RECITÁ, recít, vb. I. Tranz. A spune cu voce tare, din memorie, un text (în versuri); a declama. – Din fr. réciter.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de IoanSoleriu | Semnalează o greșeală | Permalink

A RECITÁ recít tranz. (texte) A spune pe de rost, expresiv și cu intonația cerută; a declama. ~ o poezie. /<fr. réciter
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

RECITÁ vb. I. tr. A spune cu voce tare (de obicei pe de rost) o poezie sau o bucată în proză; a declama. [P.i. recít, 3,6 -tă. / < fr. réciter, it., lat. recitare].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

RECITÁ vb. tr. a spune cu voce tare, din memorie, un text (în versuri); a declama. (< fr. réciter, lat. recitare)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

RECITÁ vb. a declama, a rosti, a spune, (rar) a debita, (pop.) a cuvânta. (A ~ o poezie.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

recitá vb., ind. prez. 1 sg. recít, 3 sg. și pl. recítă; conj. prez. 3 sg. și pl. recíte
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink