
  • redondantul
  • redondantu‑
  • redondantă
  • redondanta
plural
  • redondanți
  • redondanții
  • redondante
  • redondantele
genitiv-dativ singular
  • redondant
  • redondantului
  • redondante
  • redondantei
plural
  • redondanți
  • redondanților
  • redondante
  • redondantelor
vocativ singular
plural
Intrare: redundanță
redundanță substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • redundanță
  • redundanța
plural
  • redundanțe
  • redundanțele
genitiv-dativ singular
  • redundanțe
  • redundanței
plural
  • redundanțe
  • redundanțelor
vocativ singular
plural
redondanță substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • redondanță
  • redondanța
plural
  • redondanțe
  • redondanțele
genitiv-dativ singular
  • redondanțe
  • redondanței
plural
  • redondanțe
  • redondanțelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

redundant, redundantăadjectiv

  • 1. Care se referă la redundanță, care prezintă redundanță. DEX '09 DEX '98 DN
  • 2. informatică Care conține informații identice în mai multe părți ale aceluiași sistem de informații. MDN '00
etimologie:

redundanță, redundanțesubstantiv feminin

  • 1. Surplus de informație transmis față de strictul necesar și care asigură exactitatea transmiterii informației în telecomunicații. DEX '09 DEX '98 DN
    sinonime: inutilitate
    • 1.1. Abundență inutilă de expresii, de cuvinte sau de imagini în formularea unei idei. DEX '09 DEX '98 DN
  • 2. tehnică Introducere de dispozitive suplimentare față de cel de bază, care să asigure funcționarea unui sistem în cazul când primul sau altul dintre dispozitivele cu aceeași funcție a ieșit întâmplător din uz. MDN '00
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.