REABILITARE, reabilitări, s. f. Acțiunea de a (se) reabilita și rezultatul ei. ♦ (Jur.) Încetare, în temeiul unei hotărâri judecătorești, a decăderilor, interdicțiilor și incapacităților care rezultau pentru o persoană dintr-o condamnare penală. [Pr.: re-a-] – V. reabilita.

reabilitare sf [At: GHEREA, ST. CR. III, 154 / P: re-a~ / Pl: ~tări / E: reabilita] 1 Restabilire (1) a bunei reputații Si: (rar) reabilitație (1). 2 Dezmințire a învinuirilor aduse (pe nedrept) Si: (rar) reabilitație (2). 3 (Ccr) Act juridic prin care cineva este repus în drepturile personale pierdute (în urma unei condamnări) Si: (rar) reabilitație (3).

REABILITARE, reabilitări, s. f. Acțiunea de a (se) reabilita și rezultatul ei. ♦ (Jur.) Act juridic prin care cineva este repus în drepturile personale pierdute (în urma unei condamnări). [Pr.: re-a-] – V. reabilita.

REABILITARE, reabilitări, s. f. Acțiunea de a (se) reabilita și rezultatul ei; redobîndire a bunei reputații. Lupta noastră și izbînda să fie pentru reabilitarea omului. SADOVEANU, E. 265. Încă în Grecia antică erau curente, epoci literare, cari întunecau literatura trecută și încă pe atunci era luptă pentru reabilitarea acestei literaturi. GHEREA, ST. CR. III 154. ♦ (Jur.) Act juridic prin care cineva este repus în drepturile personale pierdute.

REABILITARE s.f. Acțiunea de a (se) reabilita. ♦ Restabilire, redobîndire a bunei reputații. ♦ (Concr.) Act juridic prin care cineva este repus în drepturile personale pierdute. [< reabilita].

REABILITARE s. f. 1. acțiunea de a (se) reabilita. 2. restabilire, redobândire a bunei reputații. 3. act juridic prin care cineva este repus în drepturile personale pierdute. (< reabilita)

reabilitare s. f. (arg. elevilor) ◊ „[Elevii spun] în loc de reexaminare, atunci când notei insuficiente îi urmează altă notă bună, reabilitare (ești reabilitat).” R.lit. 19 VII 79 p. 9 (formal din fr. réhabiliter)

reabilitare f. restabilire în toate drepturile pierdute.

reabilita [At: BOLINTINEANU, O. 453 / P: re-a~ / Pzi: ~tez / E: fr réhabiliter] 1-2 vtr A(-și) restabili buna reputație. 3 vt A dezminți învinuirile aduse cuiva. 4 vt (Jur) A reintegra pe cineva în drepturile pierdute (în urma unei condamnări sau a unei bănuieli false). corectat(ă)

REABILITA, reabilitez, vb. I. Tranz. 1. A restabili buna reputație a cuiva; a dezminți învinuirile aduse cuiva. Acest ajutor m-ar fi putut reabilita în fața gurilor căscate. IBRĂILEANU, A. 147. Timpul era s-o reabiliteze în ochii lui Alexandru. BOLINTINEANU, O. 453. ◊ Refl. Înainte de a te socoti independent, cată să te reabilitezi. SADOVEANU, P. M. 120. (Fig.) După război, cuvîntul «muiere» care era, în orașele regatului, pejorativ, s-a reabilitat. SADOVEANU, E. 38. 2. (Jur.) A repune, a reintegra (pe cineva) în drepturile sale, prin ștergerea pe cale judiciară a condamnării la o pedeapsă criminală sau corecțională, cum și a decăderilor, interdicțiilor și incapacităților rezultate din pedeapsă. – Pronunțat: re-a-.

REABILITA vb. I. 1. tr., refl. A(-și) restabili prestigiul știrbit. 2. tr. A repune, a reintegra pe cineva în drepturile pierdute (printr-o condamnare). 3. tr. A readuce în stare activă unele funcții alterate în urma unor procese patologice. [Pron. re-a-. / < fr. réhabiliter].

REABILITA vb. I. tr., refl. a(-și) restabili buna reputație, onoarea, prestigiul știrbit. II. tr. (jur.) 1. a face o reabilitare (3). 2. a readuce în stare activă unele funcții alterate în urma unor procese patologice. III. refl. (arg.; despre elevi) a-și îndrepta situația școlară, obținând o notă bună, după note insuficiente. (< fr. réhabiliter)

A REABILITA ~ez tranz. 1) A face să se reabiliteze. 2) jur. A repune în drepturile de care a fost lipsit. [Sil. re-a-] /<fr. réhabiliter

A SE REABILITA mă ~ez intranz. A-și recăpăta prestigiul știrbit, buna reputație. [Sil. re-a-] /<fr. réhabiliter

reabilità v. 1. a restabili pe cineva în toate drepturile, prerogativele, ce le pierduse: a reabilita memoria unui condamnat; 2. a recăpăta stima publică: s’a reabilitat.

*reabilitațiúne (ea 2 sil.) f. (fr. réhabilitation). Acțiunea de a reabilita: condamnat care obține reabilitațiunea. – Și -áție, dar ob. -áre.

*reabilitéz (ea 2 silabe) v. tr. (re și abilitez; fr. réhabiliter). Restabilesc în prima stare, în vechile drepturĭ, maĭ ales vorbind de condamnațĭ: a reabilita amintirea unuĭ condamnat, a reabilita un falit. Fig. Restabilesc în stimă: acest fapt l-a reabilitat.

reabilitare (desp. re-a-) s. f., g.-d. art. reabilitării; pl. reabilitări

reabilitare (re-a-) s. f., g.-d. art. reabilitării; pl. reabilitări

reabilitare s. f. (sil. re-a-) abilitare

reabilita (a ~) (desp. re-a-) vb., ind. prez. 1 sg. reabilitez, 3 reabilitează; conj. prez. 1 sg. să reabilitez, 3 să reabiliteze

reabilita (a ~) (re-a-) vb., ind. prez. 3 reabilitează

reabilita vb. (sil. re-a-), ind. prez. 1 sg. reabilitez, 3 sg. și pl. reabilitează; conj. prez. 3 sg. și pl. reabiliteze

reabilita (e-a)

REABILITÁRE (< reabilita) s. f. 1. Acțiunea de a (se) reabilita. 2. (Dr.) Încetare, uneori de drept, nai adesea la cerere și în temeiul unei hotărâri judecătorești, a decăderilor, interdicțiilor și incapacităților care rezultau pentru o persoană dintr-o condamnare penală. 3. (MED.) Complex de măsuri medicale, pedagogice, profesionale, juridice menite să restabilească (sau să compenseze) funcțiile tulburate ale organismului și capacității de muncă a bolnavilor și invalizilor.

reabilitare, reabilitări s. f. (pub.) reparare, repunere în stare de funcționare