rechin sm [At: CARAGIALE, O. VII, 75 / Pl: ~i / E: fr requin] 1 (Lpl) Gen de pești marini răpitori, cu solzi mărunți aspri, cu coada formată din doi lobi inegali, cu cinci fante branhiale pe laturile capului și cu schelet cartilaginos. 2 Pește care face parte din genul rechinilor (1). 3 (Îc) ~ albastru Specie de rechin (1) lung de 5 m, care trăiește în Marea Mediterană și în Oceanul Atlantic (Charcharias glaucus). 4 (Fig) Om lacom și fără scrupule.

RECHIN, rechini, s. m. 1. Pește marin răpitor, cu trupul în formă de fus, ajungînd pînă la 15 metri lungime, cu botul ascuțit și gura prevăzută cu mai multe șiruri de dinți (Carcharias glaucus). Primul rechin țîșni fulgerător înainte, lovi apa cu coada și se întoarse pe spate. TUDORAN, P. 329. În împrejurimile Abazziei s-au ivit rechini. CARAGIALE, O. VII 75. 2. Fig. Om lacom și fără scrupule. O podoabă de-a dumneavoastră, acest domn Iordan hagi-Iordan. Un rechin de-al dumneavoastră pe care ni l-ați trimis să mai înghită și prin apele noastre. C. PETRESCU, O. P. I 53.

RECHIN s.m. 1. Pește marin răpitor cu trupul fusiform, cu botul ascuțit și cu mai multe șiruri de dinți. 2. (Fig.) Om lipsit de scrupule, hrăpăreț, lacom. [< fr. requin].

RECHIN s. m. 1. pește marin răpitor, fusiform, cu botul ascuțit și cu mai multe șiruri de dinți. 2. (fig.) om lacom și lipsit de scrupule. (< fr. requin)

RECHIN ~i m. 1) Pește marin răpitor, cu corpul acoperit de solzi mărunți și aspri și cu gura situată pe partea inferioară a capului. 2) fig. Om lacom, hrăpăreț, lipsit de scrupule. /<fr. requin

rechin m. pește gros de mare foarte măncăcios (= fr. requin).

*rechín m. (fr. requin, de origine nesigură). Un fel de pește oceanic foarte vorace care ajunge pînă la o lungime de 8 metri și care e în apă ceĭa ce e tigru pe uscat. (Rechiniĭ trăĭesc pe la tropice pin oceanu Atlantic și Indian. Dar de cînd s’a tăĭat istmu Suezuluĭ, aŭ pătruns și în marea Mediterană, și chear în Adriatica, unde fac din cînd în cînd victime omeneștĭ). Fig. Om feroce și vorace.

rechin s. m., pl. rechini

rechin s. m., pl. rechini

rechin s. m., pl. rechini

RECHIN s. (IHT.) scal.

RECHIN s. (IHT.) scal.

rechin (rechini), s. m. – Pește marin răpitor. Fr. requin.

RECHÍN (< fr.) s. m. 1. Nume generic dat unor pești răpitori, selacieni, cu dinți ascuțiți, triunghiulari, cu solzi mărunți, aspri, cu coada formată din lobi inegali, înotătoarea dorsală proeminentă, cu cinci fante branhiale pe laturile capului și cu schelet cartilaginos. Există peste 300 de specii; cele mai multe sunt marine, dar există și unii rechini de apă dulce (ex. în Gange, Zambezi). Sunt pești răpitori care se deplasează cu mare rapiditate; unele specii atacă omul, provocându-i adesea răni mortale sau invaliditate. Multe specii sunt vivipare. Unele specii sunt de mari dimensiuni ex. rechinul uriaș, numit și rechinul-balenă, care poate atinge 16 m lungime, fiind considerat cel mai mare pește din fauna actuală a globului. În schimb rechinul din M. Neagră, supranumit câine de mare, are doar 1-1,7 m lungime; nu atacă omul. ◊ R. albastru = specie de rechin, lung de 3-5 m din M. Mediterană și Oc. Atlantic (Charcharias glaucus). 2. Fig. Om lacom, hrăpăreț, lipsit de scrupule.

rechin, rechini s. m. (intl.) 1. polițist. 2. procuror. 3. recidivist lipsit de scrupule. 4. persoană cu autoritate în mediul de detenție prin vechimea sa în închisoare.