recurs sn [At: CALEDARIU (1794), 31/30 / Pl: ~uri, (înv) ~e / E: lat recursus, ger Rekurs, fr recours] 1 (Jur; mai ales în legătură cu verbele „a avea”, „a face”) Cale de atac prin care se cere unei instanțe superioare anularea, ca neîntemeiată sau nelegală, a unei hotărâri judecătorești anterioare. 2 (Înv; îe) A avea ~ A avea dreptul de a cere instanței superioare anularea unei hotărâri judecătorești anterioare. 3 (Ccr) Cerere formulată în scris în vederea anulării unei sentințe judecătorești anterioare. 4 (Rar) Recurgere (1). 5 (Îe) A avea ~ la... A avea acces la... 6 Sprijin.

RECURS, recursuri, s. n. 1. (Jur.) Cale de atac prin care se cere unei instanțe superioare casarea (pentru motive prevăzute de lege) a unei hotărîri judecătorești. A face sau a declara recurs. ◊ A avea recurs = a avea dreptul de a cere instanței superioare casarea unei hotărîri judecătorești anterioare. 2. (Franțuzism învechit) Referire, recurgere. Ne-ar rămîne necunoscut de n-am avea recurs la cîteva fericite documente și la cronica lui Urechia. HASDEU, I. V. 249.

RECURS s.n. 1. (Jur.) Cale de atac prin care se cere unei instanțe superioare casarea hotărîrii unei instanțe inferioare. 2. Recurgere. ◊ A avea recurs la = a avea acces la..., a recurge la... [< lat. recursus, germ. Rekurs, fr. recours].

RECURS s. n. 1. (jur.) cale de atac prin care se cere unei instanțe superioare casarea hotărârii unei instanțe inferioare. 2. recurgere (la ajutor, la asistență). ♦ a avea ~ la = a avea acces la... ◊ sprijin, ajutor; refugiu. (< lat. recursus, germ. Rekurs, fr. recours)

RECURS ~uri n. Cerere adresată unei instanțe judecătorești superioare pentru a verifica justețea unei decizii luate de o instanță judecătorească inferioară. /<lat. recursus, germ. Rekurs, fr. recours

recurs n. 1. cerere de ajutor: a avea recurs la o autoritate; 2. dreptul de a intenta o acțiune în daune interese; 3. Jur. recurgerea la un tribunal superior în contra deciziunii unui alt tribunal: a făcut recurs în Casație.

1) *recúrs n., pl. urĭ (lat. recursus. V. curs). Jur. Acțiunea și dreptu saŭ posibitatea de a recurge, de a te adresa cerînd ajutor la instanța supremă: a face recurs la curtea de casațiune, a avea recurs. A face recurs la, a recurge la, a fugi la, a apela la: fac recurs la amiciĭ meĭ. V. apel.

RECURGE, recurg, vb. III. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A apela la cineva sau la ceva, a se servi, a se folosi de...; a cere (sau a se adresa cuiva pentru) ajutor. – Pref. re- + curge (după fr. recourir).

recurge vi [At: KOGĂLNICEANU, S. A. 176 / Pzi: recurg / E: re¹- + curge după fr recourir] (Udp „la”) A apela la cineva sau la ceva (pentru a cere ajutor) Si: a se servi de...

RECURGE, recurg, vb. III. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A apela la cineva sau la ceva, a se servi, a se folosi de...; a cere (sau a se adresa cuiva pentru) ajutor. – Re¹- + curge (după fr. recourir).

RECURGE, recurg, vb. III. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «la») A apela la cineva sau la ceva, a cere (sau a se adresa cuiva pentru) ajutor, sprijin sau refugiu; a folosi. Se împacă și el destul de greu cu școala, rămînînd repetent și recurgînd probabil la examene particulare. CĂLINESCU, E. 32. Cu tot regretul, trebuie să recurg la dumneata. SEBASTIAN, T. 104.

RECURGE vb. III. intr. A apela (la cineva sau la ceva); a se servi, a face uz de... [P.i. recurg. / după fr. recourir].

RECURGE vb. intr. a apela la cineva sau la ceva; a face uz de... (după fr. recourir)

A RECURGE recurg intranz. 1) A se adresa pentru susținere; a face apel pentru a cere ajutor; a apela. 2) A se servi în anumite circumstanțe; a se folosi pentru a obține ceva; a apela. ~ la forță. /re- + a curge

recurge v. 1. a cere ajutorul, a se adresa la: a recurge la un vecin; 2. a avea recurs la.

2) *recúrg, -cúrs, a -cúrge v. intr. (d. re- și curg, după lat. recúrrere și fr. recourir). Mă adresez p. ajutor, fug la: am recurs la toate mijloacele. Jur. Fac recurs (mă adresez): a recurge la curtea de casațiune.

recurs (cale de atac; recurgere) s. n., pl. recursuri

recurs s. n., pl. recursuri

recurs s. n., pl. recursuri

recurge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. recurg, 3 sg. recurge, perf. s. 1 sg. recursei, 1 pl. recurserăm, m.m.c.p. 1 pl. recurseserăm; conj. prez. 1 sg. să recurg, 3 să recurgă; ger. recurgând; part. recurs

recurge (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. recurge; ger. recurgând; part. recurs

recurge vb. curge

RECURS s. v. recurgere.

RECURS s. v. ajutor, asistență, ocrotire, protecție, sprijin.

RECURS s. apelare, recurgere, solicitare. (~ la ajutorul lui.)

recurs s. v. AJUTOR. ASISTENȚĂ. OCROTIRE. PROTECȚIE. SPRIJIN.

RECURGE vb. 1. v. folosi. 2. a apela, a cere, a solicita, (Transilv.) a suruclui. (~ la ajutorul lui.)

RECURGE vb. 1. a (se) folosi, a întrebuința, a se servi, a se sluji, a utiliza, a uza, (înv. și pop.) a prinde, (reg.) a vestegălui. (Nu vrea să ~ la mijloace dure.) 2. a apela, a cere, a solicita, (Transilv.) a suruclui. (~ la ajutorul lui.)