RECLAMANT, -Ă, reclamanți, -te, s. m. și f. 1. Persoană care face o reclamație. 2. Persoană care introduce o acțiune în fața unui organ de jurisdicție. – Din fr. réclamant.

reclamant, ~ă smf [At: I. GOLESCU, C. / V: (pop) lăcrăm~ / Pl: ~nți, ~e / E: fr réclamant] 1 Persoană care face o reclamație (2). 2 (Jur) Persoană care se adresează justiției pentru a i se recunoaște un drept, pentru a obține repararea unei nedreptăți, a unei pagube etc.

RECLAMANT, -Ă, reclamanți, -te, s. m. și f. 1. Persoană care face o reclamație. 2. Persoană care se adresează justiției pentru a i se recunoaște un drept, pentru a obține repararea unei pagube etc. – Din fr. réclamant.

RECLAMANT, -Ă, reclamanți, -te, s. m. și f. Persoană care se adresează justiției pentru a obține repararea unei nedreptăți, a unei pagube cauzate de cineva, în general pentru a i se recunoaște un drept. Pui la îndoială spusele mele? a întors capul spre mine doamna reclamantă. I. BOTEZ, ȘC. 114. Ce ai d-ta să răspunzi la pretențiile reclamantei? CARAGIALE, O. II 38.

RECLAMANT, -Ă s.m. și f. Cel care reclamă în fața justiției (recunoașterea unui drept). [< fr. réclamant].

RECLAMANT, -Ă s. m. f. cel care face o reclamație; (jur.) cel care se adresează justiției. (< fr. réclamant)

*reclamánt, -ă adj. și s. (fr. réclamant; lat. reclámans, -ántis. Jur. Care reclamă, care face o reclamațiune contra cuĭva: a liniști niște reclamanțĭ. V. pîrîș.

reclamantă (desp. re-cla-) s. f., g.-d. art. reclamantei; pl. reclamante

reclamantă (re-cla-) s. f., g.-d. art. reclamantei; pl. reclamante

reclamantă s. f. (sil. -cla-), pl. reclamante

reclamant (desp. re-cla-) s. m., pl. reclamanți

RECLAMANT s. (JUR.) (înv. și reg.) pârâș, pârâtor, (reg.) ponoslaș, (prin Transilv.) ponosluitor, (înv.) jeluitor, suplicant.

RECLAMANT s. (JUR.) (înv. și reg.) pîrîș, pîrîtor, (reg.) ponoslaș, (prin Transilv.) ponosluitor, (înv.) jeluitor, suplicant.