20 definiții pentru recurent, recurență   declinări

RECURÉNT1, -Ă, recurenți, -te, adj. (Med.; despre boli) Care revine, care recidivează. ◊ Febră recurentă = boală infecțioasă caracterizată prin alternarea stărilor febrile cu stări nefebrile. — Din fr. récurrent.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

RECURÉNȚĂ, recurențe, s. f. 1. Caracterul a ceea ce este recurent1; revenire. 2. (Mat.; în sintagma) Formulă de recurență = formulă care exprimă un termen dintr-un șir în funcție de valorile unor anumiți termeni precedenți. — Din fr. récurrence.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

RECURÉNT1, -Ă, recurenți, -te, adj. (Med.; despre boli) Care revine, care recidivează. ◊ Febră recurentă = boală infecțioasă caracterizată prin alternarea stărilor febrile cu stări nefebrile. – Din fr. récurrent.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală | Permalink

RECURÉNT2, -Ă, recurenți, -te s. m. și f. Persoană care face un recurs în justiție. – Din lat. recurrens, -ntis.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală | Permalink

RECURÉNȚĂ, recurențe, s. f. 1. Caracterul a ceea ce este recurent1; revenire. 2. (Mat.; în sintagma) Formulă de recurență = formulă care exprimă un termen dintr-un șir în funcție de valorile unor anumiți termeni precedenți. – Din fr. récurrence.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de IoanSoleriu | Semnalează o greșeală | Permalink

recurént adj. m., s. m., pl. recurénți; adj. f., s. f. recuréntă, pl. recurénte
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

recurénță s. f., g.-d. art. recurénței; pl. recurénțe
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

RECURÉNT1 ~tă (~ți, ~te) 1) (despre boli) Care recidivează; cu proprietatea de a reveni. 2) Care revine la punctul inițial; cu proprietatea de a reveni la poziția inițială. Nerv ~. /<fr. récurrent
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

RECURÉNT2 ~ți m. Persoană care face un recurs în justiție. /<lat. recurrens, ~ntis
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

RECURÉNȚĂ ~e f. Caracter recurent; revenire; întoarcere. Formulă de ~. /<fr. récurrence
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

RECURÉNT, -Ă adj. Care revine spre locul de origine. ♦ (Despre boli) Care revine, recidivează. ◊ Febră recurentă = boală infecțioasă cu aceleași simptome cu febra tifoidă; (mat.) serie recurentă = serie al cărei fiecare termen se calculează cu ajutorul termenilor care îl precedă. [< fr. récurrent, cf. lat. recurrens < recurrere – a veni înapoi].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

RECURÉNT, -Ă s.m. și f. (Jur.) Cel care face un recurs în justiție. [< recurs].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

RECURÉNȚĂ s.f. Caracterul a ceea ce este recurent; repetiție, revenire. ◊ (Log.) Demonstrație prin recurență = demonstrație prin inducție completă, putând enumera toate cazurile cuprinse în clasa despre care se conchide. [Cf. fr. récurrence].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

RECURÉNT, -Ă I. adj. 1. care revine la punctul de pornire; palindromic. 2. (despre boli) care recidivează. ♦ febră ~ă = boală infecțioasă având aceleași simptome ca febra tifoidă. 3. (mat.) serie ~ă = serie al cărei fiecare termen se calculează cu ajutorul termenilor care îl precedă; iterativ (3). II. s. m. f. (jur.) cel care face recurs (1). (< fr. récurrent, lat. recurrens)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

RECURÉNȚĂ s. f. 1. însușirea de a fi recurent (I); repetiție, revenire, reîntoarcere. ◊ reacție a unui fapt asupra cauzei lui, a unei idei asupra faptului la care se referă. ♦ (log.) raționament prin ~ = demonstrație prin inducție completă, putând enumera toate cazurile cuprinse în clasa despre care se conchide; (mat.) formulă de ~ = formulă care exprimă orice termen dintr-un șir, în funcție de termenii precedenți. 2. expunere a unei idei muzicale într-o succesiune riguroasă a sunetelor, de la ultimul la primul sunet. 3. fază de avansare a unui ghețar aflat într-o perioadă generală de recul (3). (< fr. récurrence)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

recurént (care revine) adj. m., (persoană care face recurs) s. m., pl. recurénți; f. sg. recuréntă, pl. recurénte
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

recurénță s. f., g.-d. art. recurénței; pl. recurénțe
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

recurent m. Jur. cel ce face recurs.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

*recurént, -ă adj. (lat. recúrrens, -curréntis, part. d. recurrere, a alerga înapoĭ. V. recurg). Anat. Care revine la punctu de plecare: nervĭ recurențĭ. Mat. Care presupune un calcul făcut asupra terminilor din apoĭ [!]: serie recurentă. Jur. Care face recurs (Subst. Recurentu). Med. Frigurĭ recurente, un fel de frigurĭ maĭ grave de cît [!] cele obișnuite și chiar mortale cînd omu e răŭ hrănit.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

recurență (lat. recurrens, de la vb. recurro; fr. récurrence), procedeu de expunere a unei idei muzicale într-o succesiune riguroasă a sunetelor ei componente, de la ultimul la primul sunet. Apărută în cadrul Școlii de la Notre-Dame (v. Ars Antiqua) ca un procedeu propriu canonului (4) (c. cancricanslat.; c. al rovescio, c. alla riversait.), spre deosebire de canonul obișnuit, c. per motum rectumlat., r. este sin., în aceste situații cu retrogradarea* (lat. c. per motum retrogradum). Aplicată, în combinație cu alte procedee, cum sunt inversarea*, augmentarea*, diminuarea*, r. a fost larg cultivată de către reprezentații școlilor neerlandeze*, prelungindu-se în Renaștere* și în baroc*; nu a fost străină nici clasicilor, găsind însă o aplicare mai intensă în muzica contemporană (ex. Hindemith, Ludus tonalis). Dacă în formele contrapunctice* este un element al imitației*, fraza* sau tema* imitată putând fi recurentă (ex. Rondo-ul la trei voci nr. 14, Ma fin est mon commencement de Machault, în care vocea (2) înaltă este, de la mijlocul piesei, r. vocii mediane; Bach, Canon a 2-a din Musikalisches Opfer), în muzica de tip omofon*, devine element (frază*) de compunere a temei – fie ea ca și tema de fugă* (ex. Beethoven, Sonata pentru pian op. 106) sau a motivului*, pentru ca în cadrul seriei* să constituie una dintre ipostazele acesteia. Unei serii recurente în plan melodic, îi poate corespunde o r. a întregului material polif.-armonic. R. a fost aplicată ritmului* de către Messiaen (procedeu prelungit apoi și asupra celorlalți parametri* muzicali – v. dodecafonie); pentru acele ritmuri care, simetrice* cu ele însele, constau, ca urmare a r., din aceleași elemente (semne), Messiaen a introdus termenul de „ritmuri non-retrogradabile”.
Sursa: DTM (2010) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink