RECOMBINARE, recombinări, s. f. 1. (Fiz.) Neutralizare reciprocă a purtătorilor de sarcină electrică de semn contrar, produsă fie direct, la întâlnirea acestora, fie indirect, prin mijlocirea unei particule neutre. 2. (Genet.) Rearanjare a materialului genetic în momentul formării celulelor reproducătoare, datorită căreia gameții produși de un individ sunt extrem de variați din punct de vedere genetic. – V. recombina.

recombinare sf [At: DEX / Pl: ~nări / E: recombina] (Fiz) Neutralizare reciprocă a purtătorilor de sarcină electrică de semn contrar, produsă fie direct, la întâlnirea acestora, fie indirect, prin mijlocirea unei particule neutre.

RECOMBINARE, recombinări, s. f. (Fiz.) Neutralizare reciprocă a purtătorilor de sarcină electrică de semn contrar, produsă fie direct, la întâlnirea acestora, fie indirect, prin mijlocirea unei particule neutre. – V. recombina.

RECOMBINARE s.f. Acțiunea de a recombina și rezultatul ei. ♦ (Fiz.) Neutralizare reciprocă a particulelor cu sarcină electrică de semn contrar; recombinație. ◊ Recombinare genetică = schimb de material genetic între bacterii. [< recombina].

RECOMBINARE s. f. 1. acțiunea de a recombina. 2. (fiz.) neutralizare reciprocă a particulelor cu sarcină electrică de semn contrar. 3. (biol.) apariție a unui nou genotip prin schimb de material genetic între doi parentali care diferă prin două proprietăți ereditare. (< recombina)

recombina [At: DL / Pzi: recombin / E: re¹- + combina] 1 vt A combina (1) din nou elementele unui tot. 2 vrr A realiza o recombinare.

RECOMBINA, recombin, vb I. Tranz. A combina din nou.

RECOMBINA vb. I. tr. A combina din nou. [Cf. it. ricombinare].

RECOMBINA vb. tr. a combina din nou. (< fr. recombiner)

recombinare s. f., g.-d. art. recombinării; pl. recombinări

recombinare s. f., g.-d. art. recombinării; pl. recombinări

recombinare s. f. combinare

recombina (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. recombin, 3 recombină; conj. prez. 1 sg. să recombin, 3 să recombine

recombina (a ~) vb., ind. prez. 3 recombină

recombina vb., ind. prez. 1 sg. recombin, 3 sg. și pl. recombină

RECOMBINÁRE (< re² + combinare) s. f. 1. (FIZ.) Neutralizare reciprocă a purtătorilor de sarcină electrică de semn contrar, produsă fie direct la întâlnirea acestora, fie indirect, prin mijlocirea unei particule neutre, cu refacerea moleculelor substanței respective. 2. (GENET.) Rearanjare a materialului genetic ce are loc în momentul formării celulelor reproducătoare (gameți). La organismele eucariote se întâlnesc două tipuri principale de r. intracromozomială, prin schimb reciproc de gene între cromozomii pereche (crossing-over), și intercromozomială, prin separarea independentă a perechilor de cromozomi. Datorită r., gameții produși de un individ sunt extrem de variați din punct de vedere genetic; prin combinarea probabilistică a lor în procesul fecundației se obține un număr imens de genotipuri, astfel încât niciodată copiii unei familii nu sunt identici cu părinții sau bunicii și nici între ei.