RECOMANDAȚIE, recomandații, s. f. Faptul de a (se) recomanda; sfat, îndemn, povață, recomandare. ♦ Prescripție medicală. ♦ Scrisoare bilet, adresă etc. prin care se recomandă o persoană în vederea unei acțiuni, a unei bune primiri etc. – Din fr. recommandation.

recomandație sf [At: CR (1829), 73¹/19 / V: (înv) ~iune, ~men~, ~mendațiune / Pl: ~ii / E: fr recommandation] 1 Prezentare elogioasă. 2 Supunere a cuiva sau a ceva atenției unei persoane Si: recomandare (1). 3 (Șîs scrisoare sau bilet, bilețel, (înv) carte de ~) Scrisoare, bilet etc. prin care se recomandă (1) cineva în vederea unei acțiuni, a unei bune primiri etc. 4 Sfat. 5 Prezentare.

RECOMANDAȚIE, recomandații, s. f. Faptul de a (se) recomanda; sfat, îndemn, povață. recomandare. ♦ Prescripție medicală. – Din fr. recommandation.

RECOMANDAȚIE, recomandații, s. f. Faptul de a (se) recomanda; sfat, îndemn, povață (stăruitoare), indicație, recomandare. Cu amintirea recomandațiilor duioase ale mamei... Eminescu își începu activitatea de licean. CĂLINESCU, E. 68. Îmi pare rău că nu mi-ai trimis recomandațiile de la divan. BĂLCESCU, la GHICA, A. 431. ◊ Scrisoare (sau bilet, bilețel) de recomandație = scrisoare prin care se recomandă cineva în vederea unei acțiuni, a urnei bune primiri etc. În drum poposea la ultimele mese, să împartă strîngeri de mînă, bilețele de recomandații, bilete de teatru. C. PETRESCU, C. V. 72. Mai tîrziu văzură că nu eram nici una, nici alta, ci niște simpli călători cu scrisori bune de recomandație. BOLINTINEANU, O. 296. ♦ Indicație, prescripție medicală. Am explicat tuturor că aceasta este recomandația medicilor. C. PETRESCU, C. V. 356.

RECOMANDAȚIE s.f. Recomandare. ♦ Prescripție medicală. [Gen. -iei, var. recomandațiune s.f. / cf. fr. recommandation].

RECOMANDAȚIE s. f. recomandare elogioasă cuiva sau ceva; sfat. ◊ prescripție medicală. (< fr. recommandation)

RECOMANDAȚIE ~i f. 1) Indicație care se propune a fi urmată. ~ile medicului. 2) Apreciere favorabilă dată unei persoane sau unei realizări recomandate pentru ceva. ◊ Scrisoare de ~ scrisoare prin care se recomandă cineva spre a fi bine primit. [G.-D. recomandației] /<fr. recommandation

recomandațiune sf vz recomandație

recomendație sf vz recomandație

recomendațiune sf vz recomandație

RECOMANDAȚIUNE s.f. v. recomandație.

recomandați(un)e f. 1. acțiunea de a recomanda; 2. ceeace recomandă: meritul său e o recomandațiune; 3. ordin stăruitor: ascultați recomandațiunile sale.

*recomandațiúne f. (fr. recommandation; lat. commendatio). Acțiunea de a recomanda pe cineva: a solicita o scrisoare de recomandațiune de la un personagiŭ influent. Sfat, îndemn: a uĭta recomandațiunile părinteștĭ. Prezentare în lume: a face recomandațiunile în salon. Ceĭa ce te recomandă, te introduce în lume: frumuseța e o recomandațiune mută. – Și -áție (rus. recomendáciĭa), dar ob. -áre.

recomandație (desp. -ți-e) s. f., art. recomandația (desp. -ți-a), g.-d. art. recomandației; pl. recomandații, art. recomandațiile (desp. -ți-i-)

recomandație (-ți-e) s. f., art. recomandația (-ți-a), g.-d. art. recomandației; pl. recomandații, art. recomandațiile (-ți-i-)

recomandație s.f. (sil. -ți-e), art. recomandația (sil. -ți-a), g.-d. art. recomandației; pl. recomandații, art. recomandațiile (sil. -ți-i-)

recomandație

recomandație, -ției gen. a.

RECOMANDAȚIE s. 1. v. aviz. 2. v. recomandare. 3. v. propunere. 4. v. prezentare.

RECOMANDAȚIE s. 1. aviz, indicație, instrucțiuni (pl.), prescripție, recomandare. (După ~ medicului.) 2. povață, precept, recomandare, sfat. (~ii de igienă.) 3. propunere, recomandare. (~ de avansare.) 4. prezentare, recomandare, (franțuzism) prezentație, (înv.) sistiseală. (După ~iile de rigoare.)