RECONCILIÉRE, reconcilieri, s. f. Acțiunea de a (se) reconcilia și rezultatul ei; punere de acord, înțelegere, împăcare. [Pr.: -li-e-] – V. reconcilia.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

RECONCILIÉRE, reconcilieri, s. f. Acțiunea de a (se) reconcilia și rezultatul ei; punere de acord, înțelege, împăcare. [Pr.: -li-e-] – V. reconcilia.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală | Permalink

reconciliére (-li-e-) s. f., g.-d. art. reconciliérii; pl. reconciliéri
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

RECONCILIÉRE s. v. împăcare.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

RECONCILIÉRE s.f. Acțiunea de a (se) reconcilia și rezultatul ei; împăcare. [Pron. -li-e-. / < reconcilia].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

reconciliére s. f. conciliere
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

RECONCILIÁ, reconciliez, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A (se) împăca, a (se) pune din nou de acord. [Pr.: -li-a] – Din fr. réconcilier.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

RECONCILIÁ, reconciliez, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A (se) împăca, a (se) pune din nou de acord. [Pr.: -li-a] – Din fr. reconcilier.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de IoanSoleriu | Semnalează o greșeală | Permalink

reconciliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 reconciliáză, 1 pl. reconciliém (-li-em); conj. prez. 3 să reconciliéze; ger. reconciliínd (-li-ind)
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

RECONCILIÁ vb. v. împăca.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A RECONCILIÁ ~éz tranz. A face să se reconcilieze. /<fr. réconcilier
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE RECONCILIÁ se ~áză intranz. A se concilia din nou. /<fr. réconcilier
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

RECONCILIÁ vb. I. tr., refl. A (se) împăca din nou; a (se) pune din nou de acord. [Pron. -li-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. réconcilier].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

RECONCILIÁ vb. tr., refl. a (se) împăca, a (se) pune din nou de acord. (< fr. réconcilier)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

reconciliá vb. concilia
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

reconcilià v. a (se) împăca.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

reconciliare f. împăcare.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

*reconciliațiúne f. (lat. re-conciliatio, -ónis). Împăcare: reconciliațiunea a doĭ amicĭ certațĭ. – Și -áție, dar ob. -iére.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

*reconciliéz v. tr. (lat. reconciliare). Împac, conciliez ĭar: a reconcilia doĭ frațĭ certațĭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink